RSS

Tag Archives: amuzant

Cum ne văd străinii

Azi, argentinienii. Ieri, într-un exces de let’s be nice to everyone, am dat nişte indicaţii unor turişti care m-au oprit pe stradă, undeva lângă Magazinul Crişul. Drăguţă din fire, încep în engleză, le dau spun ce să vadă prin oraş (nu c-ar fi nu-ştiu-câte obiective), ei mă-ntreabă una-alta, eu întreb, la rândul meu, de unde sunt, şi tot aşa. La care ei: ah, noi suntem dintr-o ţară foarte îndepărtată. Curioasă tare, insist, la care ei: din Argentina. Oh, zic, ce fain! Şi-o dau pe spaniolă. Ăştia, pe spate nu alta. Apoi mă-ntreabă dacă TOATĂ LUMEA de-aici ştie aşa de multe limbi străine (le-am mai zis că merge şi franceza, şi-oleacă de sârbă, dar nemţeşte încă nu). Ăştia, minunaţi la maxim. Încep eu cu Oradea esto y esto, tenéis que ver esto, şi tot aşa, de-a lungul pietonalei (între noi fie vorba, cred că mi-am ratat vocaţia: şi ghid turistic trebuia să mă fac).

La final, după ce m-au întrebat, dragii de ei, cum de se-ntâmplă să ştiu atâtea limbi străine, pentru că lumea, în general, nu ştie, mi-au mai servit o plăcintă, dar ceva ce mă-ntreabă foarte mulţi prieteni ajunşi pentru prima oară în Oradea: “Linda, estamos en Rumanía o en Hungría?” 😆

Advertisements
 
6 Comments

Posted by on August 5, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

Tocurile vieţii

În acest weekend am lipsit de la adunările mondene din Oradea pentru că prioritară a fost datoria faţă de familie – datorie care m-a făcut să merg la o nuntă a unui văr. N-o să vă plictisesc cu părerea mea faţă de măritiş şi de vârsta la care-ar trebui să se gândească oamenii normali la acest pas al naibii de important, ci, în schimb, o să vă povestesc o întâmplare hazlie cu tocurile vieţii.

Bun, ştiţi majoritatea dintre voi c-ador să port tocuri (ca să mă repet, aş dormi cu ele încălţată, dacă s-ar putea), în special de când am achiziţionat o pereche superbă de tocuri de 12cm, din piele lăcuită neagră. Şi dacă v-aduceţi bine aminte, mi se-ntâmplă tot felul de păţanii minunate când mă cocoţez pe ele. Iar la nunta de sâmbătă, ei bine, m-a pus dracul să fug prin ploaie. După maşina cu care se fura mireasa (alt obicei barbar pe care nu doresc să-l înţeleg) fugeam pentru că deh, voiam să schimb aerul de la nuntă şi să văd care cum se mai distrează lumea prin oraş. Dar bine-nţeles că all-mighty-karma-bitch a fost prezentă, şi up we go: am luat o trântă fantastică pe scări. Prin ploaie. Nu era multă lume afară să mă vadă, şi cu mândria şifonată m-am ridicat cât ai zice peşte. Un pantof a sărit la vreo 4 metri în faţă, mi-a sărit până şi inelul preferat de pe deget. Dădui cu spatele de scări, aşa că posed la ora actuală vânătăi pe coloană. Iar pe coate sunt toată julită. Dar cum ziceam, în 2 secunde m-am cules de pe jos, am fugit după pantof şi apoi după inel… şi-apoi la stat la taclale, în ploaie. Că ratasem maşina care putea să mă ducă în oraş…

Dar totul e bine când se termină cu bine, nu? La vreo jumătate de oră după incident a-nceput să mă usure julitura de pe spate, şi-atunci mi-a picat fisa să merg şi eu la baie, să verific pagubele. Machiajul s-a comportat exemplar, părul – la fel (un coc cum n-a văzut Parisul, aşa mi-a făcut o mătuşă. Dar nu mi-a fost cald, deci să zicem c-a fost bine şi-aşa). Iar mândria şi ambiţiile au fost înnecate în vin alb, de la Moldova (până la o nouă provocare…). 🙂

 
7 Comments

Posted by on July 25, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , ,

Fată, ne sparge ăştia Dorobanţiul, fată!

Mare veste mare pentru amatorii de “Dorobanţi” de Oradea (cum a mai fost numită str. Alecsandri), locul în care se-adună, seară de seară (cu un plus crescut în weekend) lumea pestriţă a orăşelului nostru. The-one-and-only, domnu’ primar Bolojan, a declarat săptămâna aceasta în şedinţa locală că din luna august încep lucrările de modernizare ale centrului. Lucrări care-ncep cu Piaţa Unirii şi str. Alecsandri. La auzul acestei veşti – câtă forfotă, cât zbucium – toată adunarea devoratoare dă Feşăn şi Feimăs s-a revoltat – cum or să mai petreacă ei până dimineaţa devreme (noaptea târziu “is so last season”), când ăştia or să le spargă betoanele preţioase (cunoscute şi ca trotuare) pe care le şed atât de bine terasele. Deja s-au anunţat mitinguri din partea Partidului Blondelor Carbonizate la Solar, iar Grupul Hipsteri-cu-ochelari-de-soare-la-3-dimineaţa au anunţat că se vor pregăti şi ei de protest. Pentru că nu se poate, dom’le. Le dăunează la vizibilitate… 😆

Acuma, lăsând la o parte gluma, lucrările ce vor începe în luna august au ca scop transformarea centrului nostru în zonă pietonală: demers mai mult decât lăudabil. Primii care intră-n bătălie: Electrocentrale SA şi Compania de Apă Oradea. Mai apoi va veni şi rândul celor de la Distrigaz, Electrica, Romtelecom şi RDS, etc. Lucrările vor dura aproximativ un an, iar la final ne vom putea bucura de un nou pavaj şi amenajări tip mobilier urban (bănci, lampadare, grilaje de protecţie pentru arbuştii ce vor fi plantaţi, scuaruri, etc.). Ceea ce nu sună rău, în teorie. Mai rămâne să vedem şi dacă se vor ţine de cuvânt. Hai, spor s-aveţi la dărâmat betoane şi imagini! Promit să nu mă prindă ora 6 dimineaţa cu Cuba-n mână, pe Dorobanţi! 😉

PS: cu inspiraţie de la Ciuciu.

 
7 Comments

Posted by on July 21, 2011 in Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , , , ,

Prima “Hen Party”

Din viaţa mea. Evăr. Adică nah, până acum, la memorabila vârstă de 23 de ani! 🙂

Dar să-ncepem cu-nceputul. O “Hen Party” pe British, adică, e o petrecere de burlăciţe – modă adusă de peste ocean sau de prin Eurotunel – cert e că se fac şi la noi, şi-ncă din ce în ce mai des.
Locaţia aleasă: Yellow Submarine (că doar tot a fost într-o joi, şi voi ştiţi deja că-s mare amatoare de karaoke).
Fetele: 4 iniţial, şi eu apărută, graţioasă ca o floare, pe ultima sută de metri.
Şampanie, vin, şi jucărioare care de care mai amuzante pentru fete, că doar e party, nu?

Lume amuzată, care se uita la noi ca la avioane (la noi adică la vălul de pe capul viitoarei “bride to be”), dar asta doar la-nceput, până au prins care-i duma. Celorlalte 4, care aveam coifuri de “Happy Birthday” în cap, ne tot blagosloveau cu “Mulţi Ani trăiască” şi tradiţionala întrebare “dai de băut?”. A fost amuzant, oricum. Dar per ansamblu, s-a cântat, s-a dansat, s-a băut, s-a petrecut până târziu în noapte.

Partea a doua a poveştii… Şi mirarea mea supremă, ca să zic aşa, e legată de vârsta fragedă a miresei (22). În jurul meu, mai nou, primesc invitaţii la nunţi ale foştilor colegi, ale verilor – şi unul nu-i trecut de 25 de ani. Ne întoarcem la moda din trecut? Căsătorită la 20, mamă la 21? But why commit “suicide so” soon? Da, aud că-i dragoste mare la mijloc, dar mie tot mi se pare că se mai poate aştepta. Sau NU? (şi totuşi, poate n-ar trebui să-mi dau cu părerea: pentru că nu m-a lovit niciodată atât de tare dragostea încât să nu-mi mai trebuiască nimic altceva). So… în încheiere, toate urările de bine viitoarei mirese, şi… să fie într-un ceas bun alianţa! 🙂

PS: vă las cu melodia care mi se-nvârte în cap de când cu ideea de căsătorie. Oare aşa să fie: “since we’re sharing the same bed, we’re not sharing the same dreams anymore?” Hmm…

 
2 Comments

Posted by on July 15, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Facebook, te cam ia naiba?

… sau azi, 10 motive pentru care urâm populara reţea de socializare. Şi toate astea se-ntâmplă doar pentru că pretenii de la Gugăl au lansat ceva cât de cât competitiv pe piaţă (care mie îmi place, momentan). 😆

Filmuleţul ăsta îl am de pe G+, i-am dat share instant (because sharing is caring) peste tot pe unde am prins: rămâne să vedeţi dacă vă place sau nu, şi dacă-i daţi dreptate sau nu! Enjoy! 😉

PS: we hate these things, and yet, we do nothing to change ’em!

 
2 Comments

Posted by on July 11, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , ,

Mr. Popper’s Penguins

Ca orice orădean care se “cultivă”, miercurea mă găseşte întotdeauna la film. Ei, merg şi-n alte zile, dar miercurea e zi specială, că doar e ofertă la bilete: 2 la preţ de 1 cu Orange. Ce mai contează că n-am avut în viaţa mea cartelă portocalie, treaba e că “mă lipesc” mereu de cineva care are! 😉

Ieri am reuşit să văd mult-mediatizatul film cu pinguini: “Mr. Popper’s Penguins”. Târziu am ajuns la el, dar doar pentru că X-Men sau mai ştiu io care au avut prioritate în faţa unui film soft, pentru femei. Am mers cu nişte prieteni, şi abia aşteptam să vedem pinguinii (da, ăsta a fost principalul motiv pentru care l-am ales).

Povestea nu-i complicată deloc: domnul Carrey (mai bătrân decât în toate amintirile mele laolaltă) e un om matur, divorţat, cu 2 copii, cu mega-succes în afaceri imobiliare, dar care a rămas cu sechele de pe urma tatălui, explorator prin lumea largă. La moartea acestuia primeşte un cadou mai special: un pinguin din ultima expediţie a acestuia din Antarctica. Disperat să scape de el, la început, recurge la diferite strategii, sună poliţia animalelor, grădinile zoologice, chiar şi-n Antarctica, ca 2 zile mai târziu să se trezească cu încă 5 bucăţi. Ar scăpa de ei bucuros, mai ales că e ajutat de un “expert în pinguini”, dar e ziua lu’ ăla micu’, şi ca să nu-l dezamăgească iar, îl minte că-s cadoul lui. Long story short: se amorezează de pinguini, îşi transformă casa pentru a le oferi condiţii arctice, spre deliciul copiilor, şi pare a deveni şi el mai uman. Are happy-end, deci mergeţi cu ăia micii la el. Sau cu o iubi, care o să facă tot filmul “aaaaawwwwwwwwwwww, how cute” (cum am făcut eu).

Altele, nu mai ştiu… Jim Carrey îmbătrâneşte, şi se potoleşte (mira-m-aş!). A avut o tentativă de goofy la un moment-dat în film, asta ca să nu uităm despre cine este vorba. E un film de corazon, pe un tipar arhi-cunoscut, dar care prinde mereu la publicul devorator de popcorn. Mie mi-a plăcut, în fond, doar îs fată, şi mai pişoi din ochi la filme d-astea familiste… Dar până una-alta, aştept cu mare interes următorul film al lui. Poate-poate. În sală, înainte de proiecţie, zicea Lili: “E un film cu pinguini. Cute. What could go wrong?” iar Laurenţiu a şi venit cu răspunsul “Well, Jim Carrey could go wrong”… 😆

 
4 Comments

Posted by on July 7, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Recenzie de carte: Femeia comestibilă

Titlu original: The Edible Woman

Autor: Margaret Atwood

Naţionalitate: canadiană

Ecranizare: nu există

De acelaşi autor: Surfacing, Lady Oracle, Life Before Man, Bodily Harm, The Handmaid’s Tale, Cat’s Eye, The Robber Bride, Alias Grace, The Blind Assassin, Oryx And Crake, The Penelopiad, The Year of the Flood.

Aceasta este prima carte scrisă de celebra romancieră canadiană Margaret Atwood, şi totodată prima carte pe care o cumpăr şi o citesc eu de la ea.

Întâmplarea a făcut ca publicarea acestei cărţi să coincidă cu mişcarea feministă din America, astfel că a fost încadrată în literatura feministă, însă Margaret Atwood precizează, în prefaţă, că n-a fost deloc intenţia ei să lanseze mişcarea feministă în literatură. E ciudat cum apar coincidenţele în istorie, dar poate că această carte a fost scrisă la momentul potrivit! 😉

Eroina lui Atwood, Marian McAlpin, e o femeie necăsătorită, care are o slujbă mediocră (e operator la o companie care face studii de piaţă, înconjurată în birou doar de femei), locuieşte într-un apartament închiriat alături de o colegă cam excentrică – şi o proprietăreasă şi mai şi – şi are un iubit, pe Peter, care are toate şansele să fie un avocat promiţător. Într-o criză existenţială (deoarece toţi prietenii lui s-au căsătorit, şi el a rămas ultimul) Peter o cere în căsătorie pe Marian, şi aceasta acceptă, convinsă de alegerea ei potrivită. Însă, surpriză!, subconştientul său va fi cel ce-o sabotează: după câteva escapade din mijlocul unor întâlniri cu prietenii în care nu se simte deloc în apele sale, constată cu stupoare că nu mai poate mânca. La început, a fost doar file-ul de vită, excelent gătit într-un restaurant ales. Apoi carnea de miel, cea de porc, şi toate celelalte. Un pasaj deosebit de amuzant e cel în care-şi dă seama că stomacul său nu vrea să înghită nici măcar un ou (imaginea perfect redată de către scriitoare a lui Marian care, spăşită, mai taie un aliment de pe lista celor netolerate de stomacul ei – e de-a dreptul deosebită). Decisă să-şi recapete controlul asupra vieţii (şi asupra stomacului, bineînţeles), ea va avea nişte momente de “rebeliune”, care vor culmina cu recăpătarea libertăţii şi, implicit, pofta de mâncare de dinainte! 🙂

Consumerismul, mişcarea feministă, dietele, toate se împletesc într-un stil foarte uşor de “digerat”. Cum ziceam, e doar primul roman al lui Margaret Atwood care-mi pică în mână, şi m-a surprins faptul că se citeşte extrem de repede: deşi are aproximativ 400 de pagini, l-am dat gata în 3 zile! Îl recomand tuturor domnişoarelor care au poftă de o lectură spumoasă şi amuzantă. Enjoy! 😉

“They had been pathetically eager to have the wedding in the family church. Their reaction though, as far as she could estimate the reactions of people who were now so remote from her, was less elated glee than a quiet, rather smug satisfaction, as though their fears about the effects of her university education, never stated but aways apparent, had been calmed at last. They had probably been worried she would turn into a high-school teacher or a maiden aunt or a dope addict or a female executive, or that she would undergo some shocking physical transformation, like developing muscles and a deep voice or growing moss.”

 
1 Comment

Posted by on July 5, 2011 in Carte. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , ,