RSS

Tag Archives: prieteni

Happy-Happy-Joy-Joy

Happy-Happy-Joy-Joy

Azi, miercuri (deci mijlocul săptămânii), sunt deosebit de fericită. Măria mea, din Timişoara, a confirmat vizita sa de onoare în micuţa mea Oradea (că dorul e prea mare şi dacă tot e week-end prelungit…). And what joy that news brings! 🙂

Nu-i nici pe departe prima ei oprire pe la mine, ultima sa escapadă a fost de Revelion, însă mă tot macin pe unde s-o duc, ce să-i mai arăt nou… Primul loc cred că va fi Lactobar-ul. Am înnebunit-o rău de tot cu vaca magică şi cu televizoarele suspendate, cu peşti de sticlă peste şi magneţii de frigider! Apoi, musai o să fie s-o scot în oraş, la ceva distracţie. Din câte-am fost informată, în Moszkva Cafe o să fie ceva manifestare muzicală: Music Weekend: vineri seara e rock karaoke şi sâmbătă e seară de unplugged alternative. După, evident că-i de mers o tură şi prin Lord’s, Podz şi Yellow Submarine.

Sâmbătă, mă rog să fie vreme bună, să dăm o fugă ori la Yellow Pool Party, ori până-n Băile Felix… Iar pe seară, party din nou. Duminică o scurtă vizită la familie şi sat, sesiune de mâncare sănătoasă şi prăjituri, că tot vine ziua mămicii şi-a Mariei, iar pe seară… poate-un wine tasting, ceva! 😉

PS: Prieteni, aveţi ceva recomandări în plus de locuri/evenimente unde s-o duc pe Mărioara? 😀

Advertisements
 
6 Comments

Posted by on August 10, 2011 in Personal, Prieteni

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Cum stă treaba cu gramatica

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi place tare mult gramatica limbii române. Şi mă pricep şi s-o pun în practică. Încă de când eram io aşa, mititică (da, bă, am fost şi coptil, n-am avut mereu cei 1,75m desculţă), mi-a plăcut să scriu CORECT. Probabil are a face cu faptul c-am înţeles din prima care-i faza cu “câţi de i sunt în copii”, sau de ce e “s-au” şi “sau”, etc. Adevărul e c-am avut noroc de o învăţătoare minunată, şi faptul că mama lucrează şi ea în sistem, ei bine, n-a lăsat loc de greşeală: totul s-a taxat.

Trecem peste liceu rapid, că aici nu prea eram conştientă de colegii pe care-i aveam (adică de cât de mult respectau ei sau nu gramatica noastră), şi ajungând la facultate, mi-am dat seama că sunt printre puţinii care se pot lăuda cu o gramatică impecabilă. În anul I chiar am avut, ambele semestre, materia respectivă (asta pentru că şi-au dat seama, de sus, că licenţele – chiar şi alea de la litere – erau execrabile când vine vorba de uzul limbii române). Şi primeam dictări la seminarii, iar seminarista ne momea cu puncte-n plus la examen pentru o dictare fără greşeli. Când a văzut că eu deja încasasem 3 puncte în plus, a zis că GATA, pentru mine s-a închis porţia. Da’ a fost OK, mi-am dat seama că e bine să fii Ioana când vine vorba de proper use of grammar. 🙂

Mai apoi, mi-am dat seama că dacă eu pot să ofer o gramatică impecabilă, acelaşi lucru îl aştept şi de la semenii bloggeri. Nu o dată mi s-a întâmplat să închid instant o pagină pentru că nu mi-a plăcut numărul mare de greşeli. Da, înţeleg că errare humanum est, dar să nu uităm şi de partea a doua cu perseverare diabolicum. Astfel am ajuns să mă includ în categoria de “grammar nazi”. Ştiu că asocierea nu-i tocmai foarte fericită, dar, în fond, şi eu sunt foarte drastică la capitolul acesta.

Iar la final, vă rog, vă implor: voi ăştia de publicaţi în online: mama mă-sii, căutaţi sau întrebaţi înainte de-a trânti prostii mai mari decât casa. Sunt oameni care vă citesc, care vă iau de buni, deci aveţi o responsabilitate. Am zis! 😉

PS: postul a venit cu inspiraţie de la Emilia, care mi-a arătat o foarte frumoasă imagine pe facebook, ştiind cât de mult preţuiesc io limba asta de comoară. Thanks again, dear! 😉

 
9 Comments

Posted by on August 3, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Rezist şi fără telefon

Rezist şi fără telefon

Ce leapşă haioasă, zău că da! Mă-ntreabă Raluca dacă aş rezista o zi fără telefon, fără să dau check in sau un “via mobile web” sau să arăt tuturor pe unde sunt. Răspunsul?… Dragă, rezist şi două! Nu mă bazez foarte tare pe telefonul dăştept din dotare când vine vorba dependenţele mai noi, de facebook, twitter sau e-mail. Şi-asta pentru că, de obicei, sunt mai leneşă la tastat la minuscula tastatură şi prefer să contactez lumea online via laptop. Da, are net, şi-mi pot citi mailurile sau pot accesa facebook-ul/twitter-ul, însă de multe ori mi-e lene. Recurg la netul pe telefon doar în situaţia în care în oraş, plictisită la maxim, decid că n-am altceva mai bun de făcut pentru 15 minute. Deci rar! 😉

Iar dacă ne referim la telefon ca la un aparat doar pentru sunat lumea, ei bine, şi-aici cred că, lejer, n-aş păţi nimic fără el. Culmea, cu toate afacerile mele care-mi aglomerează zilele, se pare că totul se poate rezolva şi printr-un mail. Sau, ca să recunosc că trişez, prin VoipStunt. Sau Skype. Am căştile că-mi trebuiesc la job, şi rapid am şi format numărul de telefon al persoanei pe care doresc s-o contactez. Aşa că, în cazul meu, depinde. Dacă mă suni în preajma vreunui festival, sau a unei şedinţe importante, atunci aş face bine să-l am lângă mine. Dac-ar fi să las telefonul uitat undeva, prin vreo poşetă, descărcat, vreo 3 zile, nu cred c-aş avea mai mult de 3-4 apeluri nepreluate. (sau să fie ca-n legea lui Murphy? când n-am telefonul la mine să mă caute like, everybody? :lol:)

Sursa foto: aici

 
7 Comments

Posted by on August 2, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , , , , , , ,

Alegerea cea mai grea?

Nu v-am scris eu multe şi mărunte despre viaţa personală (pentru că aşa şi trebuie să rămână – personală, şi nu publică), însă acum vin c-o întrebare care mi-a fost adresată. O să-ncerc să formulez un răspuns, însă prietenul care m-a întrebat ar fi tare curios să ştie ce aţi face voi în situaţia dată: “Cum alegi dintre 2 bărbaţi care te iubesc? Dacă-l alegi pe primul, îi faci fericiţi pe cei din jurul tău: familia, prietenii, colegii – într-un cuvânt – pe toată lumea, mai puţin pe tine. Dacă-l alegi pe cel de-al doilea – îi pierzi pe toţi cei apropiaţi, rămânând doar cu el, însă şi cu certitudinea că doar el te poate fericită acum şi pentru tot restul vieţii”. Bun, ce-ar alege Ioana?

Nu vreau să stau foarte mult să mă gândesc (n-am fost niciodată adepta listelor cu plus şi minus, cu bonusuri, cu asta DA, asta NU)… Instinctiv, cred că aş fi extrem de egoistă, alegându-l pe cel care-mi place mie, şi numai mie. Până la urmă, nu cu familia sau cu prietenii rămâi: da, sunt alături de tine la bine şi la greu, dar ei mai şi pleacă acasă. Iar când patul ţi-e gol (sau mai rău, în pat nici nu-ţi vine să te bagi, din pricina omului cu care-l împarţi), ei bine, atunci cred că viaţa ţi-o petreci în zadar. Cred mai degrabă într-o viaţă fericită cu omul iubit (departe de prieteni şi rude – dacă-i dragostea aia adevărată, să ne-nţelegem), decât cu omul nepotrivit (pe care s-ajungi să-l urăşti, şi mai apoi să te urăşti pe tine), dar aprobat de cei din jur. Dar evident, asta-i doar părerea mea… Şi-n plus, inima asta a noastră, nu-i ea un organ care are, bietul, activitatea lui – de a pompa sânge? Unde să-ncapă atâta iubire, pentru atâţia oameni şi de-aici, atâtea alegeri? Una singură e CEA POTRIVITĂ, fireşte. Voi ce-aţi alege, vă-ntreb? 🙂

 
9 Comments

Posted by on August 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , ,

Am fost fericită când:

Am fost fericită când:

Hmm… O nouă leapşă, tot de la Motan, că se pare că el are obiceiul de-a ne transmite leapşa cea de toate zilele. Dar asta-mi place, aşa că mă conformez: mă-ntreabă, de data asta, despre momentele în care am fost fericită. În primul rând, musai tre’ să zic ceva despre felul în care s-a pus problema: “ai fost fericit atunci când…”, fără superlativele atât de des întâlnite în cotidian. Pentru că mie, de exemplu, nu-mi vin în minte momentele alea de maximă fericire. N-am zis, cred, niciodată, “Asta e cea mai fericită zi din viaţa mea!”… şi-asta pentru că au fost foarte multe astfel de zile. Şi pentru că-o o uitucă cu U mare, o să-nşir aci câteva momente d-astea mirifice, în care m-am simţit cu-adevărat fericită! Nu cred că mai are rost s-o spun, dar din copilărie îmi amintesc vag chestii, aşa că “fericirea” va fi doar din asta, mai recentă! Aşadar, am fost fericită după cum urmează:

  • când am intrat la Facultate (momentul ăsta l-a depăşit, în dramatism, pe cel al intrării la liceu… şi altă apă curgea de-acum la moară);
  • când am legat prietenia cu fetele mele din Timişoara (se ştiu ele care-s) – c-a fost un chef, c-a fost de la şunculiţa bănăţeană, cert e că acolo mi-am lăsat părţi de suflet;
  • când am fost la un banal interviu pentru o practică în facultate, şi aşa mi-am găsit primul job ever;
  • când am absolvit şi-am văzut familia acolo, cât de mândră era de mine – priceless!
  • când, mai târziu, am pus prima mea ştampilă de traducător autorizat pe-o foaie de hârtie (mi-am dat seama atunci că a meritat să trec prin toţi cei 15 ani de şcoală);
  • când mi s-a răspuns la zâmbet de către EL. Dar cum sunt o persoană deloc greu de fericit, zâmbetul ăsta încă mai durează… 🙂
PS: Raluca şi Eliza, voi când aţi fost fericite tare? 🙂
PPS: poza-i de aici
 
4 Comments

Posted by on July 18, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , , , , ,

#Oradea s-a răcorit la Pool Party

V-am mai spus eu cât de mult îmi place de cei care se-ocupă de Yellow Submarine şi Yellow Fest? Fac o treabă foarte faină, pentru că iată, în week-end-ul acesta cu temperaturi caniculare au invitat orădenii să se răcorească la un inedit pool party. În Clubul Robinson, undeva pe deal, pe lângă Gara Mare, e o piscină cu apă rece, iarbă verde, mâncare bună, bere ieftină şi soare cât cuprinde. E un loc curat, per ansamblu (cred că-i prima dată când am văzut o baie de ştrand/piscină cât de cât curată!… deci se poate). Eu ştiam de petrecerea de la piscină de ieri, însă abia azi mi-am făcut “curajul” necesar să vizitez locaţia cu pricina, şi tare bine-mi pare c-am făcut-o. De dimineaţă, am luat-o pe Lili şi duse am fost. După oleacă de rătăcire (că deh, aşa-i fără gipies), am ajuns la Clubul Robinson. Lumea n-a fost multă, fix câtă trebuie, muzica a fost de calitate (şi-aia la volumul la care trebuie), cum ziceam: m-am simţit super bine! Felicitări încă o dată pentru idei, şi aşteptăm şi-n continuare party-urile pe care ni le pregătiţi, YS! 😉

PS: iată şi nişte poze, că doar am luat şi aparatul să ne tragem în chipuri, fireşte! 😆

 
6 Comments

Posted by on July 17, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Una bucată vis: bifat!

Toţi cei ce mă ştiţi personal cu siguranţă veţi afirma că nu cunoaşteţi o persoană care să fie mai energică/vorbăreaţă decât mine. Aşa e. Întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc (cu folos, aş preciza), şi iată că papagalul cu care m-a înzestrat natura vine, în sfârşit, să-mi acorde o recunoaştere care pentru mine înseamnă enorm. Ieri, în cadrul şedinţei Oradea Toastmasters, au avut loc primele votări pentru funcţiile de conducere.

V-am tot povestit cât de mult îmi place tot ceea ce înseamnă Toastmasters, şi cât de bucuroasă sunt că m-am lăsat convinsă de unica, inegalabila, Raluca, să mă alătur lor în noua provocare: public speaking & leadership. Pentru mine, Toastmasters înseamnă energie, motivaţie să devin un lider bun şi un vorbitor şi mai bun, atitudine, şi multe, multe beneficii pe plan profesional. “Nu poţi fi un lider bun, dacă nu eşti liber. Şi nu poţi fi liber, dacă nu ştii să te exprimi coerent” (merci, Eugen, pentru acest citat edificator!).

Ca să n-o mai lungesc cu postarea, mesajul de azi e în felul următor: la alegerile de aseară, am candidat pentru postul de Vice Preşedinte pe Relaţii Publice. Şi am câştigat! (Gurile rele ar putea să spună că am câştigat pentru că am fost singura candidată, însă eu vreau să cred că am fost omul potrivit la locul şi mai potrivit, sau că ceilalţi eventuali doritori s-au retras la auzul candidaturii mele – da, i-am băgat în sperieţi! ;)). E o provocare, însă ştiu că-i pot face faţă cu brio!

Felicitări tuturor celorlalţi membri care au ales aventura Toastmasters! N-o vor regreta! 🙂

PS: poza aceasta e mai veche, de la Toastmasters Timişoara – locul unde a început toată această aventură minunată! 😉

 
7 Comments

Posted by on July 13, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , , , , , , , ,