RSS

Tag Archives: muzica

Prima “Hen Party”

Din viaţa mea. Evăr. Adică nah, până acum, la memorabila vârstă de 23 de ani! 🙂

Dar să-ncepem cu-nceputul. O “Hen Party” pe British, adică, e o petrecere de burlăciţe – modă adusă de peste ocean sau de prin Eurotunel – cert e că se fac şi la noi, şi-ncă din ce în ce mai des.
Locaţia aleasă: Yellow Submarine (că doar tot a fost într-o joi, şi voi ştiţi deja că-s mare amatoare de karaoke).
Fetele: 4 iniţial, şi eu apărută, graţioasă ca o floare, pe ultima sută de metri.
Şampanie, vin, şi jucărioare care de care mai amuzante pentru fete, că doar e party, nu?

Lume amuzată, care se uita la noi ca la avioane (la noi adică la vălul de pe capul viitoarei “bride to be”), dar asta doar la-nceput, până au prins care-i duma. Celorlalte 4, care aveam coifuri de “Happy Birthday” în cap, ne tot blagosloveau cu “Mulţi Ani trăiască” şi tradiţionala întrebare “dai de băut?”. A fost amuzant, oricum. Dar per ansamblu, s-a cântat, s-a dansat, s-a băut, s-a petrecut până târziu în noapte.

Partea a doua a poveştii… Şi mirarea mea supremă, ca să zic aşa, e legată de vârsta fragedă a miresei (22). În jurul meu, mai nou, primesc invitaţii la nunţi ale foştilor colegi, ale verilor – şi unul nu-i trecut de 25 de ani. Ne întoarcem la moda din trecut? Căsătorită la 20, mamă la 21? But why commit “suicide so” soon? Da, aud că-i dragoste mare la mijloc, dar mie tot mi se pare că se mai poate aştepta. Sau NU? (şi totuşi, poate n-ar trebui să-mi dau cu părerea: pentru că nu m-a lovit niciodată atât de tare dragostea încât să nu-mi mai trebuiască nimic altceva). So… în încheiere, toate urările de bine viitoarei mirese, şi… să fie într-un ceas bun alianţa! 🙂

PS: vă las cu melodia care mi se-nvârte în cap de când cu ideea de căsătorie. Oare aşa să fie: “since we’re sharing the same bed, we’re not sharing the same dreams anymore?” Hmm…

Advertisements
 
2 Comments

Posted by on July 15, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Cântecul MEU

Azi am avut un început de zi fabulos (prietenii ştiu de ce!), şi pentru că-i soare afară, şi am rămas înc-un pic în pat, la căldurică, şi-am primit o vizită de la EL, apoi am ieşit în stradă să văd cât e de cald şi am gustat o bucăţică de ciocolată… ei bine – toate astea s-au combinat într-un început de zi minunat. 🙂

Încercând să găsesc o melodie care să meargă foarte bine cu starea de spirit (total opusă faţă de ieri, când eram slightly depressive – I blame it on the cloudy weather), eram pe youtube prin favorites, şi numa’ nu-mi ieşea căutarea… Asta ar merge, asta am postat-o de prea multe ori, eh, de asta nu ştie nimeni, n-are sens – şi tot aşa, până mi-am amintit de “Your Song”! Cântecul tău, mi-am zis…

Da, pentru că în secret visez ca cineva să-mi compună şi mie, cândva, un astfel de cântec, sau să mi-l dedice măcar, da’ mai este vreme (cred!). Îmi place atât în interpretarea lui Alessandro Safina cu Elton John, cât şi în aceea mai specială a lui Ewan McGregor, din Moulin Rouge. 🙂

Cântecul a fost compus de Elton John şi a fost inclus pe cel de-al doilea album al artistului, apărut în 1970. A fost cântat, de-a lungul timpului, de o sumedenie de artişti, printre care Alessandro Safina, Rod Stewart sau Ellie Goulding.

Vă las cu această melodie, dorindu-vă să aveţi şi voi o zi cel puţin la fel de splendidă! Toate cele bune! 😉

(PS: my mood-swings are the ones that made me famous among my friends, don’t be surprised).

 
4 Comments

Posted by on June 22, 2011 in Să gândim roz!

 

Tags: , , , , , , , , ,

Nu mai.

Azi, o melodie din ciclul “Şi dacă ramuri bat în geam, bag p”@*, tai copacul!”.

“I may be mad
I may be blind
I may be viciously unkind
But I can still read what you’re thinking
And I’ve heard it said too many times
That you’d be better off
Besides…
Why can’t you see this boat is sinking 
Let’s go down to the water’s edge
And we can cast away those doubts
Some things are better left unsaid
But they still turn me inside out
Turning inside out turning inside out.”

(Annie Lennox, Why)

 
Leave a comment

Posted by on June 12, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , ,

Concert Ioan Gyuri Pascu, la Oradea!

Uite ce veste bună ne dau cei de la Muzica de Vest azi: Ioan Gyuri Pascu, alături de The Blue Workers, vor concerta sâmbăta aceasta, 4 iunie, în Oradea! Concertul va începe de la ora 21, şi va avea loc la proaspăt-deschisul restaurant “Hanul cu Noroc” (care se află pe str. Mihail Kogălniceanu, la nr. 7).

Nu e cu intrare cântarea, dar e musai să faceţi consumaţie de minim 15 lei. Eu zic că-i mai mult decât acceptabil! Rezervări se pot face la nr. de telefon: 0770.987.483 🙂

Ne vedem la cântare, dară că! 😀

*afiş “furat” de la muzicadevest

 
Leave a comment

Posted by on June 1, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , ,

Cum vă petreceţi Apocalipsa?

Tot vă ziceam eu că-s o optimistă, şi că greu poate cineva să mă dărâme, da’ când aud vorbe prin târg despre o apocalipsă care cică ne loveşte la noapte, şi eu nu ştiam nimica… Pişu’-lumii, nu alta. Ajunsă azi în faţa unui teveu (am două acasă, da’ nu mă uit, din prinţip!), dau pe ştiri, la tevereu, că ăia îs singurii ai căror ştiri le mai urmăresc, din an în paşti, şi când văd ditamai anunţul de la Radio Family (o afacere mai mult decât profitabilă, între noi fie vorba), care a lansat mega-ştirea secolului: în 21 mai vine apocalipsa, păi mai că mi-a picat faţa. 😆

Apoi dă-i cu tuitărul, pe feisbuc evenimente, party-uri (cred că cluburile au cam făcut numa’ bine nişte profituri cu tot tămbălăul ăsta), ce mai, e ştirea hip, despre care toată lumea vorbeşte. Doar eu ce-am fost mai picată din lună, da’ văd că realitatea nu m-a iertat. În fine, fie ce-o fi. Şi pentru că azi-dimineaţa am ajuns în pat la ora 6, şi-am dormit vreo 3 ore, şi-apoi treburi cât cuprinde, ca-n fiecare sâmbătă, eu o să-mi petrec apocalipsa dormind. Să nu vă fie cu supărare, azi stau acăsucă, în pătuţ. Chiar dacă stătui până la 6 dimineaţa în oraş, eu cred că prin cluburile din Oradea apocalipsa a venit încă de ieri, că ziceai c-a dat cineva c-o bombă, aşa gol era peste tot. Mai puţin în Feşăn, da’ acolo nu calc (tot din prinţip).

So, noapte bună tuturor, apocalipsă numa’ aşa cum vreţi să vă fie, pă gustu’ vostru, adică, şi să ne vedem cu bine pă lumea ailaltă! 😉

 
5 Comments

Posted by on May 21, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , ,

Busy bee this week-end

Încă n-am terminat cu treaba la job-ul oficial, că celelalte au şi început să mă preseze. Not bad, ţinând cont că week-end-ul ăsta va fi ceva mai aglomerat decât de obicei, dar cică aşa-i fain, la tinereţe 😆

So, despre premiera de la Teatrul de Stat Oradea v-am mai spus, nu-i aşa? Azi, de la ora 19 se joacă “Îndrăgostiţii din Ancona”, un musical fabulos!, iar mâine, tot de la ora 19, cea mai celebră poveste de dragoste a tuturor timpurilor, the one and only – “Romeo şi Julieta”. Ambele spectacole se ţin la Casa de Cultură a Sindicatelor, care are o capacitate de aproximativ 800 de locuri, aşa că vă aşteptăm în număr cât mai mare! 🙂

Apoi, de la ora 21, în Chanson Cafe are loc un super-concert Şeptarii de treflă! Intrarea e 10 lei, şi evident c-avem preţuri faine-faine la băuturi. Tot în seara aceasta, de la ora 22, sau ceva mai târzior, în Pod’z ne vor încânta Tudotto, care-i un fel de proiect a doi prieteni, obişnuiţi ai localului. Ni se promite ceva atmosferă, deci încerc s-ajung şi-acolo. Şi pentru ca noaptea să fie completă, mai un tur prin Lord’s sau Submarin.

Mâine, de cu dimineaţă, voi fi ghid turistic prin oraş! Fiind înscrisă de ceva vreme în CouchSurfing, iată c-am primit un mesăgel de la un polonez care vrea să ne viziteze oraşul… Ar fi frumos din partea mea să-mi fac un fel de plan dinainte, nu? şi să mă gândesc la ce ar fi mai fain să-i arăt în frumoasa noastră urbe de pe malul Crişului Repede… (evident, feel free to drop recommendations! ;))

Pe seară, tot de la ora 19, cea de-a doua premieră de la teatru: “Romeo şi Julieta”. Iar cei de la Crişana mi-au făcut o bucurie, şi-am câştigat la concurs o invitaţie, pe care o voi dărui părinţilor, care chiar că n-au fost de multicel la teatru! 🙂 Cu începere de la ora 21, în Moszkva Cafe, de data aceasta, vin să ne (în)cânte cei de la Byron, în concertul lor de promovare al noului lor album. Intrarea e 15 lei.

Ajungem şi la ziua de duminică: de la ora 3, în tradiţionalul de-acum Crema Cafe, are loc ediţia lunii aprilie a Schimbului de Cărţi Oradea! 🙂 Iar pe seară, cu începere de la ora 8, prietenii de la Asociaţia Artemotion ne aşteaptă cu-a lor “Buletinista” în Escape. Biletul costă 10 lei, un cocktail fiind inclus în preţul acestuia. 🙂

So,… multe şi mărunte în acest week-end! Ce să vă mai zic… distracţie faină tuturor! 😀

*sursa foto: aici

 
Leave a comment

Posted by on April 15, 2011 in Evenimente, Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Schimb de Cărţi, ediţia Martie

Heya, everybody!! 😀

După cum bine anticipaţi, a venit vremea ediţiei Schimb de Cărţi, din luna martie. Întâlnirea va avea loc duminică, 27 martie, la Crema Cafe, de pe Str. Nicolae Jiga (fosta Castanilor), cu începere de la ora 3.

Pentru că eu voi fi absentă de data asta (sunt în Timişoara, la alte soiuri de evenimente, care mai de care…), rog pe cei care vor participa să-mi dea şi mie de veste ce s-a mai întâmplat nou, ce cărţi s-au adus, care e situaţia cu cărţile mele din circuit, etc. Ah, şi bineînţeles, faceţi cât mai multe poze! 😀

Ne vedem în aprilie, deci! Salutări din Timişoara, prieteni schimbători de cărţi! Vă las c-o piesă de bună-dispoziţie, că şi-aşa e un soare fain de tot afară! 😀

 
7 Comments

Posted by on March 24, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , , ,