RSS

Tag Archives: amintiri

Timişoara din suflet

Dacă n-aţi aflat până acum, azi e ziua Timişoarei! Sărbătorită în fiecare an în data de 3 august, ziua marchează momentul intrării trupelor româneşti în oraş, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti. Pentru mine, în schimb, Timişoara e oraşul studenţiei, unde mi-am petrecut cei mai frumoşi 3 ani din viaţă (de până acum, fireşte), unde le-am cunoscut pe fetele mele dragi, unde mi-am lăsat, aşa cum îmi place să zic, bucăţi din suflet. Am legat prietenii magice cu oameni deosebiţi; acolo am aflat prima oară de Toastmasters. Ce mai, m-aş muta aproape instant înapoi dacă ar fi treburile cum aş vrea eu.

Dar nu vreau să vă fac să credeţi că-i minunată doar pentru că-mi place mie. Timişoara, în cifre, înseamnă următoarele lucruri:

  • 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1745 – construcția Spitalului Municipal;
  • 1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
  • 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
  • 1823-1826 – Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timișoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene
  • 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraș al României de azi;
  • 1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
  • 1881 – prima rețea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
  • 1884 – primul oraș din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
  • 1886 – prima stație de salvare din Ungaria și România;
  • 1889 – primul meci de fotbal european din Romania;
  • 1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
  • 1897 – primele proiecții cinematografice pe teritoriul actual al țării noastre;
  • 1899 – primul tramvai electric într-un oraș din România de azi;
  • 1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană;
  • 1989 – pornirea revoluției române contra regimului comunist.
Ce ziceţi, nu-i un loc minunat în care să trăieşti? Şi dacă mai pui şi climatul blând, şi magnoliile de pe malul Begăi sau terasele din Piaţa Unirii… ei bine, e de nepreţuit!
Aşa că…
Dragul meu oraş de suflet,
Să ne trăieşti mult şi bine, şi să te revăd cât mai curând! 
Cu drag, a ta Ioană 🙂
PS: info sunt luate de pe wiki
 
1 Comment

Posted by on August 3, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , ,

Clubul fetelor amatoare de fotbal salută băieţii

… care nu-s amatori, cred că trebuia completat în titlu. Recent m-am contrat cu un amic referitor la pasiunea mea pentru acest sport. De când mă ştiu, am fost luată peste picior:

“Cum se poate, fată fiind, să-ţi placă fotbalul?! Ceva-i putred la mijloc…”
Îţi place pentru că se uitau ai tăi? NU.
Îţi place pentru că te uitai cu iubitul? NU.
Îmi place pentru că îl consider ca fiind un sport destul de inteligent, care se bazează pe viteză, agilitate, forţă şi evident, strategie. Şi să nu mă contraziceţi, că nu vă cred. 😛

Microbul fotbalului l-am căpătat de mică – încă de la 5-6 ani mergeam la meciuri, pe stadion, s-o văd pe mătuşa jucând: da, aţi citit bine, mătuşa mea a fost fotbalistă. A jucat la Motorul Oradea, într-o perioadă în care fotbalul de femei era vai de capul lui (nu că acum ar fi la mare căutare, dar atunci era prăpăd). Îl ţin minte pe nenea antrenor cum le alerga de colo-colo, sau cât de bucuroase erau când le aplaudam şi le încurajam. Jucau pe-un hârb de stadion undeva în Calea Clujului, la ieşire din oraş – da’ aveau suporteri care veneau să le susţină. Se băteau pentru orice minge, şi-atunci mi-am dat seama că nu-i chiar aşa prostie fotbalul ăsta.

Apoi, crescând, am dat de fotbalul de la teveu: n-o să uit niciodată cât de uimită am privit prilmele mele meciuri internaţionale: eram mare fan al naţionalei Braziliei şi Italiei (tot şcolită de mătuşa). Singură am învăţat majoritatea regulilor, ceilalţi erau mult prea ocupaţi să piardă vremea să-mi explice mie, un ţânc de 6 ani. La 1 an sau 2 după Cupa Mondială din State (1994) am dat de echipa ce avea să-mi devină marea iubire: Steaua Bucureşti. Am fost fermecată de culori, de nume, de tot ce-nsemna Steaua şi-am decis, aşa mică şi neştiutoare, că asta-i echipa mea. Nu ştiam eu pe-atunci de Champion’s League, de cupe sau alte treburi: am simţit doar că-s ai mei. Mai apoi am descoperit şi eu ligile străine, şi mi-am ales favoriţi cam peste tot prin Europa, şi-i urmăresc şi-acum cu mare drag (poate chiar mai frecvent decât meciurile interne).

Încerc, în mare parte, să studiez istorii ale campionatelor, să mă documentez înainte să vorbească gura fără mine. Niciodată nu intru într-o dispută legată de fotbal doar de dragul de a mă certa cu cineva… dar şi când am dreptate, să te ţii. Odată, ţin minte că eram în Timişoara la un meci (nu pe stadion, Doamne fereşte!, ci la o terasă), şi discutam cu un amic. Ne bâzâiam noi, când, dintr-o dată, sare instantaneu un individ din spatele meu, la una dintre ideile mele. S-a aprins discuţia, iar la final ştiu doar atât: timişoreanul mi-a zis “jos pălăria. Mulţi bărbaţi nu ştiu atâta fotbal.”. Şi mi-a plăcut, doar mi-a respectat părerea, omul, şi-a ascultat argumentele mele.

Iar acum, în prezent, sufăr. Sufăr pentru că n-am cu cine mă contra la vreun meci. Mulţi se tem de gura mea mare, ca să nu mai zic de faptul că din ce în ce mai puţini bărbaţi se uită la meciuri. Mă, sunteţi o specie pe cale de dispariţie şi eu nu ştiu? Sau vă ascundeţi care pe unde? Mai nou, am observat că-n Oradea e moda meciului la terase. Hop şi eu, încântată că am cu cine să discut. Când colo, majoritatea bărbaţilor erau… hmm… habarnişti cred că-i cuvântul. Nu ştiau ce echipă joacă, care-i arbitrul, ce cupă, campionat… Iar dacă văd c-aşa stau lucrurile, domnilor, am să fac un club. Clubul fetelor amatoare de fotbal care va saluta cu mândrie clubul băieţilor care habar n-au cine-a ieşit învingătoare la Cupa Mondială de anul trecut! 😉

 
3 Comments

Posted by on July 30, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , , ,

5 filme de pus pe Repeat

Am primit o nouă leapşă cinefilă, de data aceasta de la maestrul Film Sinopsis: 5 filme pe care le-aş (re)vedea indiferent de stare şi anotimp. Challenge accepted, după cum am şi răspuns, aşa că acum am de ales din sutele de filme preferate. Mi-e greu să mă decid, de fiecare dată când vine vorba la făcut un top (mai ales un all-time), aşa că le trec pe primele 5 care-mi vin în minte, plus un citat, OK? În ordine cronologică, să nu fie cu supărare, nu de la cel mai la cel mai… 🙂

Good Morning, Vietnam (1987)

E unul dintre primele filme în care l-am văzut pe Robin Williams, şi-n care m-am îndrăgostit iremediabil de talentatul actor american. Îl revăd, de fapt, în fiecare an, în preajma zilei mele de naştere, e un fel de ritual de-al meu.
“You know, you’re very beautiful. You’re also very quiet. And I’m not used to girls being that quiet unless they’re medicated. Normally I go out with girls who talk so much you could hook them up to a wind turbine and they could power a small New Hampshire town.”

Forrest Gump (1993)

Am mai scris-o, şi o mai scriu: e magistrală atât povestea, cât şi interpretarea lui Tom Hanks. Încă un actor/film pe care îl revăd cu drag de fiecare dată, pentru că mă duce în copilărie, unde totul era frumos, era cald şi bine, departe de problemele adulţilor.
“That day, for no particular reason, I decided to go for a little run. So I ran to the end of the road. And when I got there, I thought maybe I’d run to the end of town. And when I got there, I thought maybe I’d just run across Greenbow County. And I figured, since I run this far, maybe I’d just run across the great state of Alabama. And that’s what I did. I ran clear across Alabama. For no particular reason I just kept on going. I ran clear to the ocean. And when I got there, I figured, since I’d gone this far, I might as well turn around, just keep on going. When I got to another ocean, I figured, since I’d gone this far, I might as well just turn back, keep right on going.”

Fight Club (1999)

Şi romanul, dar şi filmul, sunt, pentru mine, două piese de referinţă.
“Welcome to Fight Club. The first rule of Fight Club is: you do not talk about Fight Club. The second rule of Fight Club is: you DO NOT talk about Fight Club! Third rule of Fight Club: if someone yells “stop!”, goes limp, or taps out, the fight is over. Fourth rule: only two guys to a fight. Fifth rule: one fight at a time, fellas. Sixth rule: the fights are bare knuckle. No shirt, no shoes, no weapons. Seventh rule: fights will go on as long as they have to. And the eighth and final rule: if this is your first time at Fight Club, you have to fight.”

Chicago (2002)

“Come on, babe, why don’t we paint the town?”… Un musical de excepţie, ale cărui melodii le ştiu la orice oră din zi şi din noapte, atât de mult mi-au plăcut, plus scenele de dans, ca să nu mai zic de actori, unul şi unul.
“I don’t mean to toot my own horn, but if Jesus Christ lived in Chicago today, and he had come to me and he had five thousand dollars, let’s just say things would have turned out differently.”

Under the Tuscan Sun (2003)

Povestea emoţionantă a lui Frances şi peisajele mirifice din Toscana sunt doar 2 dintre motivele pentru care pot să mă uit la filmul ăsta on & on. Love it! 🙂
“Do you know the most surprising thing about divorce? It doesn’t actually kill you. Like a bullet to the heart or a head-on car wreck. It should. When someone you’ve promised to cherish till death do you part says “I never loved you,” it should kill you instantly. You shouldn’t have to wake up day after day after that, trying to understand how in the world you didn’t know. The light just never went on, you know. I must have known, of course, but I was too scared to see the truth. Then fear just makes you so stupid.”

Acum, că am trecut în revistă 5 filme de pus pe repeat, ar fi frumos să dau leapşa mai departe, nu? S-o dăm lui Ionuţ, lui Cristi şi Mariei. Şi dacă mai vrea cineva… cu mare drag! 🙂

 
17 Comments

Posted by on June 2, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , , , , , , ,

Despre coincidenţe

Credeţi în coincidenţe? Eu sigur DA! Dar să vă zic de unde-ncepe istorisirea de azi.

Camera în care dorm nu are perdele d-alea groase, de camuflaj, iar soarele bate în dragă voie pe geamurile mele. Astfel, deşi alarma de dimineaţă sună abia pe la 8 şi ceva, eu mă tot trezesc în reprize, încă de când răsare soarele. Azi, într-una din reprizele alea de “wai, oare e timpul să mă trezesc?!”, în care mă uit buimacă la ceas să văd cât mai am de dormit, am visat că mă trezeam, de fapt, în Timişoara. În fosta mea cameră de cămin. Lucru straniu, dar hai să mergem mai departe. Totul era aproximativ aşa cum lăsasem la plecare, doar că acum aveam bagaje peste tot prin cameră, şi trebuia să despachetez. Colegă nu ştiu dacă aveam, dar văzusem un pat ocupat cu ceva lucruri. Tot felul de amintiri m-au năpădit, şi-mi amintesc că încercam să-mi dau seama ce caut eu acolo, care cu o seară înainte fusesem în patul meu, în Oradea… Tot ce-mi amintesc e faptul că eram foarte fericită, şi dându-mi seama de poveste (se întâmplase ceva cu job-ul meu şi acum lucram din Timişoara), eram obsedată să caut o conexiune la internet. 😆

Când să pun mâna pe telefon să-mi anunţ fetele că “gata, m-am întors!”, cred că m-am trezit. Iniţial cu senzaţia de deja-vu, dar uitându-mă în jur şi realizând că-s acasă la mine… mi-a cam pierit zâmbetul de pe buze. 😦

Dar unde vine povestea cu coincidenţele? Ei bine, o urmăresc pe twitter pe Blonda care gândeşte. Şi azi, a pus un link care mi-a atras atenţia: “Unde ai vrea să te trezeşti mâine dimineaţă?”. Am citit rapid postarea, apoi m-am uitat la filmuleţul pe care-l pusese ea, de la care pornise această întrebare… Aşa de mult mi-a plăcut… Chiar a fost un sentiment aparte… So, mulţam fain, copilă blondă, pentru că ai împărtăşit filmuleţul! 🙂

La final, întrebarea o pun şi eu: tu unde ai vrea să te trezeşti mâine dimineaţă? Eu, pentru o clipă, m-am şi trezit azi în Timişoara… And it felt so right…

PS: mai multe despre proiectul din filmuleţ, aveţi aici.
PPS: “Coincidenţele apar atunci când Dumnezeu vrea să rămână anonim”.

 
5 Comments

Posted by on May 30, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , ,

Cum a fost: Très Courts, Lecturi Urbane, Festivalul Luminii

Cum a fost: Très Courts, Lecturi Urbane, Festivalul Luminii

Un post rapid, de duminică, după un week-end încărcat cu evenimente la Oradea! 🙂

1. Începem cu Très Courts: un festival de filme de foarte scurt metraj (maxim 3 min), despre care v-am povestit. Am fost doar în prima zi, şi-anume vineri, dar n-am regretat! M-am distrat atât în prima parte a serii, când am putut viziona 23 de filme din selecţia internaţională, cât şi în ce-a de-a doua, unde am vizionat Selecţia Paroles des femmes: care pune femeia în centrul atenţiei, fie că e personaj sau regizor. Delicioase filme! 🙂

Am şi votat, iată una dintre alegerile mele:

2. Lecturi Urbane la Oradea, ediţia a 3a! Lume destul de multicică, cărţi aşa-şi-aşa, dar să zicem că a fost bine! Aici aveţi poze realizate de Lili! 🙂

3. Festivalul Luminii: chiar de-a fost vreme friguroasă la Oradea (nu ştiu ăia de la protv ce vorbesc, vă zic eu! – abia de-aveam 10 grade, nu 18, câte-au zis ei), s-a strâns multă lume în parc. Au venit şi pentru Lecturi Urbane, bineînţeles, dar majoritatea s-au strâns la marele eveniment: stingerea luminilor din Parcul 1 Decembrie, şi aprinderea lumânărilor, pentru o atmosferă feerică. A fost cu-adevărat deosebit, chiar dacă la final am cam cedat din cauza frigului. 😆

This slideshow requires JavaScript.

Voi ce-aţi făcut în week-end? 🙂

 
3 Comments

Posted by on May 8, 2011 in Evenimente, Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Despre Prietenie

“Friendship.

Two people choose each other. On the surface, the reasons for our choice seems obvious: they share our interests, they make us laugh. But is there more to it than that? And do we ever really stop and wonder why this person and not another?

It begins when two people choose each other. But what happens when we outgrow the choice? When, little by little, our paths diverge, our needs change, and one day we wake up and realize that we need to choose something different.”

*citat preluat din cea mai recentă obsesie, şi anume: Being Erica. Un serial TV recomandat de Cosmina, care m-a prins de la primul episod, şi de care nu m-am lăsat până la ultimul minuţel al sezonului al 3-lea. Şi când se-ntâmplă ca unul dintre episoade, ca de exemplu ăsta (Season 3 – Jenny from the Block), să atingă un nerv, ei bine, tre’ să găsesc şi eu o cale să mă exteriorizez.

I lost a friend, recently. And it hurt. And now I’m trying to figure out if it’s like Erica said, we chose something different, or is it because we weren’t meant to be. Well, questions, questions…

 
4 Comments

Posted by on April 19, 2011 in Prieteni

 

Tags: , , , , ,

Scârţ, loc lejer

Sincer, când am auzit pentru prima oară de aşa-numitul bar “Scârţ, loc lejer”… ei bine, am cam strâmbat din nas. Nu ştiam la ce să mă aştept, nu văzusem poze, doar că lumea din Timişoara (OK, studenţii mai bine zis) nu contenea să vorbească de Scârţ. Atâta scârţâială-n sus, scârţâială-n jos, şi la un moment dat, curiozitatea a învins şi n-am mai avut altă scăpare – deşi era la 2-3 minute de locul unde stăteam eu, la vremea aceea.

E o casă, într-o zonă minunată a Timişoarei (cartierul Bălcescu, mai exact), pe strada Zoe. De-afară nu pare cine ştie ce, şi dacă n-ai şti că înăuntru e oaza aceea minunată de artă, mai că ţi-ar veni să treci indiferent pe lângă. Bun, şi-am intrat, dusă fiind de o prietenă care mai fusese pe-acolo. Am nimerit casa, am intrat în curte, nimic deosebit… Apoi am deschis uşa: and then it all came tumbling upon me. N-am ştiut unde să mă uit mai bine, ce colţ să aleg, pe ce detaliu să-mi fixez privirea. Nu puteam decât să stau cu gura căscată, şi să tot exclam: “ce faaain, mamă cât e de faaain!! Io nu mai plec de-aici!”. Şi n-am mai plecat. Decât târziu, când m-am mutat înapoi, acasă. Şi sufăr de dorul Scârţului, ceva de speriat… Vreau şi eu un loc aşa frumos, în Oradea, dacă nu cer prea mult! 🙂

Scârţ, casa teatrului de garaj şi curte Auăleu, e locul acela magic pe care nu vrei să-l părăseşti. Mai ales când îl vedeai pe Pampon (câinele foarte lejer, şi el, al casei) sau pe micuţul Petic, alergând de zor prin casă şi socializând cu lumea. Apoi, se-ntâmplă lucruri foarte frumoase acolo: concerte de jazz, lansări de carte, proiecţii de film şi evident – piesele de teatru ale trupei Auăleu. Are şi-o grădină, Scârţul. Care are hamacuri, şi butuci pe care să te-aşezi, şi copaci bătrâni, şi flori – care mai de care, şi viţă de vie, şi-un aer boem ce te pătrunde. Ah, dac-ajungeţi pe-acolo, musai să încercaţi zeama fructiferă, sau ceaiul la halbă, şi cocktail-urile casei, neapărat! 😀

Vă las c-o galerie foto destul de recentă… şi cu invitaţia de-a descoperi Scârţul, dacă se-ntâmplă să treceţi într-o bună zi prin Timişoara, şi căutaţi un loc fain unde să vă petreceţi timpul! 😉

This slideshow requires JavaScript.

 
5 Comments

Posted by on March 29, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , ,

Scrisoare către sufletul pereche (I)

Mery dearest, 🙂 (Iubito, câtă lume între noi…)

E ziua aceea din an în care te sărbătorim şi azi, pentru prima oară de 4 ani minunaţi de când ne cunoaştem, nu sunt lângă tine să-ţi urlu cum numai eu ştiu tradiţionalul “La Mulţi Ani!” sau să te trag de urechiuşe. Iartă-mă!

Ne ştim de 4 ani, doar? Doamne, mie mi se pare că te-am ştiut dintotdeauna. Şi atunci când nu ne ştiam încă cu numele, şi rătăceam printr-un fel de negură, prin care rătăcesc în mod constant sufletele pereche, înainte de a se cunoaşte în mod vădit. Pe-acolo rătăceam, eu, tu şi John, până să vină soarta să ne adune într-o cameră de cămin în frumoasa Timişoară, şi să ne pecetluiască pentru totdeauna destinele de colege de suferinţă în anii studenţiei.

Oh, this brings back so many memories… Încerc să fac aici un fel de recapitulare a evenimentelor ultimilor 4 ani şi-ncet îmi dau seama că nu mi-ar ajunge un roman de 600 de pagini să fac asta (apropo, încă mai ţin memoriile tale, aştept să continuăm cu publicarea! :)). Cred c-am să trec doar câteva “social events”, iar restul amintirilor le depănăm in vivo, când ajung lângă tine, da?

Uite, încep cu primele impresii… Nu ţi-am zis-o niciodată, dar din primele zile am început s-am un respect fantastic pentru modul tău de viaţă (treceai atunci prin perioada zbuciumată a existenţei tale, cu drumuri, petreceri, iubiri interzise…). Ţin minte că printre primele gânduri formate în mintea mea au fost “Moaaamă, vreau şi eu un pic de tupeu, cum are fătuca asta!” Nu ţi-am zis-o, niciodată…

Şi nu cred să-ţi fi spus (nu în mod direct, oricum) faptul că ai fost o inspiraţie pentru mine. Mi-ai dat tot timpul proverbialul şut în fund care m-a ajutat (chiar dacă eu n-am văzut-o atunci) să fac pasul în faţă. Mulţumesc! 🙂 Apoi, mi-ai stat alături când am trecut prin dramele primei iubiri adolescentine (God, what was I thinking?! :))), cu destăinuiri la bere, în complex, sau în Unirii… Îţi aminteşti?… Apoi primul cheful de ziua ta… din locul ăla oribil în care am mers doar ca să-ţi facem ţie pe plac :))) şi şunculiţa bănăţeană – merele din fiecare zi – “Stres, dă-mi şi mie nişte bani!” – “Stres, hai să ne uităm la un film!” – gările, autogările, pachetele, papa bun-bun de la Maramureş – toate sunt aici, stocate în memorie. Şi-mi amintesc c-un zâmbet de toate… 🙂

Au fost şi vremuri când te-am urât. Au fost. Nu ţi-am zis-o nici asta, cred… Însă vorbele tale grele n-au făcut decât să-mi deschidă ochii, aşa cu foarte bine te-ai priceput mereu, şi poate eu, neiniţiata, n-am băgat bine de seamă. Dar totul s-a îndreptat, şi-acum n-au rămas decât sfaturile care, văd bine, se aplică după cum tu ai zis.

E ziua ta, Mery dearest! Îţi doresc ca tot ce-ţi doreşti să ţi se împlinească (ştii tu mai bine decât muuulţi dintre noi ceea ce vrei şi n-am nicio îndoială că ştii drumul, chiar dacă uneori îţi mai place să faci câte-un popas…), prietenia aceasta să dăinuie, şi atunci când o să câştigăm la Loto, să nu-ţi uiţi planurile, da? 😉

Te pupăceşte Stresul tău de toate zilele,

Cu drag.

PS: Dă-i şi lui John un pupic de la mine, da? 😀

PPS: Iartă-mă că n-am apucat să-ţi fac vizita surpriză… credeam că mă sacrific cu un scop nobil. Eh, there’s always next year! Love.

 
4 Comments

Posted by on March 4, 2011 in Prieteni

 

Tags: , , , , , , , ,

Still Got The Blues

E duminică seara, momentul din săptămână în care fac un fel de trecere în revistă a evenimentelor trecute, şi deşi a fost o săptămână minunat de aglomerată plină cu întâmplări deosebite, iată că în seara asta m-a întristat vestea morţii lui Gary Moore. Nu mă aflam printre fanii înfocaţi ai acestuia, însă nu poate să nu mă mişte dispariţia unui om atât de talentat.

Aşa că în seara aceasta, melodia de final de săptămână e de la cel ce-a fost Gary Moore (una dintre melodiile mele preferate)… Audiţie plăcută şi o noapte cât mai liniştită… And you, Gary, sing with the angels tonight! 😦

 
2 Comments

Posted by on February 6, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , ,

Ce citeam când eram de-o şchioapă

Iată că s-a nimerit să primesc o nouă leapşă de la Cosmina, pe care o onorez cu mare drag, pentru că e despre activitatea mea preferată (cititul) şi perioada mea preferată (copilăria) 😀

Să purcedem, deci! Băi, mie mi-a plăcut din totdeauna să citesc. Încă de la grădiniţă învăţasem, pentru că mămica e învăţătoare, şi stăteam mult cu “copiii ei”, aşa că nu mi-a luat mult să învăţ să citesc. Cred că printre primele cărţi citite de care-mi amintesc e “Vrăjitorul din Oz” (avea nişte poze mi-nu-na-te! :)); apoi mai aveam şi-o carte cu “Poveşti fermecate ruseşti”, şi-alea deosebite, şi bineînţeles, basmele lui Petre Ispirescu şi “Legendele Olimpului”. Şi pentru că terminasem destul de repede cam ce era prin mica noastră bibliotecă la raftul de copii (cam prin clasa a treia), am stat pe capu’ mamei să-mi facă şi mie abonament la Biblioteca Judeţeană, auzisem eu c-acolo ar fi la căăărţi… 🙂

Zis şi făcut, în vreo 2 săptămâni m-am trezit cu ditai abonamentul. Şi stăteam eu singurică în faţa rafturilor (era în perioada în care mama îşi făcea lucrarea de grad, şi pe mine mă lăsa să hoinăresc la secţia de copii), şi mă tot minunam de cât de frumoase pot fi coperţile, şi nu ştiam pe care să le mai aleg. Atunci mi-au căzut ochii pe minunata serie “Mary Poppins” a lui P.L. Travers. Le-am devorat de-a dreptul, am fost atât de încântată de povestiri, încât eram decisă că atunci când voi fi MARE, voi fi Mary Poppins (hmm… dacă stau bine să mă gândesc, parcă şi azi mai vreau asta :)). Apoi a venit rândul lui Jules Verne, iar “Copiii căpitanului Grand” cred c-am citit-o de câteva ori bune, aşa de mult mă impresionase. “Alice în Ţara Minunilor”, “Huckleberry Finn” şi “Tom Sawyer”, “Călătoriile lui Gulliver”, până m-am trezit prin clasa a şasea, şi auzisem eu pe undeva de “Cei trei muşchetari”. Am împrumutat-o şi pe-aia, evident, şi ţin minte că a fost prima carte cu care am întârziat o zi, şi ce mustrări de conştiinţă am avuuut… Mă temeam că n-o să mă mai lase tanti să împrumut niciodată. La finele clasei a şaptea, de premiu, mi-a luat mama o carte pe care cică o găsise rătăcită pe la ceva consiliu, şi era despre ceva vrăjitor micuţ. Da, aţi ghicit, era “Harry Potter şi piatra filosofală”. Am citit-o şi pe-aia repede, mi-a plăcut foarte mult, dar apoi am dat-o uitării, până prin liceu, când s-a declanşat nebunia generală cu filmele şi cărţile seriei. Tot am în plan să termin seria, dar mi-e o leneee… şi-n plus, deja am liste şi listuţe cu cărţi “de oameni mari” pe care aş vrea să le citesc o dată şi-o dată.

Buuun… acum c-am făcut listuţa, e rândul meu să dau leapşa mai departe: începem cu fetele: Andreea, Bianca, Lilişor, Mery, Ralk, apoi Cristi, DanGraţian şi PDF – dragilor, sunt curioasă – voi ce citeaţi când eraţi de-o şchioapă? 😀

PS: evident, şi alţi prieteni sunt invitaţi s-o preia! 🙂

 
15 Comments

Posted by on February 1, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , , , , , ,