RSS

Gata! This is how it’s done!

Era şi cazul. Deja lumea mă bătea la cap. Eram de râsul blogosferei orădene. Nu se mai putea, nu era acceptabil. Trebuia să aibă un nume: şi aşa s-a născut Ioana Ştef pe net. Pe domeniul ei, adică!😉

Ziceam, demult, că asta-mi doresc de la bloguleţul meu pentru anul ăsta. Iată, moşu’ a venit mai repede, şi mi s-a îndeplinit dorinţa. Fără ajutorul lui Cristi n-aş fi reuşit, şi pentru asta va trebui să-l răsplătesc cât de curând (şi cât mai des).😀

Vă invit să vizitaţi noua mea casă: http://ioanastef.com/, şi să vă daţi cu părerea, iar prietenii ce mă au în blogroll/reader sunt rugaţi să schimbe link-ul! Mulţam fain!🙂

 
11 Comments

Posted by on August 11, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , ,

Happy-Happy-Joy-Joy

Happy-Happy-Joy-Joy

Azi, miercuri (deci mijlocul săptămânii), sunt deosebit de fericită. Măria mea, din Timişoara, a confirmat vizita sa de onoare în micuţa mea Oradea (că dorul e prea mare şi dacă tot e week-end prelungit…). And what joy that news brings!🙂

Nu-i nici pe departe prima ei oprire pe la mine, ultima sa escapadă a fost de Revelion, însă mă tot macin pe unde s-o duc, ce să-i mai arăt nou… Primul loc cred că va fi Lactobar-ul. Am înnebunit-o rău de tot cu vaca magică şi cu televizoarele suspendate, cu peşti de sticlă peste şi magneţii de frigider! Apoi, musai o să fie s-o scot în oraş, la ceva distracţie. Din câte-am fost informată, în Moszkva Cafe o să fie ceva manifestare muzicală: Music Weekend: vineri seara e rock karaoke şi sâmbătă e seară de unplugged alternative. După, evident că-i de mers o tură şi prin Lord’s, Podz şi Yellow Submarine.

Sâmbătă, mă rog să fie vreme bună, să dăm o fugă ori la Yellow Pool Party, ori până-n Băile Felix… Iar pe seară, party din nou. Duminică o scurtă vizită la familie şi sat, sesiune de mâncare sănătoasă şi prăjituri, că tot vine ziua mămicii şi-a Mariei, iar pe seară… poate-un wine tasting, ceva!😉

PS: Prieteni, aveţi ceva recomandări în plus de locuri/evenimente unde s-o duc pe Mărioara?😀

 
6 Comments

Posted by on August 10, 2011 in Personal, Prieteni

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Amandina – desert divin

Amandina – desert divin

Ştiţi cum vă povestesc că-mi plac la nebunie dulciurile şi ciocolata? Ei bine, de câţiva ani încoace, am ajuns să fac furori în familia mea şi printre prieteni cu o reţetă care nu dă greş niciodată: amandina. Fie c-o pregătesc ca desert de weekend, sau c-o pun în formă de tort şi-o servim la aniversări, cert e că amandina mea nu lipseşte de la nicio masă importantă!🙂

Acum, să vă şi zic cum se face (şi să ştiţi că nu-i mare bătaie de cap, pentru ce deliciu iese):

Pentru blat aveţi nevoie de 9 ouă, 3 căni de zahăr, 12 linguri de ulei, 12 linguri de apă fiartă, praf de copt stins cu lămâie, cacao şi 4 căni de făină. Albuşurile se bat spumă cu 1/2 cană de zahăr. Gălbenuşurile (doar 6 aici, 3 lăsăm pentru cremă) se pun într-un vas mai mare decât cel în care-aţi bătut albuşurile, pentru că urmează să le încorporeze; acestea se freacă cu restul de zahăr, apoi se-adaugă uleiul şi apa fiartă. La urmă vin albuşurile bătute, praful de copt (sau bicarbonat) stins cu zeamă de lămâie, coaja rasă de la o lămâie, cacaoa (eu pun câteva linguri – depinde cât de închis vrei să fie blatul) şi ultima, dar nu şi cea din urmă: făina (în ploaie, nu toată o dată). Toate şmecheriile astea se pun la cuptor timp de 45 de minute (dar atenţie, depinde de cuptor: eu la hârbul meu atâta las blatul: 10 minute la foc iute, apoi la foc mediu).

Cât se coace blatul, să ne ocupăm de restul: siropul se face din 400 ml de apă, puse într-o cană, la fiert, cu 200 gr de zahăr şi 2 plicuri de capucino de ciocolată. Când fierbe apa, se pun plicurile şi se-amestecă uşor. Se lasă la răcit cam 30 de minute. Mai apoi, facem crema: un pachet de unt moale se freacă cu 150 gr de zahăr praf, mai apoi se-adaugă cele 3 gălbenuşuri rămase de la blat şi la final, 3-4 linguri de cacao (din nou, cât de intens vrei să fie gustul cremei). La final, de tot, se prepară şi glazura: fie că alegeţi să topiţi câteva cuburi de ciocolată de menaj cu 2-3 linguri de ulei sau că o faceţi voi (pentru asta aveţi nevoie de 50 gr unt, 3 linguri de zahăr, 2 linguri de cacao şi tot cam atâta apă – se pun toate într-o crăticioară, la foc), ea trebuie să fie gata doar când e asamblată şi prăjitura.

Blatul răcorit se taie în 2 pe grosime, şi se însiropează. Se lasă câteva minute să intre bine aroma, şi apoi vine rândul cremei să intre în acţiune. După ce-a fost unsă bucata de jos, puneţi la loc bucata de sus, şi apoi: glazura. Eu o ornez cu frişcă, de obicei, şi nu s-a plâns nimeni până acum! Dacă încercaţi Amandina asta care emană ciocolată prin toţi porii, faceţi bine şi ziceţi-mi şi mie cum v-a ieşit… Poftă mare!😉

PS: Cu reţeta mea de amandină voi participa la concursul acesta, şi ca să-i fac pe plac Elizei, am ales această prăjitură deosebită!

PPS: poza din imagine e Amandina pregătită în formă de tort, tortul meu de la 21 de ani!🙂

 
2 Comments

Posted by on August 9, 2011 in Mâncăm şi noi azi?

 

Tags: , , , , , , , , ,

Recenzie de carte: Colecţionarul de oase

Titlu original: The Bone Collector

Autor: Jeffery Deaver

Naţionalitate: americană

Ecranizare: The Bone Collector (1999)

De acelaşi autor: aoleu, ăsta a scris la cărţi, nu glumă: colecţia Lincoln Rhyme, John Pellam, Rune Trilogy, Kathryn Dance, etc.

În sfârşit, noroc cu weekend-ul departe de oraş, c-am reuşit şi eu să termin o carte nouă (mea culpa, am un orar al naibii de încărcat, chiar şi-n vacanţă). Cartea asta a căzut în mâna mea datorită prietenei mele de la Librăria Gutenberg şi a binecunoscutelor “REDUCERI”: am prins-o la doar 10 lei. Mărturisesc c-am cumpărat-o doar pentru că văzusem filmul, şi eram curioasă. N-am citit foarte multe thriller-uri la viaţa mea, deci nu ştiu cât de competentă e analiza mea, dar iat-o.

Lincoln Rhyme e un criminalist fantastic, dar care, în urma unui accident în timp ce investiga locul unei crime, a rămas tetraplegic, condamnat să trăiască într-un pat pentru tot restul vieţii. Deşi retras din poliţie şi cu inteţia de a se sinucide (asistat, căci acum nu poate să-şi folosească decât capul şi gâtul), un caz aparte care îi este atribuit îl face să-şi amâne decizia: un nebun răpeşte oameni din NY, pe care-i omoară în condiţii care mai de care mai oribile. Ajutat în anchetă de o poliţistă sexy (cum altfel), care ajunge din întâmplare la primul loc al crimei, Amelia Sachs, şi beneficiind de o echipă de specialişti care muncesc din dormitorul lui, Rhyme va trebui să penetreze mintea bolnavă a criminalului obsedat de New York-ul anilor 1900 şi de un faimos criminal în serie, care-a fost poreclit Colecţionarul de oase.

Cartea aceasta am citit-o dintr-o răsuflare, deşi are peste 500 de pagini. Merge foarte rapid, şi e captivantă – eu am devorat-o, pur şi simplu, pentru că mi-a plăcut subiectul (nu degeaba am fost la fel de prinsă şi de serialul CSI:NY). Are termeni tehnici, date reale, poveşti interesante, istoria oraşului meu preferat – astfel că mie mi-a plăcut. Cum ziceam, neavând foarte multă experienţă cu cărţile de acest gen, n-aş putea să spun că e genială sau proastă rău – şi aici e şi treaba cu “de gustibus…”. Dar dacă sunteţi pasionaţi ai acestui gen, n-are cum să nu vă placă!🙂

“Carnea îmbătrâneşte şi poate fi lipsită de forţă […]. Oasele sunt cea mai puternică parte a corpului. Oricât de vârstnică ne-ar fi carnea, oasele ne sunt mereu tinere. Mi-am propus un ţel nobil şi nu pricep de ce i s-ar putea opune cineva. Le-am făcut tuturor un bine. Acum sunt nemuritori. I-am eliberat. I-am curăţat până la os.”

PS: cartea aceasta e prima din seria “Lincoln Rhyme”, dintr-un total de 9 titluri.

 
2 Comments

Posted by on August 8, 2011 in Carte. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Despre Bulz sau baterii încărcate

Ca să n-o lungesc tare mult cu postarea asta, treaba stă în felul următor: mie nu-mi prea place să stau acasă. Poate din cauza faptului că munca mea se întâmplă din sufragerie sau camera mea, cert e că abia aştept să vină weekend-ul să mai schimb peisajul. De data aceasta s-a întâmplat să ajungem la Bulz. Cazarea am găsit-o pe net (cum altfel), şi ni s-a părut OK: 50 de lei pe persoană + 10 lei micul dejun, şi mâncare dacă mai e cazul, că ne găteşte doamna (dacă ne duceam de-ale gurii cu noi, ne punea bucătăria la dispoziţie).

Pensiunea “Casa Iliana” e foarte aproape de gară (doar că trebuie să cobori în Halta Stâna de Vale), e la 10 minute maxim. Din stradă nu-ţi dai bine seama ce e, şi-asta pentru că e mascată de nişte brazi falnici. Intrând în curte, se schimbă povestea: e pensiunea care arată chiar bine, o filigorie şi o piscină. Camera a fost mare (îndrăznesc să spun că-i mai mare decât în multe hoteluri în care am fost), are baie proprie cu cadă, TV şi mini-frigider.

E linişte şi răcoare la Bulz, plus că piscina e numa’ bună pentru o bălăceală într-o zi caniculară, cum am prins noi. Sunt şi obiective de văzut în zonă, se pot închiria ATV-uri sau sănii (iarna), e aproape de Remeţi (deci o vizită la păstrăvărie merge, iarăşi). Cât despre mâncare… impresionant. Micul dejun a fost mai mult decât saţios (şi uituca de mine, n-am apucat să fac poză), o ofertă variată, iar prânzul şi cina au fost foarte bune şi ele, porţii mari şi preţ mic: 15 lei la prânz, cotlet de porc şi cartofi prăjiţi plus murături, iar la cină era la alegere sărmăluţe cu mămăliguţă sau gulaş – la 12 lei. Prin urmare, vă recomand cu mare drag să-ncercaţi Casa Iliana din Bulz (da’ nu toţi o dată, pentru că eu musai vreau să revin), şi Bulz – e locul ideal să vă încărcaţi bateriile, departe de zgomotul oraşului. Vă las cu o galerie de poze.🙂

 
2 Comments

Posted by on August 7, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , ,

Cum ne văd străinii

Azi, argentinienii. Ieri, într-un exces de let’s be nice to everyone, am dat nişte indicaţii unor turişti care m-au oprit pe stradă, undeva lângă Magazinul Crişul. Drăguţă din fire, încep în engleză, le dau spun ce să vadă prin oraş (nu c-ar fi nu-ştiu-câte obiective), ei mă-ntreabă una-alta, eu întreb, la rândul meu, de unde sunt, şi tot aşa. La care ei: ah, noi suntem dintr-o ţară foarte îndepărtată. Curioasă tare, insist, la care ei: din Argentina. Oh, zic, ce fain! Şi-o dau pe spaniolă. Ăştia, pe spate nu alta. Apoi mă-ntreabă dacă TOATĂ LUMEA de-aici ştie aşa de multe limbi străine (le-am mai zis că merge şi franceza, şi-oleacă de sârbă, dar nemţeşte încă nu). Ăştia, minunaţi la maxim. Încep eu cu Oradea esto y esto, tenéis que ver esto, şi tot aşa, de-a lungul pietonalei (între noi fie vorba, cred că mi-am ratat vocaţia: şi ghid turistic trebuia să mă fac).

La final, după ce m-au întrebat, dragii de ei, cum de se-ntâmplă să ştiu atâtea limbi străine, pentru că lumea, în general, nu ştie, mi-au mai servit o plăcintă, dar ceva ce mă-ntreabă foarte mulţi prieteni ajunşi pentru prima oară în Oradea: “Linda, estamos en Rumanía o en Hungría?”😆

 
6 Comments

Posted by on August 5, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

ABC-ul filmelor preferate

Se face că leapşa asta am primit-o de la 2 cinefili pe care-i citesc cu mare drag, şi de ale căror recomandări ţin seama în tentativele mele de-a aborda lumea filmului: Marian şi Richie. Lista cu filmele preferate, în ordine alfabetică, după cum urmează:

A – All About Eve (1950); Amadeus (1984)

B – Barefoot in the Park (1967)

C – Cat On A Hot Tin Roof (1958); Chicago (2002)

D – Doctor Zhivago (1965); Driving Miss Daisy (1989)

E – Eternal Sunshine Of The Spotless Mind (2004); An Education (2009)

F – Forrest Gump (1994); The Fighter (2010)

G – Gone With The Wind (1939); Good Morning Vietnam! (1987)

H – The Hours (2002)

I – In The Mood For Love (2000); Il y a longtemps que je t’aime (2008)

J – Jerry Maguire (1996); Jeux d’enfants (2003)

K – Kramer Vs. Kramer (1979); The Kids Are All Right (2010)

L – Los lunes al sol (2002)

M – Mar adentro (2004); La Mome (2007)

N – Nothing Personal (2009); Never Let Me Go (2010)

O – Out Of Africa (1985); O Brother, Where Art Thou? (2000)

P – Philadelphia (1993); The Pianist (2002)

Q – Quo Vadis (1951); The Queen (2006)

R – Rain Man (1988); Rabbit Hole (2010)

S – Scarface (1983); A Single Man (2009)

T – The Taming of the Shrew (1967); Trainspotting (1996)

U – Under The Tuscan Sun (2003)

V – Vanity Fair (2004)

W – Who Is Afraid Of Virginia Woolf? (1966); Whatever Works (2009)

X – Malcolm X (1992) – da, ştiu, aici am trişat un pic, da’ nu era să pun xXx sau XMen.😆

Y – You’ve Got Mail (1998); Y tu mama tambien (2001)

Z – Zorba The Greek (1964)

Cam astea-s filmele mele (cam câte 2 pentru fiecare literă, pentru că mă ştiţi cât de greu mă pot decide – în unele locuri aveam şi 3 sau 4, da’ asta e!). Majoritatea-s arhi-cunoscute, deci n-am surprins pe nimeni cu recomandări indedite, dar ţineţi cont de faptul că eu abia acum încep să-mi dezvolt cultura cinefilă şi că-s deschisă la sugestii.🙂

Să ia leapşa Graţi şi Raluca! Şi oricine mai vrea!😀

 
7 Comments

Posted by on August 4, 2011 in Leapşa