RSS

Tag Archives: sport

Finala UCL: Sau azi ţinem cu Man UTD

Azi o să vă plictisesc din nou cu fotbalul, pentru că diseară (cu-ncepere de la ora 21.45) are loc una dintre cele mai aşteptate finale a competiţiei inter-cluburi. Cupa Champions League e trofeul suprem la care visează orice club care se respectă. În România, singura echipă care-a câştigat un astfel de trofeu e Steaua, în 1986. Tot Steaua mai are o finală pierdută (în 1989), iar Dinamo, marea rivală, a prins şi ea o semifinală. Nu ne comparăm cu marile cluburi, ca Real Madrid, deţinătoarea de cele mai multe trofee (9), sau AC Milan (cu 7 trofee) şi Liverpool (cu 5) dar e bine. 🙂

În această seară se-nfruntă două echipe arhi-cunoscute, dar cu care nu ţin defel. Manchester United o întâlneşte pe Barcelona pe Wembley Stadium. Fiecare dintre echipe are câte 3 trofee adjudecate, deci în această seară una va trece inevitabil în faţa celeilalte. Cum ziceam, favoritele mele – Real Madrid sau Liverpool nici măcar n-au mai prins o finală de ceva vreme, dar asta e… Realul a jucat măcar o semifinală anul acesta (pierdută în faţa Barcelonei), lucru bun, pentru că madrilenii nu prinseseră nici măcar un sfert de mulţi ani.

Astfel, diseară, pentru că sufletul meu e alături de Madrid, nu voi ţine cu Barcelona, ci cu Man UTD (şi asta pentru că nu pot să mă uit la un meci fără să ţin cu cineva). Dintre localurile orădene, Ramada, Queens Music Pub sau Moszkva Cafe vă aşteaptă la meci! May the best team win! 😉

*sursa foto: aici

 
2 Comments

Posted by on May 28, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

Concurs: Cel mai trăznit pariu din viaţa ta

Care-i cel mai trăznit pariu pe care l-ai făcut până acuma? Vrem să-l aflăm şi (preferabil) să ne amuzam împreună de el pe pariuri.org într-un concurs în care poţi câştiga un telefon mobil la alegere de pe emag.ro în valoare de maxim 1000 Ron (sau 650 Ron dacă nu se strâng destui participanţi).

După cum spuneam, vrem de la tine un articol pe blogul propriu de minim 200 cuvinte în care să ne povesteşti despre un pariu interesant pe care l-ai pierdut sau l-ai câştigat… sau pur şi simplu ai luat parte la el. Ah, dacă nu ai un blog, poţi participa cu blogul unui prieten. Iar daca nici prieteni cu blog n-ai, poti incerca la concursul nostru de pe Facebook.

Apoi, strângem toate articolele până pe 15 Mai (data limită, până când primim participanţi în concurs), iar pe urmă îl alegem pe cel care ne-a placut cel mai tare. Alegerea va fi făcută de un juriu format din 4 persoane (iar una dintre ele este sunt chiar EU 😀 ), iar câştigatorul… îşi alege telefonul!

Mai multe detalii şi regulamentul complet îl puteţi afla aici.

*Acest articol a fost scris de către bunul meu prieten, Ursuţ, care m-a rugat să-l ajut cu jurizarea, ştiindu-mă parior/microbistă înrăită. Spor la toate, prieteni! Şi baftă! 😉
PS: Evident, nu-i un concurs doar pentru masculi… Fetelor, şi voi sunteţi invitate să ne împărtăşiţi cel mai trăznit pariu! 😀

*sursa foto

 
7 Comments

Posted by on April 7, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , ,