RSS

Tag Archives: Toastmasters

Experienţa Toastmasters, şi-n presa locală

Iacătă, despre Toastmasters Oradea ajunge să scrie şi presa noastră locală, şi acest lucru nu poate decât să ne bucure! Săptămâna aceasta, şedinţa Toastmasters Oradea a fost una deosebită, pentru mine. Am susţinut primul discurs, şi mai apoi, după şedinţă, primul interviu, în calitate de VPPR pentru un ziar. Ici-şea găsiţi un mic fragment din cele pe care le-am declarat :

Ioana Ștef

ORADEA

Ioana Ștef

Tinerii din Oradea care vor să învețe cum se ține un discurs sau pur și simplu vor să-și dezvolte personalitatea și să scape de inhibiții s-au înscris în clubul Toastmasters. De la manageri de vânzări la studenți, orădenii cred că prin exercițiile propuse pot învăța cum să se impună în orice situație.

[…]

Arta de convinge

Ioana Ștef este una dintre orădencele membre de șase luni.  Deși este traducător autorizat, Ioana a considerat că astfel s-ar putea dezvolta ca om. “Eu nu am o problemă cu vorbitul în public, dar am vrut să mă perfecționez. Lucrez pentru o firmă franceză și chiar dacă ce am eu de făcut vizează mai mult mediul online, atunci când trebuie să-mi susțin un punct de vedere sau un proiect, o fac în cadrul unei videoconferinșe cu șefii”, spune Ioana. “Ce am învățat eu foarte important a fost că trebuie să-mi organizez ideile, să am un început, un conținut și o concluzie atunci când vorbesc. Trebuie să-mi canalizez energia pentru a cere ceva în mod organizat. De obicei, când vorbeam, foloseam multe cuvinte și eram precipitată. Acum am reușit să elimin aceste defecte”, explică Ioana. “Primele efecte s-au văzut atunci când am reușit să-mi conving șeful să-mi accepte punctul de vedere, pentru că am învățat să argumentez. Acum mă pregătesc pentru un nou pas pentru care mă simt pregătită. La sfârșiul acestei luni vreau să cer o mărire de salariu și îmi organizez discursul pentru asta”, susține orădeanca.

Ioana spune că a inspirat-o citatul lui Andy Szekely: “Nu poți să fii un lider bun dacă nu ești liber. Nu poți fi liber, dacă nu știi să te exprimi”.

Continuarea o găsiţi aici!

Merci, Andreea Costea şi pentru material, şi pentru poză! 🙂

 

 
4 Comments

Posted by on July 22, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , , , , ,

Una bucată vis: bifat!

Toţi cei ce mă ştiţi personal cu siguranţă veţi afirma că nu cunoaşteţi o persoană care să fie mai energică/vorbăreaţă decât mine. Aşa e. Întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc (cu folos, aş preciza), şi iată că papagalul cu care m-a înzestrat natura vine, în sfârşit, să-mi acorde o recunoaştere care pentru mine înseamnă enorm. Ieri, în cadrul şedinţei Oradea Toastmasters, au avut loc primele votări pentru funcţiile de conducere.

V-am tot povestit cât de mult îmi place tot ceea ce înseamnă Toastmasters, şi cât de bucuroasă sunt că m-am lăsat convinsă de unica, inegalabila, Raluca, să mă alătur lor în noua provocare: public speaking & leadership. Pentru mine, Toastmasters înseamnă energie, motivaţie să devin un lider bun şi un vorbitor şi mai bun, atitudine, şi multe, multe beneficii pe plan profesional. “Nu poţi fi un lider bun, dacă nu eşti liber. Şi nu poţi fi liber, dacă nu ştii să te exprimi coerent” (merci, Eugen, pentru acest citat edificator!).

Ca să n-o mai lungesc cu postarea, mesajul de azi e în felul următor: la alegerile de aseară, am candidat pentru postul de Vice Preşedinte pe Relaţii Publice. Şi am câştigat! (Gurile rele ar putea să spună că am câştigat pentru că am fost singura candidată, însă eu vreau să cred că am fost omul potrivit la locul şi mai potrivit, sau că ceilalţi eventuali doritori s-au retras la auzul candidaturii mele – da, i-am băgat în sperieţi! ;)). E o provocare, însă ştiu că-i pot face faţă cu brio!

Felicitări tuturor celorlalţi membri care au ales aventura Toastmasters! N-o vor regreta! 🙂

PS: poza aceasta e mai veche, de la Toastmasters Timişoara – locul unde a început toată această aventură minunată! 😉

 
7 Comments

Posted by on July 13, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , , , , , , , ,

The Road to… Timişoara

Fac ce fac, şi tot la Timişoara ajung. Mi-e tare dor de oraş, n-am ce face. N-am ales eu să mă despart aşa de brusc precum am făcut-o de urbea de pe Bega… Anyway, s-a cam prins lumea de la mine din familie că aş face şi pe dracu’-n patru, numa’ să mai merg aşa, din când în când, într-o vizită prelungită, pentru doza de drog. Plus că acolo-s şi fetele mele, my soulmates, şi şantajul e maxim, iar eu sunt o fiinţă slabă. 😉

Ştiu deja cum va fi decurge aventura timişoreană care-ncepe mâine: dis-de-dimineaţă (cam pe la 3.45, trezirea), îmbarcată alături de Lili, Siropel, FUA şi Bogdan, voi păşi cu bagajele mele în acceleratul de Baia-Mare, superba săgeată care merge încet ca melcu’; câteodată i se mai taie căldura (iarna) sau aerul condiţionat (vara), dar ce să-i faci, aşa-i la oraş. Apoi, pentru că plănuiesc să merg direct îmbrăcată de “scandal” (adică la PRbeta) – tocurile de 12 sunt pregătite; voi păşi graţioasă din tren înspre taxiuri, ca să ajung iute-iute la Hotel Timişoara. Acolo mă va aştepta Raluca, care mi-a pregătit deja badge (thanks, love), şi alături de care plănuiesc să iau lumea-n piept, cât de curând (dar despre asta într-o relatare viitoare). Apoi, super entuziasmate de cele ce vom auzi pe la conferinţă, vom merge fuga-fuguţa la prânz, la Marele Zid Chinezesc (presimt că-mi va fi poftă de orez cu fructe de mare, îmbibate în magicul sos de soia). Nu vom zăbovi mult la mâncare şi poveşti, şi ne vom întoarce cu burţile pline la partea a doua a conferinţei. Mai pe seară voi merge să le văd pe fetele mele, şi vom sta la poveşti până-n zori. Vineri voi avea o zi plină, merg să cunosc nişte oameni foarte faini (secret pentru moment :D), iar pe seară, am un feeling că ne vom distra prin Little Pub, despre care am auzit atâtea, încât vreau să-mi fie satisfăcută curiozitatea! Sâmbătă dimineaţa mă voi întâlni cu Cristi şi gaşca pentru a participa la primul concurs naţional de discursuri marca Timişoara Toastmasters, o minunăţie! Mai pe seară, am o promisiune de karaoke, tot în Little Pub! Duminică, ziua e rezervată plimbării prin oraş, alături de membrii Toastmasters, iar pe seară trebuie să mă întorc în Oradea, unde am dat deja “Attending” la fabuloasa premieră marca ArtEmotion (despre care vă povestesc cât de curând)! 😀

Oh, the places I’ll go, the lovely people I’ll see… Can’t wait. Vreau să vină noaptea mai repede, să merg la somn, şi să mă trezesc şi să fie joi! 😀

 
2 Comments

Posted by on May 11, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , , , ,

Concurs de discursuri Timişoara Toastmasters

După cum am început să mă laud încă de-acum câteva zile cu reîntoarcerea mea în Timişoara, ca s-asist la PRbeta, prima conferinţă regională de PR, iată că norocul a făcut ca în perioada imediat următoare (14-15 mai) să aibă loc primul concurs naţional de discursuri, organizat de primul club din ţară, şi-anume Timişoara Toastmasters! 😀

În calitate de membru Oradea Toastmasters, şi ca o mare amatoare de discursuri ce sunt, nu puteam rata această ocazie (m-am şi înscris la secţiunea de Table Topics :)). Evenimentul se va desfăşura la Hotel Angellis din Timişoara şi va avea ca participanţi membri Toastmasters din Timişoara, Oradea, Cluj, Braşov şi Bucureşti, precum şi oficiali Toastmasters din Europa.

Ca să vă citez din comunicat:

Evenimentul va debuta cu traininguri de vorbire în public şi leadership susţinute de traineri cu experienţă atât din Timişoara, cât şi din alte oraşe: Răzvan Ogârcin (AIMS) – Formarea unei culturi de echipă performantă”, Paul Brad (ProActive Communication) – Componentele unui leadership efficient”, Daniel Ciucur (Ciucur&Ciucur) – Dacă vrei să te asculte, vorbeşte-le pe limba lor!” şi Zoia Zărnescu (trainer BCR) – „Tehnici pentru un discurs bun. Controlul emoţiilor, Introducere care captează atenţia, Limbajul non-verbal, Incheierea puternică.”

A doua parte a evenimentului va fi competiţia propriu-zisă, compusă din concursul de discursuri pregătite, concursul de discursuri improvizate şi concursul de evaluări. Membrii cluburilor Toastmasters din întreaga ţară se vor întrece în a-şi dovedi abilităţile de oratori şi lideri, iar cei mai buni vor fi premiaţi şi recompensaţi. Concursul se va încheia cu o cină festivă în cadrul căreia vor fi înmânate premiile celor câştigători.

Cu alte cuvinte… Timişoara… HERE I COME! 😆

 
3 Comments

Posted by on May 10, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , ,

Şedinţa Oradea Toastmasters (10 mai)

Vă invităm să luaţi parte la şedinţa Oradea Toastmasters din data de 10 mai 2011! 

Dă valoare vorbelor tale!

Această şedinţă va avea loc la Muzeul Aurel Lazăr, str. Aurel Lazăr, nr. 13, Oradea, de la ora 19:30! 🙂

În cadrul întâlnirii, îi vom avea în rolurile principale pe următorii:

Toastmaster: Ioana Popovici
Vorbitor 1: Bogdan Costea
Vorbitor 2: Emilia Bradea
Evaluator 1: Eugen Antal
Evaluator 2: Ioana Ştef
Gramatician: Ana-Maria Udrea
Ah Counter: Sergiu Fanea
Timer: Codruţa Feier
Table Topics Master: Roxana Roşca
Evaluator General: Eliza Vaş

Vom profita de această întâlnire pentru a discuta detaliile viitoarei plecări la Timişoara, pentru participarea noastră la Concursul lansat de Timişoara Toastmasters!

Vă aşteptăm aşadar la Muzeul Aurel Lazăr! Nu uitaţi: la Toastmasters nu se prăjeşte pâine, ci se învaţă arta vorbirii în public! 🙂

 
Leave a comment

Posted by on May 4, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , , , , , ,

Am fost şi la Toastmasters Timişoara

La două şedinţe, mai exact, şi mi-a plăcut la nebunie! 😀

Pentru că tot am avut plăcerea să stau ceva mai mult prin Timişoara, am decis ca, în prima miercuri, să mă prezint cu mare entuziasm şi la colegii de la Toastmasters. Pot să zic că-mi doresc ca şi Oradea să devină un astfel de club, pentru  că atmosfera prietenoasă şi profesionalismul de care au dat dovadă membrii Toastmasters Timişoara m-au făcut să mă simt, aş zice, ca un peşte în apă. Săptămâna trecută am avut plăcerea de-a veni în faţa auditoriului şi de-a mă prezenta, însă la şedinţa de ieri am avut ceva mai mult curaj, şi-am decis să particip şi la secţiunea de Table Topics.

Ah, da… one little detail: şedinţa de ieri s-a ţinut exclusiv în limba engleză! Timişoara Toastmasters are obiceiul de-a lansa astfel de provocări o dată pe lună (în condiţiile în care şedinţele lor se desfăşoară săptămânal), spre deliciul participanţilor. Am ascultat 3 super-discursuri: unul despre “Adventures”, al doilea a fost fascinanta poveste a ceaiului “mate” iar cel de-al treilea discurs (entertainment speech), a stârnit râsete şi reacţii care mai de care din partea noastră, când a venit vorba despre “A day in the swamp”. Felicitări tuturor vorbitorilor, a fost o seară fantastică! 🙂

Cum ziceam mai sus, mi-am făcut niţel curaj şi-am spart gheaţa la sesiunea de Table Topics. Ce presupune aceasta: Table Topics Master alege câteva subiecte pentru discursuri scurte, de 1min45sec, care nu se pregătesc de-acasă. Ce-am tras eu la sorţi suna cam aşa: “You’ve just been involved in a car crash, you’re not severely injured, and you want to get the phone no of the guy that hit you, because he’s cute”. Quite a challenge, may I add! 😀 Dar cred c-am făcut o trebuşoară onorabilă, chiar dacă a fost o cuvântare ceva mai scurtă decât trebuia.

Închei cu speranţa că voi reveni curând în sânul Timişoara Toastmasters, poate chiar în calitate de membru, nu doar de invitat! 😀

This slideshow requires JavaScript.

 

 
3 Comments

Posted by on March 31, 2011 in Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , ,

Positive Breakfast

Cel mai fain mod de a începe o dimineaţă de miercuri: o întâlnire cu prieteni la Positive Breakfast! 🙂

Iniţiativa prietenei mele din Timişoara, Raluca Moisi, a luat o amploare fantastică. În fiecare miercuri, începând cu ora 9, la Starbucks în Iulius Mall, oameni dornici de a începe ziua cu o atitudine pozitivă, cu zâmbetul pe buze şi într-o ambienţă foarte friendly vin la Positive Breakfast. Un prilej bun de a face inclusiv networking, de a auzi poveşti de viaţă şi experienţe de afaceri minunate, din care toţi putem învăţa foarte multe lucruri utile.

Azi, de exemplu, cineva a pus pe masă biografia lui Richard Branson, şi ne-a povestit câte puţin despre aceasta. Fantastic!! Am mai aflat şi despre o carte pe care trebuie s-o lectureze orice om din vânzări, despre “Cel mai vestit vânzător din lume”, a lui Og Mandino (pe care, apropo, vreau s-o “fur” şi eu cât de curând…); apoi ne-a povestit cineva despre seminarul Soniei Choquette, (şi am şi pus mâna pe-o carte de-a ei: “Răspunsul este simplu: Iubeşte-te pe tine însuţi”), deci o experienţă faină, alături de oameni care au, într-adevăr, o atitudine pozitivă! 🙂 Iar diseară, ca să pun “capac” cum trebuie acestei zile mirobolante: taramtamtam: particip la şedinţa Toastmasters Timişoara! 😀

O zi plină în faţă, şi e abia ora 14! 😀 Prieteni, o zi faină-faină s-aveţi! 😉

Vă las cu melodia care merge acum, în Starbucks, în timp ce scriu despre toate astea…

 

 
4 Comments

Posted by on March 23, 2011 in Evenimente, Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , , ,

Primul discurs Toastmasters

Nici n-a trecut multă vreme de la acomodarea cu Toastmasters Oradea, cu trecerea de la iniţiere, că mi-a şi venit rândul să susţin primul meu discurs! 🙂 Chiar dacă a fost unul mai degrabă tehnic, pentru că am ales să-l ajut pe Eugen cu traducerea unor “guidelines” din ghidul Toastmasters internaţional, ei bine… a fost un eveniment, pentru mine! Practic, eu am avut un discurs despre organizarea unui discurs! 😀

Au fost 3 vorbitori aseară, şi pot să spun că am avut parte de nişte discursuri frumoase: Roxana ne-a vorbit despre ATITUDINE, eu cu “how to”, iar Eugen ne-a dat un sfat: e bine să ai blogul tău personal – şi a venit cu detalii tehnice! 🙂 Ţin să precizez că n-am prea avut emoţii, şi asta pentru că am învăţat de la Raluca nişte mici şmecherii (şi m-am şi pregătit de-acasă – cronometrarea discursului, exersarea în faţa unei oglinzi, plus un slide cu ideile principale), iar feed-back-ul primit a fost unul cât se poate de constructiv! Încă o dată, mulţumesc tuturor celor prezenţi aseară pentru reacţii! Mai am multe de îmbunătăţit, însă tind să cred că sunt pe drumul cel bun, şi-asta încă de când am ales TOASTMASTERS! 😀

Ah, şi o mică precizare: trebuie să-l felicit pe Cristi pentru că a avut, în sfârşit, curajul de-a se alătura echipei, şi abia aştept să-l ascult cu primul său discurs, la următoarea şedinţă! Aceasta va avea loc în data de 5 aprilie, cu începere de la ora 19:30, la Muzeul Aurel Lazăr (vis-a-vis de Penitenciarul Oradea).

În încheiere, vă las cu micul citat pe care Eugen l-a pus azi-dimineaţă pe twitter, din partea Toastmasters Oradea: “Speak when you are angry – and you will make the best speech you’ll ever regret.” (Laurence J. Peter)

O zi frumoasă s-aveţi, prieteni! 🙂

 

 
6 Comments

Posted by on March 16, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , , ,

Despre mine, de la alţii

Pentru că sunt o drăguţă, şi-mi place să ma implic în diferite chestii, fetele de la Adevărul de Seară Oradea s-au gândit că n-ar fi rău să mă şi tipărească. Bun, dădui interviul, trimisei şi-o poză, şi iată ce-a ieşit:

  • Andreea Costea
  • Ioana Ştef

ORADEA

Ioana Ştef

Pe lângă locul de muncă şi blogging, Ioana este voluntar în majoritatea acţiunilor culturale, este membră a unui club de public speaking şi a creat un cenaclu de poezii. De mică, Ioana a avut talent la limbi străine.

Profil

Născută: 29 iunie 1988

Studii: Absolventă a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, secţia Limbi Moderne Aplicate, specializarea Traductologie

Familie: Necăsătorită. Un frate cu 5 ani mai mic, Cristian

Fata învăţa cu uşurinţă şi cu mare plăcere şi şi-a dat seama rapid că îşi doreşte să facă traduceri. „Îmi plăceau foarte mult limbile străine, dar îmi plăcea şi lectura. De multe ori am citit cărţi traduse foarte prost. Aşa am ajuns să-mi doresc ca într-o zi să fiu eu cea care face traducerile”, a povestit tânăra. Ioana şi-a urmat dorinţa şi a ajuns absolventă a Facultăţii de Litere, secţia Limbi Moderne Aplicate din Timişoara. „În timpul studenţiei am avuta ocazia de a lucra în domeniul ales. Apoi s-a închis firma şi m-am întors în oraşul natal”, a spus aceasta.

„Aveam o viaţă foarte activă în Timişoara, implicată în tot ce înseamnă festivaluri, marşuri, strângeri de fonduri, teatru, absolut tot ce însemna voluntariat. De aceea mi-a fost un pic greu când m-am întors în Oradea”, a explicat Ioana. Tânăra a reuşit să se angajeze traducător la o companie din străinătate şi a căutat soluţii de a redescoperi oraşul şi oamenii.

De la blog la poezie

„Mi-am făcut blog pentru că vroiam să mă fac auzită în mediul online. Iniţial îl concepusem ca pe o platformă în care să promovez doar evenimente, apoi mi-am dat seama că simt nevoia să împărtăşesc lucruri, aşa că am introdus şi păţanii personale”, a spus Ioana. Treptat, fata şi-a făcut cunoştinţe noi şi a decis să se implice în toate evenimentele importante din oraş. Mai întâi s-a implicat în Schimb de Cărţi, apoi în Lecturi Urbane. „Am devenit PR-ul lor şi astfel îmbin două pasiuni: lectura şi promovarea acesteia”, a declarat […]

Mai multe informaţii, că deh, am zis eu şi-alte treburi, găsiţi aici.

Mulţam fain, Andreea! 🙂

 
5 Comments

Posted by on January 27, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Despre începuturi

Ador începuturile. De toate felurile. Fie că e vorba despre un nou oraş, unde trebuie s-o iei de la capăt, sau o nouă relaţie cu un bărbat, sau poate cunoştinţe doar, mie-mi place foarte mult sentimentul că urmează să se întâmple lucruri minunate… Aseară a fost începutul aventurii numite Oradea Toastmasters! 🙂

Despre acest club de public speaking, unde nu se prăjeşte pâine, ci se învaţă arta vorbirii în public, v-am mai povestit. Ei bine, abia aşteptam să am prilejul să particip, pentru că venisem din Timişoara cu intructaj făcut de Raluca, activa mea prietenă de la clubul timişorean. Iar aseară a fost un eveniment deosebit, care s-a desfăşurat exact după aşteptări: am cunoscut oameni noi, entuziaşti, deschişi la minte, dornici să schimbe păreri şi idei, şi cu ajutorul cărora sunt convinsă că voi reuşi să îmbunătăţesc multe dintre aspectele la care încă mai am de lucrat la mine.

Eugen, “şeful” nostru de la Oradea, ne-a pregătit şi două surprize, şi-anume: inaugurarea oficială a clubului, care e proaspăt născut cu toate actele în regulă (însă mai trebuie să lucrăm la găsirea unui amplasament mai adecvat ;)) şi pentru că azi e ziua lui (încă o dată, la mulţi ani, Eugen! :D), am băut o cupă de şampanie în cinstea lui, cu toasturile de rigoare, bineînţeles! 🙂

Am avut plăcerea să-l avem ca invitat pe unul dintre membrii Toastmasters Cluj, Florin, care ne-a ghidat pe parcursul întregii seri. (Şi da, noi ne ştiam deja de pe feisbuc! :)))

Per ansamblu, a fost o seară foarte reuşită, chiar dacă s-a desfăşurat într-o ambianţă mai colocvială. Însă, la următoarea întâlnire, care va avea loc peste 2 săptămâni, ni s-a promis că “vom intra în pită”, cu tot ce presupune stilul Toastmasters! Abia aştept! 😉

 
11 Comments

Posted by on January 13, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , ,