RSS

Tag Archives: personal

Gata! This is how it’s done!

Era şi cazul. Deja lumea mă bătea la cap. Eram de râsul blogosferei orădene. Nu se mai putea, nu era acceptabil. Trebuia să aibă un nume: şi aşa s-a născut Ioana Ştef pe net. Pe domeniul ei, adică! 😉

Ziceam, demult, că asta-mi doresc de la bloguleţul meu pentru anul ăsta. Iată, moşu’ a venit mai repede, şi mi s-a îndeplinit dorinţa. Fără ajutorul lui Cristi n-aş fi reuşit, şi pentru asta va trebui să-l răsplătesc cât de curând (şi cât mai des). 😀

Vă invit să vizitaţi noua mea casă: http://ioanastef.com/, şi să vă daţi cu părerea, iar prietenii ce mă au în blogroll/reader sunt rugaţi să schimbe link-ul! Mulţam fain! 🙂

 
11 Comments

Posted by on August 11, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , ,

Lună nouă, idei noi

Ştiţi cum zic toţi: de luni încep să… De luni mă las de… De luni mă duc la…

Ei bine, nu ştiu cât de mulţi dintre noi se ţin de magica formulă, dar atunci când e dublată şi de început de lună (cum e azi, luni, 1 august), parcă-i mai puternică dorinţa de-a face o schimbare. M-a lovit şi pe mine inspiraţia, şi cred că luna asta voi face nişte schimbări, că prea monoton a fost pe la mine, de ceva vreme-ncoace.

De-nceput, încep cu slujba. Parcă nu-mi mai place. Vorba poetului “nothing gold can stay”. Dintr-o dată, se-adună idei şi treburi ba care nu erau stipulate în înţelegerea iniţială, ba care nu-mi convin mie de nicio culoare. Şi cred că nu-i cazul să stau să-nghit chestii, c-aşa m-am trezit plecată de la fostul job. Asta, după ce-am răbdat câtva timp bun. Dar vreau să cred că am învăţat ceva din experienţa trecută, şi-acum poate e vremea să mă reprofilez. Aşa că ne-apucăm de o nouă căutare… Şi ce-aduce viitorul… well, nu ştiu, dar abia aştept să se-ntâmple! 🙂

 
Leave a comment

Posted by on August 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , ,

Am fost fericită când:

Am fost fericită când:

Hmm… O nouă leapşă, tot de la Motan, că se pare că el are obiceiul de-a ne transmite leapşa cea de toate zilele. Dar asta-mi place, aşa că mă conformez: mă-ntreabă, de data asta, despre momentele în care am fost fericită. În primul rând, musai tre’ să zic ceva despre felul în care s-a pus problema: “ai fost fericit atunci când…”, fără superlativele atât de des întâlnite în cotidian. Pentru că mie, de exemplu, nu-mi vin în minte momentele alea de maximă fericire. N-am zis, cred, niciodată, “Asta e cea mai fericită zi din viaţa mea!”… şi-asta pentru că au fost foarte multe astfel de zile. Şi pentru că-o o uitucă cu U mare, o să-nşir aci câteva momente d-astea mirifice, în care m-am simţit cu-adevărat fericită! Nu cred că mai are rost s-o spun, dar din copilărie îmi amintesc vag chestii, aşa că “fericirea” va fi doar din asta, mai recentă! Aşadar, am fost fericită după cum urmează:

  • când am intrat la Facultate (momentul ăsta l-a depăşit, în dramatism, pe cel al intrării la liceu… şi altă apă curgea de-acum la moară);
  • când am legat prietenia cu fetele mele din Timişoara (se ştiu ele care-s) – c-a fost un chef, c-a fost de la şunculiţa bănăţeană, cert e că acolo mi-am lăsat părţi de suflet;
  • când am fost la un banal interviu pentru o practică în facultate, şi aşa mi-am găsit primul job ever;
  • când am absolvit şi-am văzut familia acolo, cât de mândră era de mine – priceless!
  • când, mai târziu, am pus prima mea ştampilă de traducător autorizat pe-o foaie de hârtie (mi-am dat seama atunci că a meritat să trec prin toţi cei 15 ani de şcoală);
  • când mi s-a răspuns la zâmbet de către EL. Dar cum sunt o persoană deloc greu de fericit, zâmbetul ăsta încă mai durează… 🙂
PS: Raluca şi Eliza, voi când aţi fost fericite tare? 🙂
PPS: poza-i de aici
 
4 Comments

Posted by on July 18, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , , , , ,

Ruşinică, ruşinică!

O nouă zi, o nouă leapşă de onorat. De data aceasta, Dan Marius mă-ntreabă cât de firesc poate el, care este momentul în care mă simt ruşinată (asta dacă mai suntem puţini câţiva care să experimenteze sentimentul ăsta…).

Cred că nu mi-e foarte greu să-mi dau seama care-s momentele acelea. Sunt o persoană extrem de încăpăţânată şi orgolioasă, deci probabil că mi-e taaare ruşine când mi se dovedeşte că n-am dreptate. Sau că se poate face treaba altfel (de obicei – mai bine), fără complicaţiile mele absolute. Am noroc doar că de multe ori prefer să mai înghit în sec, decât să mă lansez în dispute. Punctul de vedere mi-l apăr doar când sunt 100% sigură de acest lucru.

Apoi, dacă se-ntâmplă să mai calc în strachini când vine vorba de neatenţie (la job, de câteva ori, mi s-a întâmplat), eh, în momentele alea îmi doresc să se deschidă proverbiala gaură şi să mă-nghită pământul (cu tocuri cu tot). Palpitaţii, adrenalină, stânjeneală maximă: da, le am pe toate. Dar asta o fi natura umană, nu? 😉

*sursa foto: aici

 
Leave a comment

Posted by on July 10, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , ,

Passion pour chocolat

Salut, mă numesc Ioana şi sunt dependentă. Dependentă de ciocolată… 🙂

Mărturiseam într-un post anterior că, de ceva vreme, nenea medicul nu mă mai lasă să mă machiez. Sau să mănânc ciocolată. Cum au început toate astea? Ei bine, la un moment dat, sătulă de presiunile maică-mii, am decis să vizitez dermatologul, pentru a trata o problemă destul de importantă: acneea. Da, sufăr de acnee de ceva vreme (de prin liceu, cred), dar pe mine nu m-a deranjat niciodată. Eu trăiam bine cu mine şi cu ea, ne înţelegeam de minune, dar mama a zis că o domnişoară ar trebui să se îngrijească mai mult. Deci, mergem la dermatolog. După control şi întrebări despre igiena feţei sau dietă, începe lista cu N-AI VOIE:

Mi s-a prăbuşit cerul pe cap când mi-a zis: “Ah, dar trebuie să renunţi la ciocolată! E prima pe listă când vine vorba de acnee. Apoi prăjeli, junk food, muştar, ketchup, etc, etc” – dar eu oricum n-am auzit multe după şocul iniţial… Fără ciocolată. Alinarea femeilor la vreme de nevoie, îmi era de-acum interzisă.

Cum au trecut cele 3 luni de-atunci? Să vă povestesc despre chinurile groaznice prin care trec ori de câte ori văd câte-o Milka/Heidi/Toblerone? sau pe cineva mâncând în jurul meu un baton de Snickers… E teribil, I’ll tell you that. Şi asta pentru că sunt o pofticioasă. Iar acum, fără glazuri, creme sau artificii. Eu, care sunt maestra deserturilor în familia mea, şi care sunt renumită pentru Amandina mea (de la care poate o să vă scriu reţeta într-o zi…), să fac dulciuri fără să le gust… Viaţa fără ciocolată. Plictisitoare ca naiba.

Câteva săptămâni am rezistat – asta chiar la început. Dup-aia am cedat, încet-încet, viciului, dar numai după ce mi-am dat seama că e greu să înlocuieşti ciocolata când vine vorba de sugar rush (femeile înţeleg mai bine despre ce e vorba ;)). Aşa că am început să trişez. Dar, din nou, e al naibii de greu, I’ll tell you that… pentru că am o conştiinţă prea trează. Fir-ar ea, mă mustră când mai închid un ochi şi iau un pătrăţel din otrava dulce. Nu mult, nu mai fac excese. Şi imediat după aia, pe lângă mustrări, la 1-2 zile îmi apare câte-un coş minunat, asta ca să-mi amintească c-am încălcat regula – da, e totul doar în capul meu, dar cum scap?! Sugestii, careva? :D. Mulţumesc anticipat!

Citeam undeva că viaţa ar trebui să fie o călătorie minunată, parcursă cu o sticlă de vin într-o mână şi c-o ciocolată în cealaltă. Eu mă calific la ambele categorii. Dar până una-alta, mă numesc Ioana şi sunt dependentă de ciocolată. Ciocolată în cantităţi reduse, dar tot ciocolată. 🙂

 
7 Comments

Posted by on July 9, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , ,

Ne machiem şi noi, azi?

Azi o să fie o povestire din ciclul “Dai un ban, da’ stă pe faţă!” 🙂 Sau, mai pe înţelesul tuturor, despre cosmeticele muierilor.

Ţin să precizez încă de la început că eu nu mă machiam. Foarte recent am început cu pictatul feţei, şi-asta la insistenţele lui Johnny, colega mea de cameră din Timişoara. În liceu nu aveam decât rimel şi maxim creion negru, şi nici de alea nu-mi aminteam să le folosesc, sau eram prea leneşă să mă trezesc cu 10 minute mai repede (şi să-mi irosesc somnul cel dulce) ca să am vreme de machiat. Toate acestea s-au schimbat drastic, la finalul anului 1 de facultate. Ioana de care vă povesteam mă tot tenta: încearcă asta, ia şi fardul ăsta, hai să te machiez, uite ce bine-ţi stă, eh, the usual. Fata mea avea o trusă de machiaj de ziceai că-i make-up artist profesionist! Şi doamne-ajută, că s-a lipit morala de mine! Mai ales că în vara anului 2008 m-am angajat într-un birou, şi deja nu-mi mai permiteam s-arăt ca vai de lume. 🙂

Schimbarea a fost masivă, şi-n vara aceea ţin minte că am început (lucru nou pentru mine!!) să dau banii pe cosmetice. Şi pentru că m-a înzestrat natura cu un ten “mirific”, de care nu-mi băteam prea tare capul până recent, cum v-am zis, am decis să investesc în nişte produse cât de cât OK. Adică ceva mai scumpe. La acneea mea aiurită, nu-mi permiteam să mă risc cu avoane sau oriflame-uri, aşa că tot îngeraşul păzitor Ioana a venit cu soluţia salvatoare: L’Oreal. Am început să folosesc pudra L’Oreal Accord Parfait, aia cu minerale şi minuni, care-a fost o idee chiar bună! Apoi am tot luat pe ele, şi-n curând discipolul a ajuns să-şi depăşească maestrul. Bază, camuflaj, pudră, fard, blush, tuş, o nebunie – nici eu nu ghiceam vreodată că pot exista atâtea! Când mai povestim acum, la telefon, ne distrăm de începuturile mele, şi de ce-am ajuns acum. 😆

Dar azi nu e vorba de pudra magică (pentru că între timp am primit interdicţie de la machiaj de la nenea medicul dermatolog – despre păţania aia o să vă povestesc oleacă mai încolo – dar trişez, nah, adică machiez doar ochii), ci despre fardul de ochi, Color Appeal Trio Pro (ăla rozaliu, semnat Laetitia Casta, şi cel verzui, al Aishwaryei Ray). Au fost scumpe când le-am luat, dar Doamne bine-mi pare c-am făcut-o! Azi dimineaţă, la culcare (karaoke-le m-a ţinut până la ora 5 în oraş :lol:), ca o tută ce sunt, am încălcat prima regulă a frumuseţii: demachierea! Dar pentru că aveam doar 2 ore de dormit, am zis că o dată-n viaţă se acceptă… Iar la trezire, 2 ore mai târziu, cum vă ziceam, nu mi-am amintit că-s machiată. Munca-i muncă, doar e finele lunii, şi agitaţie maximă, şi când, în sfârşit, am şi eu vreme să dau o fugă la baie, mă uit în treacăt în oglindă: machiajul ochilor: intact. Am aprins lumina, să văd mai bine, dar aşa era: acolo, toată spoiala pe ochi, cum o pusesem eu aseară! Ceea ce mă face să mă felicit c-am investit în fardurile astea scumpuţe (da, nu-s cele mai scumpe, există bombe şi mai şi) şi evident, să mă mustre puţin conştiinţa că nu m-am demachiat la culcare…

Fetelor, voi de care cosmetice sunteţi mulţumite până peste poate? Do share some goodies! 😀

PS: John, this one’s for you! Love!

*sursa foto: gugăl

 
4 Comments

Posted by on July 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , , ,

3 filme în care mi-ar fi plăcut să joc

Oh, dear!! Ia ce leapşă faină îmi pasează Marian, una despre care pot să zic cu mâna pe inimă că o onorez cu cel mai mare drag! Filme & fantezii, cum să nu meargă mână-n mână? 😉

Mereu am crezut că-s bună de actriţă, încă de pe la vreo 3-4 ani, când, la grădiniţă, învăţam pe de rost toate rolurile din serbări. Sau acasă, când mă puneau ai mei în faţa familiei, şi apăsau un fel de “ON Button”, şi eu începeam recitalul (de unde mi-am primit porecla de Maimuţica Kiki, de la mami :P), sau la doamna doctor, când, răcită cobză, încercam s-o conving că n-am nevoie de injecţii: şi zicea maică-mii, uitându-se peste ochelari: “Mariana, tu pe asta actriţă să o faci, ia uite ce convingătoare e… păcat că amigdalele nu mint” 😆 ; cert e că mereu mi-a plăcut să bată un reflector (sau mai multe) pe mine! Şi uite, o recunosc senină, ce rost are să mă ascund după deget…

Dac-ar fi să aleg numai 3 filme în care mi-ar fi plăcut să joc… of, e o alegere criminală. Mie-mi plac o grămadă de filme, e atât de greu… dar cred că un top 3 de roluri tot scot.

1. Gone With The Wind – Scarlett O’Hara. Ţin minte că, prin clasele gimnaziale, ne-au pus să scriem o compunere despre cine am vrea să fim: io am ales-o pe Scarlett. Nu citisem încă romanul, dar văzusem de multe ori filmul, suficient ca să-mi dau seama să personajul s-a impregnat şi poate, growing up, am preluat câte ceva de la el… “Gone With The Wind” e unul dintre filmele all-time preferate, cred c-aş fi fost cea mai tare Scarlett dintre câte-au existat. N-oi fi având eu ochi verzi, da’ accentul este. Şi forţa, şi pasiunea, şi îndârjirea aia a ei. I-am preluat până şi obsesiile, şi tot ce pot să spun la final este că… mi-ar plăcea, ca atunci când va fi nevoie, în viaţă, să dau dovadă de aceeaşi tărie de caracter, şi să nu mă las înfrântă. 🙂

2. Mary Poppins. Pentru că v-am mărturisit-o, în repetate rânduri, că mi-am ratat vocaţia: trebuia să mă de bonă. Iar rolul lui Julie Andrews, şi cărţile lui P.L. Travers mi-au făcut copilăria minunată, aşa că sigur mi-ar plăcea să fiu Mary, cea cu rosy cheeks. Cea care are o umbrelă magică şi un zâmbet pe faţă. Care e iubitoare, dar fermă, când trebuie. O adevărată lady, cu pălărie şi floricele, şi care mai şi cântă (pentru că-ntotdeauna mi-a plăcut să cânt)! 🙂

3. Jeux d’enfants – Sophie Kowalski. Aşa cum bine a intuit Marian… nu puteam lăsa la o parte pasiunea pentru filmele franţuzeşti. Tocmai de aceea, din clipa în care am văzut pentru prima oară “Jeux d’enfants” am zis că-i clar, ce Sophie aş fi fooost… Mi-a plăcut personajul foarte mult, tocmai  pentru tupeul de care dă dovadă. Tupeu motivat, cred, de forţa dragostei, pentru că-i mega-amorezată de Julien, şi totuşi. Există suficientă mândrie în ea ca să nu se lase înfrântă decât târziu, în final, când deja nu mai contează… şi oricum, cedează amândoi. Ah, şi cred că într-o anumită măsură sunt invidioasă pe dragostea aia mare dintre ei doi, pe care eu încă n-am apucat s-o trăiesc… Încă! Deci, ce Sophie aş fi fooost… 😉

PS: din nou trişez, şi zic că mi-ar fi plăcut să joc şi-n Chicago, rolul Velmei, deşi nu ştiu dac-aş fi în stare să omor oameni… Dar, din nou… cum îmi place să cânt şi să dansez… mai ales partea cu Cell Block Tango… 😉

Mariane, sper că nu te-am dezamăgit cu alegerile! A fost o plăcere pentru mine leapşa asta, mai trimite când îţi mai vin idei! 😛

Eu o transmit mai departe la Raluca, Lilişor şi Graţian. Voi în ce filme v-ar plăcea să jucaţi? 😉

*sursa foto: worldwideweb

 
10 Comments

Posted by on June 30, 2011 in Film. Părerea mea!, Leapşa

 

Tags: , , , , , , , , ,