(Încă) 3 recomandări franţuzeşti

Pentru că m-am apucat săptămâna trecută să recomand nişte filme franţuzeşti pe care le văzusem, şi de care-am fost teribil de încântată, continui şi săptămâna asta cu nişte recomandări cineaste. Avusei, ce-i drept, prea mult timp la dispoziţie, şi m-a lovit dorul de maratoane de filme franţuzeşti. Iată ce-am vizionat:
PS: ca să nu fie loc de îndoială, toate filmele-s cu Romain Duris, păpuşa masculină franceză de care-mi place mai nou. 😆

1. L’arnacoeur (The Heartbreaker – 2010)

Pe filmul ăsta mi s-a pus pata de ceva vreme, însă am tot uitat de el. Mă bucur c-am avut în sfârşit vremea să-l bifez de pe listă: să nu vă aşteptaţi la multe. E un film uşurel, de concediu, cu un Romain Duris în floarea vârstei şi a potenţei, ce mai, fetele or să saliveze după el pe parcursul filmului! Cam despre ce-i vorba: domnul în cauză, Alex Lippi, are o afacere împreună cu sora şi cumnatul: amorez profesionist, cuceritor de doamne. Desparte cupluri dar numai în cazul în care femeia e cu-adevărat nefericită. Avem şansa să-l vedem la treabă, şi face o treabă bună. Provocarea cea mai nouă vine din partea unui tată, care vrea să-şi despartă fiica înstrăinată de “Prinţul englez” cu care aceasta vrea să se mărite. Evident că-i şi-o cursă contra-cronometru, nunta se ţine-n 10 zile, el tre’ să intre pe sub pielea fetii cât mai iute. Fata, care e jucată de altă icoană a cinema-ului francez (mai cunoscută recent ca mama copiilor lui Depp), the one and only: Vanessa Paradis. Unde mai pui şi o grămadă de scene de remake după Dirty Dancing (filmul ei preferat, cu care Alex tre’ s-o dea pe spate…) ei bine, ai reţeta perfectă a unei love-story holywoodiene, da’ cu cuvinte franţuzeşti. Mie mi-a plăcut! 🙂

2. L’auberge espagnole (2002)

Un foarte tânăr şi timid Romain Duris joacă în acest film, recomandat tuturor studenţilor în mod special. Xavier, un student la economie din Paris acceptă să meargă un an în Spania, cu o bursă Erasmus, ca mai apoi să se angajeze într-o companie şi să facă pentru tot restul vieţii aceleaşi treburi de rahat. Îi zice “pa-pa” iubitei (o Audrey Tautou şi ea tânără foarte), cu promisiunea că se vor revedea curând, şi off we go to Barcelona! Ajunge să se împrietenească cu un cuplu de francezi ce locuiesc acolo, şi-ncepe peripeţiile căutării de chirie. Întâmplător dă de un grup de studenţi veniţi tot cu Erasmus, un amestec de culturi care mai de care (britanica Wendy, Alex – italianul, o belgiancă – Isabelle, neamţul Tobias, Lars din Danemarca şi una mai de-a locului, Soledad). Aceştia îl primesc în “L’auberge espagnole”, iar aventura poate să înceapă. A fost o adevărată experienţă filmul ăsta, şi evident că la final am rămas cu regrete pentru faptul că m-am tot tras pe fese şi nu m-am dus şi eu, când am avut ocazia, cu bursa Erasmus…

3. Les poupées russes (2005)

Acest film e continuarea celui de mai sus, o aventură reluată a celor 7 foşti studenţi Erasmus ce s-au împrietenit în Barcelona. Toată lumea are mai multe probleme, mai multe treburi, ce mai – s-au maturizat, vrând-nevrând. Gaşca se va reuni în Sankt Petersburg, cu ocazia nunţii fratelui lui Wendy (care i-a vizitat la un moment-dat în Barcelona, dar care-a reuşit să enerveze pe toată lumea). Noi poveşti de dragoste, şi-un final fericit îl aşteaptă pe Xavier, care-ncheie filmul cu un citat exemplificator:

“If I think about all the girls I’ve known or slept with or just desired, they’re like a bunch of Russian dolls. We spend our lives playing the game dying to know who’ll be the last, the teeny-tiny one hidden inside all the others. You can’t just get to her right away. You have to follow the progression. You have to open them one by one wondering, ‘Is she the last one?'”

Cel mai probabil o să iau o pauză de la francezi, şi-o să dau puţin la spanioli, prea mi-au făcut studenţii ăştia poftă de Barcelona! Revin cât de curând cu alte şi alte recomandări! Evident, dacă aţi văzut vreun film bun, franţuzesc… păi nu-l ţineţi numai pentru voi! 😀

 

10 lucruri care mă bucură

O leapşă deosebit de frumoasă şi dragă, primită de la Raluca, mă îndeamnă să vă scriu cele 10 lucruri care mă bucură cel mai mult pe lumea asta. Într-o ordine aleatorie aleg să le trec în revistă, căci nu vreau să fie cu supărare. Începem, deci? 🙂

1. Mâna LUI peste mijlocul meu, în somn. Îmi place senzaţia că cineva “mă ţine”, chiar dacă-i efemeră, şi dureroasă, uneori. Pentru senzaţia asta aş face multe, tare multe.

2. Aerul proaspăt de dimineaţă. Rareori (mai ales mai nou, cu-atâtea petreceri la care particip) mi se întâmplă să mă mai trezesc de dimineaţă. Dar când o fac, ador să respir aerul proaspăt, să mă plimb desculţă prin iarba din grădină (vara) sau să scot limba pe geam când ninge, să prind fulgi.

3. Copiii. Îmi plac la nebunie copii, de multe ori mă opresc să le zâmbesc pe stradă, şi-mi place să mă joc cu ei, doar v-am zis că, demult, voiam să mă fac Mary Poppins.

4. Verdele şi apa. Le-am pus împreună, pentru că-mi place să stau pe-o bancă, în parc, c-o carte în mână, sau să intru cu picioarele în apă călduţă, prin bălţile lăsate de ploile calde de vară.

5. Vorbind de ploi – ador ploaia. Cam de toate felurile, nu doar astea faine, de vară, ci şi faimoasele ploi de toamnă, aducătoare de depresii, sau cele din luna lui Marte, aducătoare de viaţă.

6. Cântatul şi muzica – le iau ensemble, căci la mine merg mână-n mână. De mică mi-am dat seama că reuşesc cu uşurinţă să ţin minte versuri, şi-apoi, când am mai crescut, luam o perie în mână şi karaoke-le umplea casa. Recunosc, o moştenesc pe mami, dar ce bucuroasă-s că mi-a dat această bucurie de-a cânta!

7. Ceştile de ceai. În cantităţi cât mai mari, de toate felurile, aromele, culorile, compoziţiile. Oh, aş putea vorbi la nesfârşit despre această artă magnifică. Chiar de-a fost o experienţă cam problematică (cel puţin aia cu ceaiul negru), eu tot îl iubesc!

8. Ciocolata şi îngheţata. Deşi mi-e greu lunile astea (o interdicţie de la medicul dermatolog să mai mănânc ciocolată…), sper că totuşi, one day, o să revin la hobby-ul meu dintotdeauna. Mai trişez, din când în când, da’ să nu mă spuneţi, da? 😀

9. Mirosul de scorţişoară şi cel de iasomie. Primul îl asociez cu copilăria, deci o perioadă fericită din viaţa mea, iar cel de-al doilea, e mirosul pe care l-am ales să mă reprezinte ca femeie. Mor după parfumurile cu iasomie, am acasă o veritabilă colecţie.

10. Oamenii care zâmbesc – implicit, prietenii. Fire sociabilă, mă-nconjor mereu de oameni care mai de care mai pestriţi, de la care fur energie şi dau la rândul meu tot ce-i mai bun. Căci ce e omul fără prieteni…

Cu mare drag am făcut această leapşă, (thanks, Raluca! :)) şi la rândul meu, o dau tot fetelor (că ele-s mai predispuse la romanticisme) s-o ia Andre, Eliza şi Bia! 😀

 

şi era tot GALBEN!

Una scurtă, despre fenomenul meteo deosebit de drăguţ ce s-a abătut asupra Oradiei aseară, înainte de apus. După o ploaie scurtă de vară, cu stropi mari, a cărei victimă am fost şi eu, iată că la puţin timp după aceea cerul oraşului s-a făcut, nici mai mult, nici mai puţin, decât GALBEN.

Bine-bine, prima mea teorie ar fi că cineva, acolo sus, ar fi ascultat melodia mea preferată de la Coldplay, şi ar fi vrut să-mi facă o surpriză (că tot vine ZIUA MIA!), dar nu cred c-o fi asta. Alţii au zis că-i de la YellowFest, sau aniversarea de un an a Yellow Submarine, că tot vine acuş, peste noi. Alţii, mai fani cooking a la Hădean, au zis că sigur cerul o fi mâncat ceapă şi acum i-e rău… iar fanii House au zis clar: the sky is having a kidney failure. 😆

Atâtea presupuneri, dom’le, pentru un fenomen atât de drăguţ… Da’ acuma, ca să nu mor proastă: îmi zice şi mie cineva de ce-a fost ieri cerul galben? Mulţam anticipat! 🙂

PS: poza-i făcută de Miri, că ea a fost mai rapidă la pus mâna pe aparat! (Iar eu nu mi-am găsit bateriile, apoi încărcătorul, apoi s-a înnoptat! :D)

 

Iubesc ploile

Intrând în casă după ce-am trecut puţin prin ploaia de vară de-afară, ploaie caldă cu stropi uriaşi, care cad grei la pământ, în minte mi se tot învârteau câteva fraze dintr-o poezie recitată de Ana-Maria la Cenaclul Nocturn, o poezie de-a Anei Blandiana. Eram şi eu leoarcă de ploaie, cu părul vâlvoi şi rochia udă, şi totuşi… nu ţin minte să mă fi simţit mai bine niciodată!! Iată versurile aici:

“Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place sa le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţeasca, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
EŞti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…”

(Ana Blandiana – Descântec de ploaie)
*sursa foto: aici

 

3 recomandări franţuzeşti

Blame it on the sunshine, or blame it on the moonlight, cert e că săptămâna asta m-am simţit ceva mai romantică. Şi fiind o francofonă înrăită, iar franceza limba iubirii, am căutat rapid ceva să m-aline. Iată cele 3 filme pe care le-am devorat de-a dreptul:

1. Jeux d’enfants (2003)

Acest film, mai cunoscut după numele tradus în engleză, “Love Me, If You Dare!”, ocupă un loc foarte important pe lista mea de filme “must see”. Şi-l revăd ori de câte ori simt că-mi pierd oleacă din minţi, şi cred că nu mai există ceea ce caut eu cu-atâta ardoare. Doi copii (Sophie, cu rolul de care m-am îndrăgostit de Marion Cotillard şi Julien – interpretat de drăguţul de Guillaume Canet) încep un joc de provocări care mai de care mai prosteşti, joc ce va continua chiar şi când ajung adulţi. E un joc stupid şi amuzant totodată, însă cel mai probabil e pretextul perfect de-a se elibera unul pe celălalt, ignorând în acelaşi timp faptul că sunt perfecţi unul pentru altul şi că se iubesc, de fapt, la nebunie… Ador finalul, cu imaginea cutiei jocului “cap ou pas cap”, “plutind” într-o mare de beton.

 

2. Il y a longtemps que je t’aime (2008)

Recomandat de multă lume pe care-o cunosc, şi cu o oarecare reticenţă din partea mea (ştiu, sunt şi eu câteodată mai “tetue”), am profitat de starea melancolică să-l bifez şi pe ăsta. O poveste foarte emoţionantă, despre Juliette, care iese din închisoare după ce-a petrecut 15 ani după gratii pentru uciderea fiului ei de 6 ani. Sora ei mai mică, Léa, o primeşte în casă şi-şi deschide inima în faţa surorii, a cărei faptă a traumatizat-o într-atât, încât ea n-a dorit să poarte copii în pântece, şi a adoptat două fetiţe vietnameze. Treptat, relaţia dintre cele două începe să se destindă, iar Léa o priveşte cu alţi ochi, din momentul în care află crudul adevăr: băieţelul Juliettei suferea de o boală incurabilă, iar ea i-a curmat suferinţa. Rol superb făcut de Kristin Scott Thomas, a cărei franceză e impecabilă!

3. Le fabuleux destin d’Amélie Poulain (2001)

Un alt film pe care-l văd abia acum pentru prima oară şi care m-a fascinat de-a dreptul, e această mică bijuterie cu Audrey Tautou în rolul principal. O copilă singuratică, ce-a trăit doar în casă, terorizată oarecum de diagnosticul greşit al tatălui ei (cum c-ar fi suferit de-o maladie la inimă, când de fapt, biata, avea un puls necontrolat la vederea tăticului) şi c-o mamă moartă când avea 6 ani, din cauza unei sinucigaşe de la Sacré Coeur, ea a devenit o tânără încântătoare, dar la fel de singuratică, ce locuieşte în Paris şi e chelneriţă într-o cafenea. Înconjurată de personaje pitoreşti, ea încearcă să-şi definească sensul vieţii. Când descoperă în perete o cutie misterioasă, plină cu “comorile” unui băieţel ce-a locuit în casa ei acum 50 de ani, ea decide să-i returneze acestuia comoara, şi astfel, dacă totul va decurge conform planului, să se transforme în binefăcătoarea Parisului. Finalul – vă las să-l descoperiţi singuri! Mi-au plăcut la nebunie culorile şi evident, coloana sonoră semnată de Yann Tiersen. Mi-a plăcut într-atât filmul, încât am decis: cineva din viaţa mea va purta numele de Amélie (mai luasem eu decizia asta din pricina jucătoarei mele preferate de tenis, Amélie Mauresmo, dar văd că e clară treaba!). 🙂