RSS

Category Archives: Personal

Happy-Happy-Joy-Joy

Happy-Happy-Joy-Joy

Azi, miercuri (deci mijlocul săptămânii), sunt deosebit de fericită. Măria mea, din Timişoara, a confirmat vizita sa de onoare în micuţa mea Oradea (că dorul e prea mare şi dacă tot e week-end prelungit…). And what joy that news brings! 🙂

Nu-i nici pe departe prima ei oprire pe la mine, ultima sa escapadă a fost de Revelion, însă mă tot macin pe unde s-o duc, ce să-i mai arăt nou… Primul loc cred că va fi Lactobar-ul. Am înnebunit-o rău de tot cu vaca magică şi cu televizoarele suspendate, cu peşti de sticlă peste şi magneţii de frigider! Apoi, musai o să fie s-o scot în oraş, la ceva distracţie. Din câte-am fost informată, în Moszkva Cafe o să fie ceva manifestare muzicală: Music Weekend: vineri seara e rock karaoke şi sâmbătă e seară de unplugged alternative. După, evident că-i de mers o tură şi prin Lord’s, Podz şi Yellow Submarine.

Sâmbătă, mă rog să fie vreme bună, să dăm o fugă ori la Yellow Pool Party, ori până-n Băile Felix… Iar pe seară, party din nou. Duminică o scurtă vizită la familie şi sat, sesiune de mâncare sănătoasă şi prăjituri, că tot vine ziua mămicii şi-a Mariei, iar pe seară… poate-un wine tasting, ceva! 😉

PS: Prieteni, aveţi ceva recomandări în plus de locuri/evenimente unde s-o duc pe Mărioara? 😀

Advertisements
 
6 Comments

Posted by on August 10, 2011 in Personal, Prieteni

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Despre Bulz sau baterii încărcate

Ca să n-o lungesc tare mult cu postarea asta, treaba stă în felul următor: mie nu-mi prea place să stau acasă. Poate din cauza faptului că munca mea se întâmplă din sufragerie sau camera mea, cert e că abia aştept să vină weekend-ul să mai schimb peisajul. De data aceasta s-a întâmplat să ajungem la Bulz. Cazarea am găsit-o pe net (cum altfel), şi ni s-a părut OK: 50 de lei pe persoană + 10 lei micul dejun, şi mâncare dacă mai e cazul, că ne găteşte doamna (dacă ne duceam de-ale gurii cu noi, ne punea bucătăria la dispoziţie).

Pensiunea “Casa Iliana” e foarte aproape de gară (doar că trebuie să cobori în Halta Stâna de Vale), e la 10 minute maxim. Din stradă nu-ţi dai bine seama ce e, şi-asta pentru că e mascată de nişte brazi falnici. Intrând în curte, se schimbă povestea: e pensiunea care arată chiar bine, o filigorie şi o piscină. Camera a fost mare (îndrăznesc să spun că-i mai mare decât în multe hoteluri în care am fost), are baie proprie cu cadă, TV şi mini-frigider.

E linişte şi răcoare la Bulz, plus că piscina e numa’ bună pentru o bălăceală într-o zi caniculară, cum am prins noi. Sunt şi obiective de văzut în zonă, se pot închiria ATV-uri sau sănii (iarna), e aproape de Remeţi (deci o vizită la păstrăvărie merge, iarăşi). Cât despre mâncare… impresionant. Micul dejun a fost mai mult decât saţios (şi uituca de mine, n-am apucat să fac poză), o ofertă variată, iar prânzul şi cina au fost foarte bune şi ele, porţii mari şi preţ mic: 15 lei la prânz, cotlet de porc şi cartofi prăjiţi plus murături, iar la cină era la alegere sărmăluţe cu mămăliguţă sau gulaş – la 12 lei. Prin urmare, vă recomand cu mare drag să-ncercaţi Casa Iliana din Bulz (da’ nu toţi o dată, pentru că eu musai vreau să revin), şi Bulz – e locul ideal să vă încărcaţi bateriile, departe de zgomotul oraşului. Vă las cu o galerie de poze. 🙂

 
2 Comments

Posted by on August 7, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , ,

Alegerea cea mai grea?

Nu v-am scris eu multe şi mărunte despre viaţa personală (pentru că aşa şi trebuie să rămână – personală, şi nu publică), însă acum vin c-o întrebare care mi-a fost adresată. O să-ncerc să formulez un răspuns, însă prietenul care m-a întrebat ar fi tare curios să ştie ce aţi face voi în situaţia dată: “Cum alegi dintre 2 bărbaţi care te iubesc? Dacă-l alegi pe primul, îi faci fericiţi pe cei din jurul tău: familia, prietenii, colegii – într-un cuvânt – pe toată lumea, mai puţin pe tine. Dacă-l alegi pe cel de-al doilea – îi pierzi pe toţi cei apropiaţi, rămânând doar cu el, însă şi cu certitudinea că doar el te poate fericită acum şi pentru tot restul vieţii”. Bun, ce-ar alege Ioana?

Nu vreau să stau foarte mult să mă gândesc (n-am fost niciodată adepta listelor cu plus şi minus, cu bonusuri, cu asta DA, asta NU)… Instinctiv, cred că aş fi extrem de egoistă, alegându-l pe cel care-mi place mie, şi numai mie. Până la urmă, nu cu familia sau cu prietenii rămâi: da, sunt alături de tine la bine şi la greu, dar ei mai şi pleacă acasă. Iar când patul ţi-e gol (sau mai rău, în pat nici nu-ţi vine să te bagi, din pricina omului cu care-l împarţi), ei bine, atunci cred că viaţa ţi-o petreci în zadar. Cred mai degrabă într-o viaţă fericită cu omul iubit (departe de prieteni şi rude – dacă-i dragostea aia adevărată, să ne-nţelegem), decât cu omul nepotrivit (pe care s-ajungi să-l urăşti, şi mai apoi să te urăşti pe tine), dar aprobat de cei din jur. Dar evident, asta-i doar părerea mea… Şi-n plus, inima asta a noastră, nu-i ea un organ care are, bietul, activitatea lui – de a pompa sânge? Unde să-ncapă atâta iubire, pentru atâţia oameni şi de-aici, atâtea alegeri? Una singură e CEA POTRIVITĂ, fireşte. Voi ce-aţi alege, vă-ntreb? 🙂

 
9 Comments

Posted by on August 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , ,

Lună nouă, idei noi

Ştiţi cum zic toţi: de luni încep să… De luni mă las de… De luni mă duc la…

Ei bine, nu ştiu cât de mulţi dintre noi se ţin de magica formulă, dar atunci când e dublată şi de început de lună (cum e azi, luni, 1 august), parcă-i mai puternică dorinţa de-a face o schimbare. M-a lovit şi pe mine inspiraţia, şi cred că luna asta voi face nişte schimbări, că prea monoton a fost pe la mine, de ceva vreme-ncoace.

De-nceput, încep cu slujba. Parcă nu-mi mai place. Vorba poetului “nothing gold can stay”. Dintr-o dată, se-adună idei şi treburi ba care nu erau stipulate în înţelegerea iniţială, ba care nu-mi convin mie de nicio culoare. Şi cred că nu-i cazul să stau să-nghit chestii, c-aşa m-am trezit plecată de la fostul job. Asta, după ce-am răbdat câtva timp bun. Dar vreau să cred că am învăţat ceva din experienţa trecută, şi-acum poate e vremea să mă reprofilez. Aşa că ne-apucăm de o nouă căutare… Şi ce-aduce viitorul… well, nu ştiu, dar abia aştept să se-ntâmple! 🙂

 
Leave a comment

Posted by on August 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , ,

Prima “Hen Party”

Din viaţa mea. Evăr. Adică nah, până acum, la memorabila vârstă de 23 de ani! 🙂

Dar să-ncepem cu-nceputul. O “Hen Party” pe British, adică, e o petrecere de burlăciţe – modă adusă de peste ocean sau de prin Eurotunel – cert e că se fac şi la noi, şi-ncă din ce în ce mai des.
Locaţia aleasă: Yellow Submarine (că doar tot a fost într-o joi, şi voi ştiţi deja că-s mare amatoare de karaoke).
Fetele: 4 iniţial, şi eu apărută, graţioasă ca o floare, pe ultima sută de metri.
Şampanie, vin, şi jucărioare care de care mai amuzante pentru fete, că doar e party, nu?

Lume amuzată, care se uita la noi ca la avioane (la noi adică la vălul de pe capul viitoarei “bride to be”), dar asta doar la-nceput, până au prins care-i duma. Celorlalte 4, care aveam coifuri de “Happy Birthday” în cap, ne tot blagosloveau cu “Mulţi Ani trăiască” şi tradiţionala întrebare “dai de băut?”. A fost amuzant, oricum. Dar per ansamblu, s-a cântat, s-a dansat, s-a băut, s-a petrecut până târziu în noapte.

Partea a doua a poveştii… Şi mirarea mea supremă, ca să zic aşa, e legată de vârsta fragedă a miresei (22). În jurul meu, mai nou, primesc invitaţii la nunţi ale foştilor colegi, ale verilor – şi unul nu-i trecut de 25 de ani. Ne întoarcem la moda din trecut? Căsătorită la 20, mamă la 21? But why commit “suicide so” soon? Da, aud că-i dragoste mare la mijloc, dar mie tot mi se pare că se mai poate aştepta. Sau NU? (şi totuşi, poate n-ar trebui să-mi dau cu părerea: pentru că nu m-a lovit niciodată atât de tare dragostea încât să nu-mi mai trebuiască nimic altceva). So… în încheiere, toate urările de bine viitoarei mirese, şi… să fie într-un ceas bun alianţa! 🙂

PS: vă las cu melodia care mi se-nvârte în cap de când cu ideea de căsătorie. Oare aşa să fie: “since we’re sharing the same bed, we’re not sharing the same dreams anymore?” Hmm…

 
2 Comments

Posted by on July 15, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Passion pour chocolat

Salut, mă numesc Ioana şi sunt dependentă. Dependentă de ciocolată… 🙂

Mărturiseam într-un post anterior că, de ceva vreme, nenea medicul nu mă mai lasă să mă machiez. Sau să mănânc ciocolată. Cum au început toate astea? Ei bine, la un moment dat, sătulă de presiunile maică-mii, am decis să vizitez dermatologul, pentru a trata o problemă destul de importantă: acneea. Da, sufăr de acnee de ceva vreme (de prin liceu, cred), dar pe mine nu m-a deranjat niciodată. Eu trăiam bine cu mine şi cu ea, ne înţelegeam de minune, dar mama a zis că o domnişoară ar trebui să se îngrijească mai mult. Deci, mergem la dermatolog. După control şi întrebări despre igiena feţei sau dietă, începe lista cu N-AI VOIE:

Mi s-a prăbuşit cerul pe cap când mi-a zis: “Ah, dar trebuie să renunţi la ciocolată! E prima pe listă când vine vorba de acnee. Apoi prăjeli, junk food, muştar, ketchup, etc, etc” – dar eu oricum n-am auzit multe după şocul iniţial… Fără ciocolată. Alinarea femeilor la vreme de nevoie, îmi era de-acum interzisă.

Cum au trecut cele 3 luni de-atunci? Să vă povestesc despre chinurile groaznice prin care trec ori de câte ori văd câte-o Milka/Heidi/Toblerone? sau pe cineva mâncând în jurul meu un baton de Snickers… E teribil, I’ll tell you that. Şi asta pentru că sunt o pofticioasă. Iar acum, fără glazuri, creme sau artificii. Eu, care sunt maestra deserturilor în familia mea, şi care sunt renumită pentru Amandina mea (de la care poate o să vă scriu reţeta într-o zi…), să fac dulciuri fără să le gust… Viaţa fără ciocolată. Plictisitoare ca naiba.

Câteva săptămâni am rezistat – asta chiar la început. Dup-aia am cedat, încet-încet, viciului, dar numai după ce mi-am dat seama că e greu să înlocuieşti ciocolata când vine vorba de sugar rush (femeile înţeleg mai bine despre ce e vorba ;)). Aşa că am început să trişez. Dar, din nou, e al naibii de greu, I’ll tell you that… pentru că am o conştiinţă prea trează. Fir-ar ea, mă mustră când mai închid un ochi şi iau un pătrăţel din otrava dulce. Nu mult, nu mai fac excese. Şi imediat după aia, pe lângă mustrări, la 1-2 zile îmi apare câte-un coş minunat, asta ca să-mi amintească c-am încălcat regula – da, e totul doar în capul meu, dar cum scap?! Sugestii, careva? :D. Mulţumesc anticipat!

Citeam undeva că viaţa ar trebui să fie o călătorie minunată, parcursă cu o sticlă de vin într-o mână şi c-o ciocolată în cealaltă. Eu mă calific la ambele categorii. Dar până una-alta, mă numesc Ioana şi sunt dependentă de ciocolată. Ciocolată în cantităţi reduse, dar tot ciocolată. 🙂

 
7 Comments

Posted by on July 9, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , ,

Ne machiem şi noi, azi?

Azi o să fie o povestire din ciclul “Dai un ban, da’ stă pe faţă!” 🙂 Sau, mai pe înţelesul tuturor, despre cosmeticele muierilor.

Ţin să precizez încă de la început că eu nu mă machiam. Foarte recent am început cu pictatul feţei, şi-asta la insistenţele lui Johnny, colega mea de cameră din Timişoara. În liceu nu aveam decât rimel şi maxim creion negru, şi nici de alea nu-mi aminteam să le folosesc, sau eram prea leneşă să mă trezesc cu 10 minute mai repede (şi să-mi irosesc somnul cel dulce) ca să am vreme de machiat. Toate acestea s-au schimbat drastic, la finalul anului 1 de facultate. Ioana de care vă povesteam mă tot tenta: încearcă asta, ia şi fardul ăsta, hai să te machiez, uite ce bine-ţi stă, eh, the usual. Fata mea avea o trusă de machiaj de ziceai că-i make-up artist profesionist! Şi doamne-ajută, că s-a lipit morala de mine! Mai ales că în vara anului 2008 m-am angajat într-un birou, şi deja nu-mi mai permiteam s-arăt ca vai de lume. 🙂

Schimbarea a fost masivă, şi-n vara aceea ţin minte că am început (lucru nou pentru mine!!) să dau banii pe cosmetice. Şi pentru că m-a înzestrat natura cu un ten “mirific”, de care nu-mi băteam prea tare capul până recent, cum v-am zis, am decis să investesc în nişte produse cât de cât OK. Adică ceva mai scumpe. La acneea mea aiurită, nu-mi permiteam să mă risc cu avoane sau oriflame-uri, aşa că tot îngeraşul păzitor Ioana a venit cu soluţia salvatoare: L’Oreal. Am început să folosesc pudra L’Oreal Accord Parfait, aia cu minerale şi minuni, care-a fost o idee chiar bună! Apoi am tot luat pe ele, şi-n curând discipolul a ajuns să-şi depăşească maestrul. Bază, camuflaj, pudră, fard, blush, tuş, o nebunie – nici eu nu ghiceam vreodată că pot exista atâtea! Când mai povestim acum, la telefon, ne distrăm de începuturile mele, şi de ce-am ajuns acum. 😆

Dar azi nu e vorba de pudra magică (pentru că între timp am primit interdicţie de la machiaj de la nenea medicul dermatolog – despre păţania aia o să vă povestesc oleacă mai încolo – dar trişez, nah, adică machiez doar ochii), ci despre fardul de ochi, Color Appeal Trio Pro (ăla rozaliu, semnat Laetitia Casta, şi cel verzui, al Aishwaryei Ray). Au fost scumpe când le-am luat, dar Doamne bine-mi pare c-am făcut-o! Azi dimineaţă, la culcare (karaoke-le m-a ţinut până la ora 5 în oraş :lol:), ca o tută ce sunt, am încălcat prima regulă a frumuseţii: demachierea! Dar pentru că aveam doar 2 ore de dormit, am zis că o dată-n viaţă se acceptă… Iar la trezire, 2 ore mai târziu, cum vă ziceam, nu mi-am amintit că-s machiată. Munca-i muncă, doar e finele lunii, şi agitaţie maximă, şi când, în sfârşit, am şi eu vreme să dau o fugă la baie, mă uit în treacăt în oglindă: machiajul ochilor: intact. Am aprins lumina, să văd mai bine, dar aşa era: acolo, toată spoiala pe ochi, cum o pusesem eu aseară! Ceea ce mă face să mă felicit c-am investit în fardurile astea scumpuţe (da, nu-s cele mai scumpe, există bombe şi mai şi) şi evident, să mă mustre puţin conştiinţa că nu m-am demachiat la culcare…

Fetelor, voi de care cosmetice sunteţi mulţumite până peste poate? Do share some goodies! 😀

PS: John, this one’s for you! Love!

*sursa foto: gugăl

 
4 Comments

Posted by on July 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , , ,