RSS

Tag Archives: Libraria Gutenberg

Recenzie de carte: Colecţionarul de oase

Titlu original: The Bone Collector

Autor: Jeffery Deaver

Naţionalitate: americană

Ecranizare: The Bone Collector (1999)

De acelaşi autor: aoleu, ăsta a scris la cărţi, nu glumă: colecţia Lincoln Rhyme, John Pellam, Rune Trilogy, Kathryn Dance, etc.

În sfârşit, noroc cu weekend-ul departe de oraş, c-am reuşit şi eu să termin o carte nouă (mea culpa, am un orar al naibii de încărcat, chiar şi-n vacanţă). Cartea asta a căzut în mâna mea datorită prietenei mele de la Librăria Gutenberg şi a binecunoscutelor “REDUCERI”: am prins-o la doar 10 lei. Mărturisesc c-am cumpărat-o doar pentru că văzusem filmul, şi eram curioasă. N-am citit foarte multe thriller-uri la viaţa mea, deci nu ştiu cât de competentă e analiza mea, dar iat-o.

Lincoln Rhyme e un criminalist fantastic, dar care, în urma unui accident în timp ce investiga locul unei crime, a rămas tetraplegic, condamnat să trăiască într-un pat pentru tot restul vieţii. Deşi retras din poliţie şi cu inteţia de a se sinucide (asistat, căci acum nu poate să-şi folosească decât capul şi gâtul), un caz aparte care îi este atribuit îl face să-şi amâne decizia: un nebun răpeşte oameni din NY, pe care-i omoară în condiţii care mai de care mai oribile. Ajutat în anchetă de o poliţistă sexy (cum altfel), care ajunge din întâmplare la primul loc al crimei, Amelia Sachs, şi beneficiind de o echipă de specialişti care muncesc din dormitorul lui, Rhyme va trebui să penetreze mintea bolnavă a criminalului obsedat de New York-ul anilor 1900 şi de un faimos criminal în serie, care-a fost poreclit Colecţionarul de oase.

Cartea aceasta am citit-o dintr-o răsuflare, deşi are peste 500 de pagini. Merge foarte rapid, şi e captivantă – eu am devorat-o, pur şi simplu, pentru că mi-a plăcut subiectul (nu degeaba am fost la fel de prinsă şi de serialul CSI:NY). Are termeni tehnici, date reale, poveşti interesante, istoria oraşului meu preferat – astfel că mie mi-a plăcut. Cum ziceam, neavând foarte multă experienţă cu cărţile de acest gen, n-aş putea să spun că e genială sau proastă rău – şi aici e şi treaba cu “de gustibus…”. Dar dacă sunteţi pasionaţi ai acestui gen, n-are cum să nu vă placă! 🙂

“Carnea îmbătrâneşte şi poate fi lipsită de forţă […]. Oasele sunt cea mai puternică parte a corpului. Oricât de vârstnică ne-ar fi carnea, oasele ne sunt mereu tinere. Mi-am propus un ţel nobil şi nu pricep de ce i s-ar putea opune cineva. Le-am făcut tuturor un bine. Acum sunt nemuritori. I-am eliberat. I-am curăţat până la os.”

PS: cartea aceasta e prima din seria “Lincoln Rhyme”, dintr-un total de 9 titluri.

Advertisements
 
2 Comments

Posted by on August 8, 2011 in Carte. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , ,