RSS

Category Archives: Zilnice

Lucruri de zi-cu-zi, normale, plictisitoare chiar, însă fermecătoare!

Gata! This is how it’s done!

Era şi cazul. Deja lumea mă bătea la cap. Eram de râsul blogosferei orădene. Nu se mai putea, nu era acceptabil. Trebuia să aibă un nume: şi aşa s-a născut Ioana Ştef pe net. Pe domeniul ei, adică! 😉

Ziceam, demult, că asta-mi doresc de la bloguleţul meu pentru anul ăsta. Iată, moşu’ a venit mai repede, şi mi s-a îndeplinit dorinţa. Fără ajutorul lui Cristi n-aş fi reuşit, şi pentru asta va trebui să-l răsplătesc cât de curând (şi cât mai des). 😀

Vă invit să vizitaţi noua mea casă: http://ioanastef.com/, şi să vă daţi cu părerea, iar prietenii ce mă au în blogroll/reader sunt rugaţi să schimbe link-ul! Mulţam fain! 🙂

 
11 Comments

Posted by on August 11, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , ,

Cum ne văd străinii

Azi, argentinienii. Ieri, într-un exces de let’s be nice to everyone, am dat nişte indicaţii unor turişti care m-au oprit pe stradă, undeva lângă Magazinul Crişul. Drăguţă din fire, încep în engleză, le dau spun ce să vadă prin oraş (nu c-ar fi nu-ştiu-câte obiective), ei mă-ntreabă una-alta, eu întreb, la rândul meu, de unde sunt, şi tot aşa. La care ei: ah, noi suntem dintr-o ţară foarte îndepărtată. Curioasă tare, insist, la care ei: din Argentina. Oh, zic, ce fain! Şi-o dau pe spaniolă. Ăştia, pe spate nu alta. Apoi mă-ntreabă dacă TOATĂ LUMEA de-aici ştie aşa de multe limbi străine (le-am mai zis că merge şi franceza, şi-oleacă de sârbă, dar nemţeşte încă nu). Ăştia, minunaţi la maxim. Încep eu cu Oradea esto y esto, tenéis que ver esto, şi tot aşa, de-a lungul pietonalei (între noi fie vorba, cred că mi-am ratat vocaţia: şi ghid turistic trebuia să mă fac).

La final, după ce m-au întrebat, dragii de ei, cum de se-ntâmplă să ştiu atâtea limbi străine, pentru că lumea, în general, nu ştie, mi-au mai servit o plăcintă, dar ceva ce mă-ntreabă foarte mulţi prieteni ajunşi pentru prima oară în Oradea: “Linda, estamos en Rumanía o en Hungría?” 😆

 
6 Comments

Posted by on August 5, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Cum stă treaba cu gramatica

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie-mi place tare mult gramatica limbii române. Şi mă pricep şi s-o pun în practică. Încă de când eram io aşa, mititică (da, bă, am fost şi coptil, n-am avut mereu cei 1,75m desculţă), mi-a plăcut să scriu CORECT. Probabil are a face cu faptul c-am înţeles din prima care-i faza cu “câţi de i sunt în copii”, sau de ce e “s-au” şi “sau”, etc. Adevărul e c-am avut noroc de o învăţătoare minunată, şi faptul că mama lucrează şi ea în sistem, ei bine, n-a lăsat loc de greşeală: totul s-a taxat.

Trecem peste liceu rapid, că aici nu prea eram conştientă de colegii pe care-i aveam (adică de cât de mult respectau ei sau nu gramatica noastră), şi ajungând la facultate, mi-am dat seama că sunt printre puţinii care se pot lăuda cu o gramatică impecabilă. În anul I chiar am avut, ambele semestre, materia respectivă (asta pentru că şi-au dat seama, de sus, că licenţele – chiar şi alea de la litere – erau execrabile când vine vorba de uzul limbii române). Şi primeam dictări la seminarii, iar seminarista ne momea cu puncte-n plus la examen pentru o dictare fără greşeli. Când a văzut că eu deja încasasem 3 puncte în plus, a zis că GATA, pentru mine s-a închis porţia. Da’ a fost OK, mi-am dat seama că e bine să fii Ioana când vine vorba de proper use of grammar. 🙂

Mai apoi, mi-am dat seama că dacă eu pot să ofer o gramatică impecabilă, acelaşi lucru îl aştept şi de la semenii bloggeri. Nu o dată mi s-a întâmplat să închid instant o pagină pentru că nu mi-a plăcut numărul mare de greşeli. Da, înţeleg că errare humanum est, dar să nu uităm şi de partea a doua cu perseverare diabolicum. Astfel am ajuns să mă includ în categoria de “grammar nazi”. Ştiu că asocierea nu-i tocmai foarte fericită, dar, în fond, şi eu sunt foarte drastică la capitolul acesta.

Iar la final, vă rog, vă implor: voi ăştia de publicaţi în online: mama mă-sii, căutaţi sau întrebaţi înainte de-a trânti prostii mai mari decât casa. Sunt oameni care vă citesc, care vă iau de buni, deci aveţi o responsabilitate. Am zis! 😉

PS: postul a venit cu inspiraţie de la Emilia, care mi-a arătat o foarte frumoasă imagine pe facebook, ştiind cât de mult preţuiesc io limba asta de comoară. Thanks again, dear! 😉

 
9 Comments

Posted by on August 3, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Clubul fetelor amatoare de fotbal salută băieţii

… care nu-s amatori, cred că trebuia completat în titlu. Recent m-am contrat cu un amic referitor la pasiunea mea pentru acest sport. De când mă ştiu, am fost luată peste picior:

“Cum se poate, fată fiind, să-ţi placă fotbalul?! Ceva-i putred la mijloc…”
Îţi place pentru că se uitau ai tăi? NU.
Îţi place pentru că te uitai cu iubitul? NU.
Îmi place pentru că îl consider ca fiind un sport destul de inteligent, care se bazează pe viteză, agilitate, forţă şi evident, strategie. Şi să nu mă contraziceţi, că nu vă cred. 😛

Microbul fotbalului l-am căpătat de mică – încă de la 5-6 ani mergeam la meciuri, pe stadion, s-o văd pe mătuşa jucând: da, aţi citit bine, mătuşa mea a fost fotbalistă. A jucat la Motorul Oradea, într-o perioadă în care fotbalul de femei era vai de capul lui (nu că acum ar fi la mare căutare, dar atunci era prăpăd). Îl ţin minte pe nenea antrenor cum le alerga de colo-colo, sau cât de bucuroase erau când le aplaudam şi le încurajam. Jucau pe-un hârb de stadion undeva în Calea Clujului, la ieşire din oraş – da’ aveau suporteri care veneau să le susţină. Se băteau pentru orice minge, şi-atunci mi-am dat seama că nu-i chiar aşa prostie fotbalul ăsta.

Apoi, crescând, am dat de fotbalul de la teveu: n-o să uit niciodată cât de uimită am privit prilmele mele meciuri internaţionale: eram mare fan al naţionalei Braziliei şi Italiei (tot şcolită de mătuşa). Singură am învăţat majoritatea regulilor, ceilalţi erau mult prea ocupaţi să piardă vremea să-mi explice mie, un ţânc de 6 ani. La 1 an sau 2 după Cupa Mondială din State (1994) am dat de echipa ce avea să-mi devină marea iubire: Steaua Bucureşti. Am fost fermecată de culori, de nume, de tot ce-nsemna Steaua şi-am decis, aşa mică şi neştiutoare, că asta-i echipa mea. Nu ştiam eu pe-atunci de Champion’s League, de cupe sau alte treburi: am simţit doar că-s ai mei. Mai apoi am descoperit şi eu ligile străine, şi mi-am ales favoriţi cam peste tot prin Europa, şi-i urmăresc şi-acum cu mare drag (poate chiar mai frecvent decât meciurile interne).

Încerc, în mare parte, să studiez istorii ale campionatelor, să mă documentez înainte să vorbească gura fără mine. Niciodată nu intru într-o dispută legată de fotbal doar de dragul de a mă certa cu cineva… dar şi când am dreptate, să te ţii. Odată, ţin minte că eram în Timişoara la un meci (nu pe stadion, Doamne fereşte!, ci la o terasă), şi discutam cu un amic. Ne bâzâiam noi, când, dintr-o dată, sare instantaneu un individ din spatele meu, la una dintre ideile mele. S-a aprins discuţia, iar la final ştiu doar atât: timişoreanul mi-a zis “jos pălăria. Mulţi bărbaţi nu ştiu atâta fotbal.”. Şi mi-a plăcut, doar mi-a respectat părerea, omul, şi-a ascultat argumentele mele.

Iar acum, în prezent, sufăr. Sufăr pentru că n-am cu cine mă contra la vreun meci. Mulţi se tem de gura mea mare, ca să nu mai zic de faptul că din ce în ce mai puţini bărbaţi se uită la meciuri. Mă, sunteţi o specie pe cale de dispariţie şi eu nu ştiu? Sau vă ascundeţi care pe unde? Mai nou, am observat că-n Oradea e moda meciului la terase. Hop şi eu, încântată că am cu cine să discut. Când colo, majoritatea bărbaţilor erau… hmm… habarnişti cred că-i cuvântul. Nu ştiau ce echipă joacă, care-i arbitrul, ce cupă, campionat… Iar dacă văd c-aşa stau lucrurile, domnilor, am să fac un club. Clubul fetelor amatoare de fotbal care va saluta cu mândrie clubul băieţilor care habar n-au cine-a ieşit învingătoare la Cupa Mondială de anul trecut! 😉

 
3 Comments

Posted by on July 30, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Soare, mişcă-ţi fundu’ înapoi!

Eu IUBESC VARA. O ador. Mi-ar plăcea să fie 40 de grade cu plus, în fiecare zi, şi tot nu m-aş plânge. Însă cu fluctuaţiile astea nemernice de temperatură (şi chiar nu-mi pasă cine le-a provocat – ori noi, cu încălzirea planetei sau mai ştiu io ce maşinaţiuni, ori că-i în ciclul natural al planetei), mi-e din ce în ce mai greu să rezist. Săptămâna trecută aveam 35 de grade la 7 seara, acum avem 12 grade la amiază. Ploi şi ploi, apă şi iarăşi apă. Nori negri la orizont, vijelii. Treabă-i asta?!

Pe lângă că nu ştiu ce haine să iau pe mine (trec printr-un adevărat calvar când vine vorba de “cum să mă îmbrac, că tre’ să ies afară?”), nu ştiu dacă e musai să car ditamai umbrela (ştiu, există şi umbrele mici, de poşetă, da’ alea nu prea-mi convin – tot mai bună e gigantica mea veche)… car un jerseu cu mine? Sau iau direct trenciul de ploaie? Da’ asta-i vreme de luna lui cuptor?! 😦

Bun, şi dacă dilema hainelor se rezolvă cumva-cumva, rămâne dilema sistemului imunitar. Care nu se simte prea bine în mod normal, deci vă daţi seama cât de dereglat e acum; iar săracul corpul meu nu ştie dacă să strănute, să tuşească, sau s-acuze o nouă durere de gât, eventual o temperatură.

Soluţia mea ar fi următoarea: hai să-l tragem la răspundere pe Domnul Soare. Mână de la mână, tot am mişca ceva… 😆 Facem o petiţie, susţinem o cauză, poate un viral? Că aşa chiar nu se mai poate. Îngheţăm naibii în luna lui cuptor…

“So I just did me some talkin’ to the sun
And I said I didn’t like the way he got things done
Sleepin’ on the job – those raindrops are fallin’ on my head, they keep fallin'”.

 
7 Comments

Posted by on July 26, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Tocurile vieţii

În acest weekend am lipsit de la adunările mondene din Oradea pentru că prioritară a fost datoria faţă de familie – datorie care m-a făcut să merg la o nuntă a unui văr. N-o să vă plictisesc cu părerea mea faţă de măritiş şi de vârsta la care-ar trebui să se gândească oamenii normali la acest pas al naibii de important, ci, în schimb, o să vă povestesc o întâmplare hazlie cu tocurile vieţii.

Bun, ştiţi majoritatea dintre voi c-ador să port tocuri (ca să mă repet, aş dormi cu ele încălţată, dacă s-ar putea), în special de când am achiziţionat o pereche superbă de tocuri de 12cm, din piele lăcuită neagră. Şi dacă v-aduceţi bine aminte, mi se-ntâmplă tot felul de păţanii minunate când mă cocoţez pe ele. Iar la nunta de sâmbătă, ei bine, m-a pus dracul să fug prin ploaie. După maşina cu care se fura mireasa (alt obicei barbar pe care nu doresc să-l înţeleg) fugeam pentru că deh, voiam să schimb aerul de la nuntă şi să văd care cum se mai distrează lumea prin oraş. Dar bine-nţeles că all-mighty-karma-bitch a fost prezentă, şi up we go: am luat o trântă fantastică pe scări. Prin ploaie. Nu era multă lume afară să mă vadă, şi cu mândria şifonată m-am ridicat cât ai zice peşte. Un pantof a sărit la vreo 4 metri în faţă, mi-a sărit până şi inelul preferat de pe deget. Dădui cu spatele de scări, aşa că posed la ora actuală vânătăi pe coloană. Iar pe coate sunt toată julită. Dar cum ziceam, în 2 secunde m-am cules de pe jos, am fugit după pantof şi apoi după inel… şi-apoi la stat la taclale, în ploaie. Că ratasem maşina care putea să mă ducă în oraş…

Dar totul e bine când se termină cu bine, nu? La vreo jumătate de oră după incident a-nceput să mă usure julitura de pe spate, şi-atunci mi-a picat fisa să merg şi eu la baie, să verific pagubele. Machiajul s-a comportat exemplar, părul – la fel (un coc cum n-a văzut Parisul, aşa mi-a făcut o mătuşă. Dar nu mi-a fost cald, deci să zicem c-a fost bine şi-aşa). Iar mândria şi ambiţiile au fost înnecate în vin alb, de la Moldova (până la o nouă provocare…). 🙂

 
7 Comments

Posted by on July 25, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , ,

Love Is A Losing Game

Love Is A Losing Game

Încă un artist găsit mort după un cocktail letal de droguri. Însă, de data asta, e vorba de una dintre cele mai bune voci pe care le-am ascultat de mult timp. Vestea că Amy Winehouse a murit am aflat-o azi, de câteva minute, şi-ncă nu-mi revin. Pe femeia asta trebuia s-o văd în vară, la Bucureşti. Apoi a anulat. Mi-am zis, “Eh, îşi revine ea, cum a făcut-o de atâtea ori”. De data asta, din păcate, nu şi-a mai revenit.

Fată dragă, sper că-ţi găseşti pacea şi liniştea acolo unde eşti, dacă aici nu a fost cu putinţă. Iar eu rămân cu regretul că nu te-am auzit niciodată cântând live. Dar ce face “dragostea” din om…

 
4 Comments

Posted by on July 24, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , ,