RSS

Tag Archives: recomandare

Happy-Happy-Joy-Joy

Happy-Happy-Joy-Joy

Azi, miercuri (deci mijlocul săptămânii), sunt deosebit de fericită. Măria mea, din Timişoara, a confirmat vizita sa de onoare în micuţa mea Oradea (că dorul e prea mare şi dacă tot e week-end prelungit…). And what joy that news brings! 🙂

Nu-i nici pe departe prima ei oprire pe la mine, ultima sa escapadă a fost de Revelion, însă mă tot macin pe unde s-o duc, ce să-i mai arăt nou… Primul loc cred că va fi Lactobar-ul. Am înnebunit-o rău de tot cu vaca magică şi cu televizoarele suspendate, cu peşti de sticlă peste şi magneţii de frigider! Apoi, musai o să fie s-o scot în oraş, la ceva distracţie. Din câte-am fost informată, în Moszkva Cafe o să fie ceva manifestare muzicală: Music Weekend: vineri seara e rock karaoke şi sâmbătă e seară de unplugged alternative. După, evident că-i de mers o tură şi prin Lord’s, Podz şi Yellow Submarine.

Sâmbătă, mă rog să fie vreme bună, să dăm o fugă ori la Yellow Pool Party, ori până-n Băile Felix… Iar pe seară, party din nou. Duminică o scurtă vizită la familie şi sat, sesiune de mâncare sănătoasă şi prăjituri, că tot vine ziua mămicii şi-a Mariei, iar pe seară… poate-un wine tasting, ceva! 😉

PS: Prieteni, aveţi ceva recomandări în plus de locuri/evenimente unde s-o duc pe Mărioara? 😀

 
6 Comments

Posted by on August 10, 2011 in Personal, Prieteni

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Despre Bulz sau baterii încărcate

Ca să n-o lungesc tare mult cu postarea asta, treaba stă în felul următor: mie nu-mi prea place să stau acasă. Poate din cauza faptului că munca mea se întâmplă din sufragerie sau camera mea, cert e că abia aştept să vină weekend-ul să mai schimb peisajul. De data aceasta s-a întâmplat să ajungem la Bulz. Cazarea am găsit-o pe net (cum altfel), şi ni s-a părut OK: 50 de lei pe persoană + 10 lei micul dejun, şi mâncare dacă mai e cazul, că ne găteşte doamna (dacă ne duceam de-ale gurii cu noi, ne punea bucătăria la dispoziţie).

Pensiunea “Casa Iliana” e foarte aproape de gară (doar că trebuie să cobori în Halta Stâna de Vale), e la 10 minute maxim. Din stradă nu-ţi dai bine seama ce e, şi-asta pentru că e mascată de nişte brazi falnici. Intrând în curte, se schimbă povestea: e pensiunea care arată chiar bine, o filigorie şi o piscină. Camera a fost mare (îndrăznesc să spun că-i mai mare decât în multe hoteluri în care am fost), are baie proprie cu cadă, TV şi mini-frigider.

E linişte şi răcoare la Bulz, plus că piscina e numa’ bună pentru o bălăceală într-o zi caniculară, cum am prins noi. Sunt şi obiective de văzut în zonă, se pot închiria ATV-uri sau sănii (iarna), e aproape de Remeţi (deci o vizită la păstrăvărie merge, iarăşi). Cât despre mâncare… impresionant. Micul dejun a fost mai mult decât saţios (şi uituca de mine, n-am apucat să fac poză), o ofertă variată, iar prânzul şi cina au fost foarte bune şi ele, porţii mari şi preţ mic: 15 lei la prânz, cotlet de porc şi cartofi prăjiţi plus murături, iar la cină era la alegere sărmăluţe cu mămăliguţă sau gulaş – la 12 lei. Prin urmare, vă recomand cu mare drag să-ncercaţi Casa Iliana din Bulz (da’ nu toţi o dată, pentru că eu musai vreau să revin), şi Bulz – e locul ideal să vă încărcaţi bateriile, departe de zgomotul oraşului. Vă las cu o galerie de poze. 🙂

 
2 Comments

Posted by on August 7, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , ,

Cum ne văd străinii

Azi, argentinienii. Ieri, într-un exces de let’s be nice to everyone, am dat nişte indicaţii unor turişti care m-au oprit pe stradă, undeva lângă Magazinul Crişul. Drăguţă din fire, încep în engleză, le dau spun ce să vadă prin oraş (nu c-ar fi nu-ştiu-câte obiective), ei mă-ntreabă una-alta, eu întreb, la rândul meu, de unde sunt, şi tot aşa. La care ei: ah, noi suntem dintr-o ţară foarte îndepărtată. Curioasă tare, insist, la care ei: din Argentina. Oh, zic, ce fain! Şi-o dau pe spaniolă. Ăştia, pe spate nu alta. Apoi mă-ntreabă dacă TOATĂ LUMEA de-aici ştie aşa de multe limbi străine (le-am mai zis că merge şi franceza, şi-oleacă de sârbă, dar nemţeşte încă nu). Ăştia, minunaţi la maxim. Încep eu cu Oradea esto y esto, tenéis que ver esto, şi tot aşa, de-a lungul pietonalei (între noi fie vorba, cred că mi-am ratat vocaţia: şi ghid turistic trebuia să mă fac).

La final, după ce m-au întrebat, dragii de ei, cum de se-ntâmplă să ştiu atâtea limbi străine, pentru că lumea, în general, nu ştie, mi-au mai servit o plăcintă, dar ceva ce mă-ntreabă foarte mulţi prieteni ajunşi pentru prima oară în Oradea: “Linda, estamos en Rumanía o en Hungría?” 😆

 
6 Comments

Posted by on August 5, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Timişoara din suflet

Dacă n-aţi aflat până acum, azi e ziua Timişoarei! Sărbătorită în fiecare an în data de 3 august, ziua marchează momentul intrării trupelor româneşti în oraş, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti. Pentru mine, în schimb, Timişoara e oraşul studenţiei, unde mi-am petrecut cei mai frumoşi 3 ani din viaţă (de până acum, fireşte), unde le-am cunoscut pe fetele mele dragi, unde mi-am lăsat, aşa cum îmi place să zic, bucăţi din suflet. Am legat prietenii magice cu oameni deosebiţi; acolo am aflat prima oară de Toastmasters. Ce mai, m-aş muta aproape instant înapoi dacă ar fi treburile cum aş vrea eu.

Dar nu vreau să vă fac să credeţi că-i minunată doar pentru că-mi place mie. Timişoara, în cifre, înseamnă următoarele lucruri:

  • 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1745 – construcția Spitalului Municipal;
  • 1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
  • 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
  • 1823-1826 – Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timișoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene
  • 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraș al României de azi;
  • 1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
  • 1881 – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
  • 1884 – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
  • 1886 – prima stație de salvare din Ungaria și România;
  • 1889 – primul meci de fotbal european din Romania;
  • 1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
  • 1897 – primele proiecții cinematografice pe teritoriul actual al țării noastre;
  • 1899 – primul tramvai electric într-un oraș din România de azi;
  • 1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană;
  • 1989 – pornirea revoluției române contra regimului comunist.
Ce ziceţi, nu-i un loc minunat în care să trăieşti? Şi dacă mai pui şi climatul blând, şi magnoliile de pe malul Begăi sau terasele din Piaţa Unirii… ei bine, e de nepreţuit!
Aşa că…
Dragul meu oraş de suflet,
Să ne trăieşti mult şi bine, şi să te revăd cât mai curând! 
Cu drag, a ta Ioană 🙂
PS: info sunt luate de pe wiki
 
1 Comment

Posted by on August 3, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , ,

Cum stă treaba cu gramatica

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi place tare mult gramatica limbii române. Şi mă pricep şi s-o pun în practică. Încă de când eram io aşa, mititică (da, bă, am fost şi coptil, n-am avut mereu cei 1,75m desculţă), mi-a plăcut să scriu CORECT. Probabil are a face cu faptul c-am înţeles din prima care-i faza cu “câţi de i sunt în copii”, sau de ce e “s-au” şi “sau”, etc. Adevărul e c-am avut noroc de o învăţătoare minunată, şi faptul că mama lucrează şi ea în sistem, ei bine, n-a lăsat loc de greşeală: totul s-a taxat.

Trecem peste liceu rapid, că aici nu prea eram conştientă de colegii pe care-i aveam (adică de cât de mult respectau ei sau nu gramatica noastră), şi ajungând la facultate, mi-am dat seama că sunt printre puţinii care se pot lăuda cu o gramatică impecabilă. În anul I chiar am avut, ambele semestre, materia respectivă (asta pentru că şi-au dat seama, de sus, că licenţele – chiar şi alea de la litere – erau execrabile când vine vorba de uzul limbii române). Şi primeam dictări la seminarii, iar seminarista ne momea cu puncte-n plus la examen pentru o dictare fără greşeli. Când a văzut că eu deja încasasem 3 puncte în plus, a zis că GATA, pentru mine s-a închis porţia. Da’ a fost OK, mi-am dat seama că e bine să fii Ioana când vine vorba de proper use of grammar. 🙂

Mai apoi, mi-am dat seama că dacă eu pot să ofer o gramatică impecabilă, acelaşi lucru îl aştept şi de la semenii bloggeri. Nu o dată mi s-a întâmplat să închid instant o pagină pentru că nu mi-a plăcut numărul mare de greşeli. Da, înţeleg că errare humanum est, dar să nu uităm şi de partea a doua cu perseverare diabolicum. Astfel am ajuns să mă includ în categoria de “grammar nazi”. Ştiu că asocierea nu-i tocmai foarte fericită, dar, în fond, şi eu sunt foarte drastică la capitolul acesta.

Iar la final, vă rog, vă implor: voi ăştia de publicaţi în online: mama mă-sii, căutaţi sau întrebaţi înainte de-a trânti prostii mai mari decât casa. Sunt oameni care vă citesc, care vă iau de buni, deci aveţi o responsabilitate. Am zis! 😉

PS: postul a venit cu inspiraţie de la Emilia, care mi-a arătat o foarte frumoasă imagine pe facebook, ştiind cât de mult preţuiesc io limba asta de comoară. Thanks again, dear! 😉

 
9 Comments

Posted by on August 3, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Să curgă mujdeiul! În râuri!

Înc-o tentativă de găteală din ciclul Marţea culinară. Pentru că vremea asta “minunată” m-a făcut să capăt o răceală de toată frumuseţea, cum numai într-o zi cu 17 grade Celsius asezonată cu ploaie măruntă şi rece poţi căpăta, remediul ales de data aceasta a fost mujdeiul. N-a contat c-am avut înc-o nuntă la care trebuia să particip, tratamentu’-i tratament! Şi nu se ratează nicio doză, c-altfel e jale mare. Însă de la atâta “fericire” de usturoi, am tot ajuns să combin reţetele, să testez lucruri noi, să-ncerc combinaţii, că de la cartofi prăjiţi cu cărniţă şi mujdei mi s-a, vorba aia, acrit.

Iar cum tocmai e sezonul de vinete, am testat o nouă reţetă: vinete prăjite cu mujdei. Am luat o vânătă mare, am spălat-o, apoi am tăiat-o feliuţe şi am pus-o, cu sare, să lase apă. N-am decojit-o. Am lăsat-o cam 20 de minute, apoi am scos tigaia. Nu vă temeţi, n-a ieşit niciun accident, ci toate au mers cum trebe. Vinetele le-am prăjit în foarte puţin ulei, şi am pus din când în când apă (să fie oleacă moi).

Când au fost dragele de ele gata, am făcut mujdeiul: o căciulie de usturoi curăţată şi bătută cu ciocanul ăla înfiorător cu care face mama şniţelele. Tot usturoiul ăsta a fost pus într-un bol, frecat cu sare şi ulei, pân-a ajuns ca un fel de maioneză. Apoi înc-un pic de piper, şi smântână din belşug (eu pun una d-aia mare). Şi pe-o feliuţă de pită, hop sare-o vânătă şi peste, nelipsitul mujdei. Bon appetit! 😉

 
8 Comments

Posted by on August 2, 2011 in Mâncăm şi noi azi?

 

Tags: , , , , , , ,

Finite Incantatem

Sau azi, despre sfârşitul copilăriei, cum foarte bine spunea un amic zilele trecute pe twitter. Da, am fost şi eu să văd ultimul film din seria de succes bazată pe cărţile Joannei Rowling, the one and only: Harry Potter.

Povestea mea despre HP începe la sfârşitul unei clase din gimnaziu (să fi fost a 5-a sau a 6-a) când am primit de la mama, cum ne era obiceiul, o carte de premiu. Mare amatoare de cărţi, aveam o listă de unde mama putea să se inspire, însă ea a uitat lista acasă, iar eu m-am trezit c-o carte despre care nu ştiam nimic. Era un băieţaş cu ochelari pe copertă, şi scria mare HARRY POTTER. Supărată că n-am primit ce-am cerut, am uitat de cartea asta câteva săptămâni bune, însă, la un moment dat, a dat mama de ea şi m-a întrebat dacă-mi place. Nu prea ştiam eu să mint atunci (cum nu ştiu nici acum), şi am zis că bun, o citesc. Povestea m-a prins încă de la primele pagini, cu toate denumirile, magia, aerul de mister – am decretat că-i bună. Am pus-o înapoi în bibliotecă, şi mi-am amintit de ea abia prin 2005, cred, când au dat primul film la teveu. Ce încântată eram eu atunci! Ştiam despre ce-i vorba, citisem povestea. Dar, surpriză: se face că erau, de fapt 7 cărţi, şi eu eram doar la începutul poveştii. Mai apoi, când s-a lansat HP mania, eu am stat deoparte… Deşi curiozitatea era mare, m-am gândit că-i mai bine s-am răbdare, şi voi vedea/citi toate filmele/cărţile doar la final.

Aşa am şi făcut… şi din 2001 de la primul film, până acum, în 2011 la ultimul, am răbdat. Pentru că nu concepeam să văd ultimul film fără să le fi văzut pe anterioarele, zilele trecute m-am apucat de treabă: am făcut maratonul HP. Le-am vizionat pe toate, până la ultimul. Şi bine-mi pare, căci povestea s-a închegat foarte bine în capul meu, şi miercuri, când am văzut şi ultima parte, n-aveam nevoie de “îndrumar” sau rezumat pentru a-nţelege despre ce e vorba. Şi pentru că ultimul a fost în 3D, şi efectele speciale au fost de-a dreptul magice, pot afirma cu certitudine că ar fi fost mult mai bine să se fi aşteptat oleacă, să fie toate în 3D. Dar apoi n-ar mai fi jucat drăguţul de Daniel Radcliffe.

Şi chiar dacă am încheiat povestea începută în copilărie abia la 23 de ani, am trăit cu sufletul la gură finalul. Stăteam atâta de afundată în scaun, şi-mi bătea tare-tare inima la secvenţe, de parcă aveam iar 11 ani şi citeam cartea. A fost, cu-adevărat, magic. Dacă iniţial mi-au cam curs ochii la vederea lui HP intrând în the Forbidden Forest şi confruntându-se cu Lord Voldemort, well, la final m-am gândit că poate era mai mişto să moară. Da’ apoi mi-a picat fisa: s-ar fi sinucis milioane de copii, deci bine s-a terminat. Logica de adult mi-a cam jucat feste, şi nicicum n-am înţeles de ce n-a murit când Lord Voldemort i-a făcut vraja, pentru că era şi el un talisman, şi mai rămânea doar şarpele. Ah, şi când am văzut faza cu 19 years later – acolo să te ţii şoc. Pentru mine a fost destul de şocantă trecerea lui HP de la un copil adorabil la un adolescent mai dark, aşa, dar să-l văd “transfigurat” în adult de 30 şi ceva de ani… cam greu de digerat.

La final… pot să vă zic doar că pentru mine, HP rămâne o experienţă magică, şi sper să împărtăşesc aventura şi copiilor mei, pentru că rămâne, înainte de toate, un film pentru copii. Cât despre cărţi, încerc să pun mâna pe ele în engleză, şi să mă pregătesc de un maraton de citit. 🙂

PS: am ştiut eu, deep down inside, că Severus Snape e băiat bun, de fapt. Simţeam eu că n-are cum să fie chiar aşa de dark & creepy. Şi da, când a murit el, am vărsat o lacrimă – a fost personajul meu preferat din toată aventura asta…

 
Leave a comment

Posted by on July 29, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , ,