RSS

Iubesc ploile

08 Jun

Intrând în casă după ce-am trecut puţin prin ploaia de vară de-afară, ploaie caldă cu stropi uriaşi, care cad grei la pământ, în minte mi se tot învârteau câteva fraze dintr-o poezie recitată de Ana-Maria la Cenaclul Nocturn, o poezie de-a Anei Blandiana. Eram şi eu leoarcă de ploaie, cu părul vâlvoi şi rochia udă, şi totuşi… nu ţin minte să mă fi simţit mai bine niciodată!! Iată versurile aici:

“Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place sa le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţeasca, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
EŞti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…”

(Ana Blandiana – Descântec de ploaie)
*sursa foto: aici

 
5 Comments

Posted by on June 8, 2011 in Să gândim roz!

 

Tags: , , , , , , , ,

5 responses to “Iubesc ploile

  1. Briana

    June 9, 2011 at 7:30 pm

    Candva in copilarie uram ploaia, deoarece ploaia ma tine in casa…………….iar in acest timp rasfoiam ( de placere ) versuri, placute dar poate neintelese pana la capat. Si cel mai revoltator nu intelegeam cum de o ploaie poate fi apreciata, romantica.
    Acum ploaia poate fi ceva romantic si placut, dar atunci nu insemna decat stat in casa iar daca ma prindea pe afara capatam un miros de gaina uneori….

     
    • Ioana S

      June 10, 2011 at 7:34 am

      So cute!🙂
      Mie-mi plăcea vara, când ploua, la ţară, şi ne plimbam toţi copiii de pe stradă prin şanţurile din faţa caselor, în viteză. Those were the days…🙂

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: