Monarhi britanici ecranizaţi

Noua mea boală cinematografică se manifestă foarte ciudat. Mi se face dor din ce în ce mai des să vizionez maratoane de filme. Pentru că zilele acestea aştept să termin Maratonul Harry Potter (despre care am să vă povestesc joi, cel mai probabil, după ce îl voi vedea şi pe ultimul), între timp, m-a lovit pofta de monarhi britanici. Sau de filme britanice, mai bine zis. Dacă anul l-am început cu The King’s Speech (2010) (excelent, după părerea Academiei Americane şi cea a umilei subsemnate), am continuat cu The Queen (2006) – unde am redescoperit-o pe Helen Mirren, ei bine, decizia a venit pe nesimţite: ia să vedem şi alte ecranizări cu monarhi. 🙂

The Young Victoria (2009) – cu o Emily Blunt pe cât de tânără, pe-atât de reuşită în jocul actoricesc. Totodată, faină şi povestea de dragoste cu prinţul Albert, şi şovăielile tinerei regine fără experienţă, dar care-a avut norocul de a se înconjura de oameni valoroşi. Apoi, m-am gândit că n-ar fi rău să trecem la o perioadă mai obscură a istoriei Angliei, şi-anume: domnia lui Henry al VIII-lea. Astfel, am ajuns să vizionez The Other Boleyn Girl (2008) – o poveste adevărată care avea să marcheze pentru totdeauna traseul Angliei: luptând pentru afecţiunea lui Anne Boleyn (după ce-i sedusese sora, pe Mary), regele ajunge prin manipulările frumoasei Anne să divorţeze de consoarta lui, atrăgând astfel mânia Vaticanului. Se rupe de Scaunul Papal, înfiinţând Biserica Anglicană, iar lucrurile n-aveau să fie niciodată la fel. De-aici, nu puteam merge decât la povestea celebrei sale fiice, Regina Elisabeta I, cunoscută şi ca Regina Virgină. Cele două ecranizări ce o au ca protagonistă pe talentata Cate Blanchett sunt foarte apreciate, şi acestea: Elizabeth (1998) şi Elizabeth, The Golden Age (2007). Eu le-am găsit pur şi simplu fascinante – parcă Cate s-ar fi născut pentru acest rol!

Dar să mergem şi mai departe în trecut, pentru un film ce beneficiază de jocul unor monştri sacri ai cinematografiei: Peter O’Toole, Anthony Hopkins şi Katharine Hepburn – da, aţi ghicit, e vorba de The Lion In Winter (1968). Conflictul pentru moştenirea tronului regelui Henri al II-lea naşte adevărate polemici între cei 3 fii ai săi, scandal alimentat şi de intrigile propriei soţii. Un film pe care nu trebuie să-l rataţi.

Acum, recomandările-s făcute, însă pentru o listă completă a tuturor monarhilor britanici ecranizaţi, cel mai bine e să consultaţi pagina aceasta. Eu mai am câteva filme de completat, şi-am să revin cu o listă mai vastă. La bună recitire! 😉

 

Thor. Şi atât.

Fusei la film aseară. Cine m-a pus, habar n-am, dar eu am fost prezentă. Şi-ncă la o oră destul de “nerezonabilă”, dar să zicem. Pentru că era peste tot pe unde întorceam capul, toată lumea vorbea numai despre THOR, cum, eu să rămân pe dinafară? Mai ales că, aflând că-i 3D, am zis că sigurat aflu ceva chestii cool de văzut. Aşa a şi fost. 🙂

Asgard-ul văzut 3D rocks! Pentru c-am fost fană a mitologiei încă de mică, şi devoram tot ce se putea mânca pe subiectul respectiv, Asgard-ul imaginat de Kenneth Branagh a fost mai spectaculos decât toate amintirile sau fabulaţiile imeginaţiei mele laolaltă. Loved it. Sau efectele speciale la întorsul cu susu-n jos a acţiunii, şi cosmosul, cu stele şi galaxii, no, fain de tot. După cum citisem într-o recenzie din USA, “3D technology put to great use”.

Povestea nu m-a prea prins, dar n-aveam aşteptări foarte mari. M-am dus (recunosc!!) să văd muşchii lui Thor în 3D, şi cam atât. M-am documentat bine înainte, citisem critici, întrebasem prieteni, şi toţi au zis la unison: the plot sucks big time, but the special effects save its ass. Bun, “plot”-ul e cam aşa: Thor, chiar în ziua în care avea să fie numit rege al Asgard-ului, e întrerupt de la ceremonie de un atac al jotunilor (sau frost giants). Se ia apoi fain-frumos cu găşcuţa de prieteni să treacă podul-curcubeu spre regatul ăstora, pentru a-i ataca. Nu merge prea bine planul, noroc cu tăticul Odin care vine să-i salveze şi să potolească spiritele, însă nu fără repercusiuni: Thor e alungat din Asgard (adică pică pe pământ la fix să fie lovit de Natalie Portman, o sexy doctoriţă care fugărea furtuni şi alte chestii super-ştiinţifice). Chimie există, iar tipul (what-s-his-name) e adorabil (şi mie nici măcar nu-mi plac blonzii, aşa să vă gândiţi). 😀

Evident că vine un şmecher trimis de Loki (“fratele” lui Thor, între timp devenit rege, pentru că Odin picase în “somnul lui Odin” adică un fel de comă de Asgard), pe pământ, să-l omoare pe Thor, da’ asta nu se întâmplă, pentru că atotputernicul îşi recuperează ciocanul (ah, uitasem de ciocan: la exilare, tăticu’ Odin a aruncat şi ciocanul în neant, care-a aterizat foarte aproape de Thor – how convenient!). Nu mai e nevoie să precizez, Thor se întoarce în Asgard, salvează Regatul Jotunn, pe care Loki voia să-l distrugă, îl învie pe tată-său, şi trăiesc toţi fericiţi. Fără Loki, care-şi dă drumul şi el, în neant (numa’ bine pentru o convenabilă part II, dacă vor vrea producătorii), şi fără Jane (adică sexy-doctoriţa), pentru că Thor, salvând regatul jotunnilor, a distrus podul-curcubeu, şi nu se mai poate întoarce astfel la ea, cum îi promisese când s-au despărţit – încă o dată, motiv suficient pentru o continuare a poveştii.

O ultimă precizare, şi-nchei: e anul lui Natalie Portman. Pe bune. Momentan e în 2 filme de la Multiplex, şi-n câte n-a jucat anul ăsta. Unele mai bune, altele… not so good, da’ cert e că nu mai scăpăm de ea, nici să vrem. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, zic. Ah, joacă şi Anthony Hopkins în film, el e Odin. Cred c-a ajuns şi el, săracu’, la vremea în care joacă în filme doar pentru că-i foarte-foarte bătrân. Şi acuma-mi dau seama că nici nu ştiu cum se numeşte protagonistul. Vina nu-i a mea, muşchii lui în 3D se ţin mai bine minte decât numele!! 😆 Încă un lucru de menţionat, şi gata: ne-am distrat de minune, toată sala, când prin minutul 30, s-a luat curentul, şi a urmat o pauză de vreo 15 min. Apoi, a venit filmul, da’ fără sonor, aşa că unii dintre noi “dublam” filmul în engleză. Să te tăvăleşti pe jos de râs, nu alta!! (pentru mine a fost nasol, totuşi, pentru că nu citesc subtitrările, şi acum m-am trezit că tre’ s-o fac, şi nu mai aveam când să mai şi fiu atentă la acţiune). Noroc că n-a durat mult! 😉

PS: am fost rea mai sus, tipului i se zice Chris Hemsworth, and he’s tall, blonde and handsome! 😉