RSS

Tag Archives: ceai negru

Ce simt când beau o ceaşcă de cafea?

Mă-ntreba nenea Motanul ce simt eu când beau o ceaşcă de cafea… ei bine, răspunsul e unul tare anost, pentru că nu simt NIMIC, şi asta din pricină că nu beau cafea! 😆

Asta nu-nseamnă că n-am încercat, oh, din contră! Am luat o guriţă într-o noapte, ca să stau trează la Oscaruri, şi cafea m-am făcut… Am stat trează noaptea aia, apoi toată ziua următoare, fără măcar să clipesc sau să casc. Am decretat că treaba-i prea periculoasă pentru mine, aşa că am pus-o deoparte de-atunci! Şi oricum, la câtă energie am, pentru moment, atâta mi-ar lipsi: cafeaua (prietenii, ştiu, iarăşi, de ce!). Şi-n plus, mă irită la culme gustul amărui. Da, am pus zahăr, frişcă, lapte, de numa’ cafea nu ziceai că e, şi totuşi simt gustul amar. De la miros, aş bea-o într-o clipită. Dar acuma, eu ce să fac? Cred că o las pentru vremea când voi fi ceva mai “matură” (a.k.a. mai fără energie). 😉

În schimb… nu refuz niciodată o invitaţie la ceai! Am avut, recunosc, şi cu ceaiul nişte păţanii (insomnii groaznice de la ceai negru, pentru că, deh, asemenea cafelei, şi-ăla e doldora de cofeină, şi mi-a luat ceva timp până m-am trezit la realitate, să opresc “sursa”), dar rămâne în topul preferinţelor. C-o fi alb, sau negru, de fructe, verde, roşu, cu lămâie, cu lapte, miere, sau mai ştiu eu câte şi mai câte, it’s the best şi nu renunţ! 😉

Aşa că, vă-ntreb şi eu la final: ce simţiţi când beţi prima ceaşca de cafea (sau ceai) dimineaţa? 😀

 
8 Comments

Posted by on June 28, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , ,

10 lucruri care mă bucură

O leapşă deosebit de frumoasă şi dragă, primită de la Raluca, mă îndeamnă să vă scriu cele 10 lucruri care mă bucură cel mai mult pe lumea asta. Într-o ordine aleatorie aleg să le trec în revistă, căci nu vreau să fie cu supărare. Începem, deci? 🙂

1. Mâna LUI peste mijlocul meu, în somn. Îmi place senzaţia că cineva “mă ţine”, chiar dacă-i efemeră, şi dureroasă, uneori. Pentru senzaţia asta aş face multe, tare multe.

2. Aerul proaspăt de dimineaţă. Rareori (mai ales mai nou, cu-atâtea petreceri la care particip) mi se întâmplă să mă mai trezesc de dimineaţă. Dar când o fac, ador să respir aerul proaspăt, să mă plimb desculţă prin iarba din grădină (vara) sau să scot limba pe geam când ninge, să prind fulgi.

3. Copiii. Îmi plac la nebunie copii, de multe ori mă opresc să le zâmbesc pe stradă, şi-mi place să mă joc cu ei, doar v-am zis că, demult, voiam să mă fac Mary Poppins.

4. Verdele şi apa. Le-am pus împreună, pentru că-mi place să stau pe-o bancă, în parc, c-o carte în mână, sau să intru cu picioarele în apă călduţă, prin bălţile lăsate de ploile calde de vară.

5. Vorbind de ploi – ador ploaia. Cam de toate felurile, nu doar astea faine, de vară, ci şi faimoasele ploi de toamnă, aducătoare de depresii, sau cele din luna lui Marte, aducătoare de viaţă.

6. Cântatul şi muzica – le iau ensemble, căci la mine merg mână-n mână. De mică mi-am dat seama că reuşesc cu uşurinţă să ţin minte versuri, şi-apoi, când am mai crescut, luam o perie în mână şi karaoke-le umplea casa. Recunosc, o moştenesc pe mami, dar ce bucuroasă-s că mi-a dat această bucurie de-a cânta!

7. Ceştile de ceai. În cantităţi cât mai mari, de toate felurile, aromele, culorile, compoziţiile. Oh, aş putea vorbi la nesfârşit despre această artă magnifică. Chiar de-a fost o experienţă cam problematică (cel puţin aia cu ceaiul negru), eu tot îl iubesc!

8. Ciocolata şi îngheţata. Deşi mi-e greu lunile astea (o interdicţie de la medicul dermatolog să mai mănânc ciocolată…), sper că totuşi, one day, o să revin la hobby-ul meu dintotdeauna. Mai trişez, din când în când, da’ să nu mă spuneţi, da? 😀

9. Mirosul de scorţişoară şi cel de iasomie. Primul îl asociez cu copilăria, deci o perioadă fericită din viaţa mea, iar cel de-al doilea, e mirosul pe care l-am ales să mă reprezinte ca femeie. Mor după parfumurile cu iasomie, am acasă o veritabilă colecţie.

10. Oamenii care zâmbesc – implicit, prietenii. Fire sociabilă, mă-nconjor mereu de oameni care mai de care mai pestriţi, de la care fur energie şi dau la rândul meu tot ce-i mai bun. Căci ce e omul fără prieteni…

Cu mare drag am făcut această leapşă, (thanks, Raluca! :)) şi la rândul meu, o dau tot fetelor (că ele-s mai predispuse la romanticisme) s-o ia Andre, Eliza şi Bia! 😀

 
8 Comments

Posted by on June 9, 2011 in Leapşa

 

Tags: , , , , , , , , ,

Positive Breakfast

Cel mai fain mod de a începe o dimineaţă de miercuri: o întâlnire cu prieteni la Positive Breakfast! 🙂

Iniţiativa prietenei mele din Timişoara, Raluca Moisi, a luat o amploare fantastică. În fiecare miercuri, începând cu ora 9, la Starbucks în Iulius Mall, oameni dornici de a începe ziua cu o atitudine pozitivă, cu zâmbetul pe buze şi într-o ambienţă foarte friendly vin la Positive Breakfast. Un prilej bun de a face inclusiv networking, de a auzi poveşti de viaţă şi experienţe de afaceri minunate, din care toţi putem învăţa foarte multe lucruri utile.

Azi, de exemplu, cineva a pus pe masă biografia lui Richard Branson, şi ne-a povestit câte puţin despre aceasta. Fantastic!! Am mai aflat şi despre o carte pe care trebuie s-o lectureze orice om din vânzări, despre “Cel mai vestit vânzător din lume”, a lui Og Mandino (pe care, apropo, vreau s-o “fur” şi eu cât de curând…); apoi ne-a povestit cineva despre seminarul Soniei Choquette, (şi am şi pus mâna pe-o carte de-a ei: “Răspunsul este simplu: Iubeşte-te pe tine însuţi”), deci o experienţă faină, alături de oameni care au, într-adevăr, o atitudine pozitivă! 🙂 Iar diseară, ca să pun “capac” cum trebuie acestei zile mirobolante: taramtamtam: particip la şedinţa Toastmasters Timişoara! 😀

O zi plină în faţă, şi e abia ora 14! 😀 Prieteni, o zi faină-faină s-aveţi! 😉

Vă las cu melodia care merge acum, în Starbucks, în timp ce scriu despre toate astea…

 

 
4 Comments

Posted by on March 23, 2011 in Evenimente, Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , , ,

Schimb de Cărţi, ediţia Februarie

Da, da, da! A sosit vremea pentru ediţia de Schimb de Cărţi a lunii februarie! 😀

De data aceasta, dragilor, ne vedem în Crema Café, Str. Nicolae Jiga, nr. 48 – aproximativ vis-à-vis de Cafeneux. Cu începere de la obişnuita oră 15.

Între timp, mai am de terminat “Chip străin” a lui Kobo Abe (numa’ nu reuşesc, ce ţi-e şi cu timpul ăsta liber… ;)) şi încă mai am să mă decid ce să v-aduc interesant de lecturat! Aşa că… ne vedem duminică! 🙂

PS: vă las cu o bucată muzicală fantastică, pe care-am audiat-o aseară la Filarmonică: La Valse de Maurice Ravel! 🙂
Un week-end fain s-aveţi! 😉

 
Leave a comment

Posted by on February 25, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , ,

Testarea de dimineaţă

Revin la buna practică a testării de miercuri dimineaţa, pentru că nu v-am plictisit de mult cu rezultatele quizz-urilor mele ;). Pentru că tot sunt răcită şi hibernez în pat, ce poate fi mai plăcut decât să vezi ce-ţi poate abera mintea?! Azi, o întrebare magică, care sigur le-a trecut prin cap celor ce au apucat să mă cunoască un piculeţ, şi anume:

De pe ce planetă am aterizat?

De pe Venus:

Rezultatul testului indică faptul că ai picat de pe Venus, planeta dragostei. Eşti o romantică incurabilă şi simţi nevoia în permanenţă de iubire şi atenţie. Nu suporţi singurătatea, eşti o persoană populară, sociabilă şi afectuoasă. Stăpâneşti foarte bine arta flirtului, mizând în general pe naturaleţe. Conştientă de farmecele tale porneşti un joc inocent la prima vedere, atrăgând atenţia prin atitudine şi sensibilitate. Însă, într-o manieră extrem de senzuală îi dai de inţeles celui de lângă tine că ai nevoie de încredere şi cauţi armonia perfectă într-un cuplu. Bărbatul ideal este un artist în adevăratul sens al cuvântului, un personaj cu un stil de viaţă ordonat şi totodată surprinzător.

Na, sărăcie. Deci nu-s de pe lună, vedeţi?! Oricât de lunatică aş fi :))) Bine, luna mă guvernează în horoscop, aia-i altă poveste. Per ansamblu, testul nu mi-a zis tare multe noutăţi despre mine, astea le ştiam eu deja. Şi totuşi, câteodată e bine să-ţi aminteşti ce şi cum. De unde porneşti şi încotro te-ndrepţi… 🙂

*sursa foto: gugăl

 
Leave a comment

Posted by on February 2, 2011 in Teste

 

Tags: , , , , ,

Despre mine, de la alţii

Pentru că sunt o drăguţă, şi-mi place să ma implic în diferite chestii, fetele de la Adevărul de Seară Oradea s-au gândit că n-ar fi rău să mă şi tipărească. Bun, dădui interviul, trimisei şi-o poză, şi iată ce-a ieşit:

  • Andreea Costea
  • Ioana Ştef

ORADEA

Ioana Ştef

Pe lângă locul de muncă şi blogging, Ioana este voluntar în majoritatea acţiunilor culturale, este membră a unui club de public speaking şi a creat un cenaclu de poezii. De mică, Ioana a avut talent la limbi străine.

Profil

Născută: 29 iunie 1988

Studii: Absolventă a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, secţia Limbi Moderne Aplicate, specializarea Traductologie

Familie: Necăsătorită. Un frate cu 5 ani mai mic, Cristian

Fata învăţa cu uşurinţă şi cu mare plăcere şi şi-a dat seama rapid că îşi doreşte să facă traduceri. „Îmi plăceau foarte mult limbile străine, dar îmi plăcea şi lectura. De multe ori am citit cărţi traduse foarte prost. Aşa am ajuns să-mi doresc ca într-o zi să fiu eu cea care face traducerile”, a povestit tânăra. Ioana şi-a urmat dorinţa şi a ajuns absolventă a Facultăţii de Litere, secţia Limbi Moderne Aplicate din Timişoara. „În timpul studenţiei am avuta ocazia de a lucra în domeniul ales. Apoi s-a închis firma şi m-am întors în oraşul natal”, a spus aceasta.

„Aveam o viaţă foarte activă în Timişoara, implicată în tot ce înseamnă festivaluri, marşuri, strângeri de fonduri, teatru, absolut tot ce însemna voluntariat. De aceea mi-a fost un pic greu când m-am întors în Oradea”, a explicat Ioana. Tânăra a reuşit să se angajeze traducător la o companie din străinătate şi a căutat soluţii de a redescoperi oraşul şi oamenii.

De la blog la poezie

„Mi-am făcut blog pentru că vroiam să mă fac auzită în mediul online. Iniţial îl concepusem ca pe o platformă în care să promovez doar evenimente, apoi mi-am dat seama că simt nevoia să împărtăşesc lucruri, aşa că am introdus şi păţanii personale”, a spus Ioana. Treptat, fata şi-a făcut cunoştinţe noi şi a decis să se implice în toate evenimentele importante din oraş. Mai întâi s-a implicat în Schimb de Cărţi, apoi în Lecturi Urbane. „Am devenit PR-ul lor şi astfel îmbin două pasiuni: lectura şi promovarea acesteia”, a declarat […]

Mai multe informaţii, că deh, am zis eu şi-alte treburi, găsiţi aici.

Mulţam fain, Andreea! 🙂

 
5 Comments

Posted by on January 27, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Unde mergem în week-end?

Vineri = week-end… Şi ce putem să facem în orăşelul nostru, decât să înfruntăm frigul năprasnic de-afară şi să ne-ndreptăm spre numeroasele evenimente care au loc, doar la noi! Să-ncepem, deci 😀

Vineri:

  • Continuă seria de târguri inaugurate în 15 decembrie! 😀
  • Mare-concert, mare, pe care l-am anunţat de ceva vreme, şi anume: concertul trupei noastre neaoşe, Red Wine – la Teatrul Arcadia (intrare moca)! Eu abia aştept să merg! Ne vedem acolo! 🙂
  • Avem mega-concert Direcţia 5, în Queen’s Pub (pe str. Primăriei). Biletul costă 25 lei! Have fun! Detalii aici. 😉
  • Tot în această seară concertează şi Fuego – Se-ntorc colindele acasă! Concertul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19, iar biletul costă 40 de lei.
  • Începând cu ora 19, la THE HUB, barul din Hotelul Ramada, ne aşteaptă un eveniment de boardgaming: info aici.
  • În Yellow Submarine, avem încă un eveniment din seria I Love Clubbin’ – Chriss Ronson mixează în această noapte!

Sâmbătă:

  • Dis de dimineaţă, prichindeii şi nu numai sunt aşteptaţi la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru un spectacol special: „Vine Moş Crăciun!” Biletul costă doar 7 lei, iar informaţii suplimentare avem pe site-ul teatrului.
  • Tot de dimineaţă, la Era Shopping Park, de data aceasta, are loc campania „Anul acesta, fii tu Moş Crăciun pentru ei!” – prima ediţie a campaniei de strângere de conserve şi hrană uscată pentru animăluţele fără stăpân din Oradea!
  • La ceas de seară, vine şi Narcisa Suciu să ne colinde! Evenimentul are loc în Sala Filarmonicii de Stat Oradea, de la ora 18, iar preţul unui bilet este de doar 5 lei! (Eu, una, abia aştept s-o văd! :D)
  • De la ora 21, în Jailhouse, avem concert May Day.

Duminică:

  • E vremea pentru ultima ediţie Schimb de Cărţi din acest an! Ne vedem la Cafe Floris, în incinta magazinului Crişul, începând cu ora 15!
  • Bineînţeles… cafenelele drăguţe de pe Corso sau cele de sub pasaj ne aşteaptă la un ceai fierbinte şi aromat, pentru a face faţă mai bine frigului de-afară! 😀

Tuturor, un week-end de senzaţie! 😉

 
Leave a comment

Posted by on December 17, 2010 in Evenimente, Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

Poftiţi la cafea! La Café Noir!

După cum ştiu mulţi dintre cei care mă cunosc personal, în toamna aceasta m-am întors în urbea natală, după cei trei ani de studenţie petrecuţi în Timişoara. Am crescut în Oradea, însă nu pot să nu vă spun că, la fiecare vizită a mea acasă, observam câte-un loc nou în oraş: un club nou deschis unde cândva era un magazin, o cafenea drăguţă apărută între blocuri, localuri renovate, schimbate, ce mai! De multe ori mă simţeam ca un turist, cerând indicaţii despre locurile nou-apărute. 😀

Din întâmplare am dat şi peste această cafenea drăguţă, Café Noir! Căutam să merg într-o după-amiază înspre Bridge, şi am luat-o pe scurtătură (total necaracteristic mie!), pe strada Iosif Vulcan. E situată deloc convenabil; trecătorii prea grăbiţi sunt poate tentaţi să treacă cât mai repede pe lângă ea. Însă, cu toate acestea, cafenea este locul ideal pentru o după-amiază agreabilă! M-a îndemnat decorul: cărţile de pe rafturi, pernele din geam, florile frumoase din vazele de pe masă… toate îndeamnă trecătorii să ia o binemeritată pauză din graba cu care-şi desfăşoară activităţile cotidiene! 🙂

Nu vă spun mai multe, ci doar că au cel mai bun ceai de scorţişoară pe care l-am băut vreodată! Şi prăjiturile sunt nemaipomenite: au o gamă variată, de la cheesecake, la cherry pie, la muffins, toate făcute de fetele drăguţe care servesc acolo! Aşa că, lăsaţi-vă seduşi de muzica superbă care îndeamnă la visare şi savuraţi un ceai minunat în zilele acestea friguroase de iarnă, poate şi-o carte de pe raft! Este şi decorul ideal pe care mi-l închipui când vine vorba de întâlnirile amorezilor la ceas de seară…

PS: iată şi-o mică galerie cu poze realizate de Maya! 😉

This slideshow requires JavaScript.

 

 
2 Comments

Posted by on December 4, 2010 in Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , ,

Soluţia salvatoare!

Şi cum vă ziceam ieri despre ceaiul negru, pe care-mi place la nebunie să-l beau cu lapte, şi despre insomnia generată de acesta… Ei bine, nu m-am potolit! Trebuia să remediez situaţia asta delicată cumva! 😀

Azi am decis să încerc o şmecherie care s-a dovedit a fi soluţia salvatoare: nu mai beau ceai negru cu lapte, beau ceai de fructe cu lapte! Are gust bunicel, şi s-a învăţat cu mine! (Cred că acesta este începutul unei frumoase prietenii, cum ar zice Bogart, tradus în română ;)) Acuma… mă gândesc că daca voi continua să beau dintr-ăsta n-are ce rău să-mi facă, dacă sorb mai mult de 2 căni pe zi din licoarea magică, nu-i aşa?

Până una-alta, revin eu la cartea din care m-am întrerupt (în curând urmează să public şi prima mea recenzie, aşa că staţi pe-aproape!).

Pe curââând! 🙂

 
Leave a comment

Posted by on November 24, 2010 in Zilnice

 

Tags: , , ,

Am zărit lumină pe pământ…

“Şi m-am născut şi eu,

Să văd ce mai faceţi!”

Dacă tot mă chinuie insomnia asta cruntă (ceaiule negru, o să te pomenesc muuultă vreme de-aci înainte), ca tot omu’ posesor de conexiune la internet, am zis să mă dau şi eu cu placa în marele ocean de informaţii virtuale.

Din vorbă-n vorbă, sau mai bine zis, din sait în sait, am ajuns la Romanian Voice, un fel de enciclopedie de cultură românească. Şi tot aşa, mai pe la un Stănescu, mai un Barbu, hai fie, Bacovia… am ajuns la Sorescu, şi una dintre poeziile mele preferate! 🙂

N-o s-o public taman aici, dar îl las pe maestrul Alifantis să cânte poezia cum ştie el mai bine!

Noapte bună tuturor! 🙂

 
Leave a comment

Posted by on November 24, 2010 in Muzica e care cântă!, Zilnice

 

Tags: , , ,