RSS

Tag Archives: dramă

Alegerea cea mai grea?

Nu v-am scris eu multe şi mărunte despre viaţa personală (pentru că aşa şi trebuie să rămână – personală, şi nu publică), însă acum vin c-o întrebare care mi-a fost adresată. O să-ncerc să formulez un răspuns, însă prietenul care m-a întrebat ar fi tare curios să ştie ce aţi face voi în situaţia dată: “Cum alegi dintre 2 bărbaţi care te iubesc? Dacă-l alegi pe primul, îi faci fericiţi pe cei din jurul tău: familia, prietenii, colegii – într-un cuvânt – pe toată lumea, mai puţin pe tine. Dacă-l alegi pe cel de-al doilea – îi pierzi pe toţi cei apropiaţi, rămânând doar cu el, însă şi cu certitudinea că doar el te poate fericită acum şi pentru tot restul vieţii”. Bun, ce-ar alege Ioana?

Nu vreau să stau foarte mult să mă gândesc (n-am fost niciodată adepta listelor cu plus şi minus, cu bonusuri, cu asta DA, asta NU)… Instinctiv, cred că aş fi extrem de egoistă, alegându-l pe cel care-mi place mie, şi numai mie. Până la urmă, nu cu familia sau cu prietenii rămâi: da, sunt alături de tine la bine şi la greu, dar ei mai şi pleacă acasă. Iar când patul ţi-e gol (sau mai rău, în pat nici nu-ţi vine să te bagi, din pricina omului cu care-l împarţi), ei bine, atunci cred că viaţa ţi-o petreci în zadar. Cred mai degrabă într-o viaţă fericită cu omul iubit (departe de prieteni şi rude – dacă-i dragostea aia adevărată, să ne-nţelegem), decât cu omul nepotrivit (pe care s-ajungi să-l urăşti, şi mai apoi să te urăşti pe tine), dar aprobat de cei din jur. Dar evident, asta-i doar părerea mea… Şi-n plus, inima asta a noastră, nu-i ea un organ care are, bietul, activitatea lui – de a pompa sânge? Unde să-ncapă atâta iubire, pentru atâţia oameni şi de-aici, atâtea alegeri? Una singură e CEA POTRIVITĂ, fireşte. Voi ce-aţi alege, vă-ntreb? 🙂

 
9 Comments

Posted by on August 1, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , ,

3 filme din weekend

Nu ştiu ce se-ntâmplă mai nou, dar mi-a revenit cheful să văd filme. De câteva săptămâni am tot început maratoane (mai întâi filme franţuzeşti, apoi planific ceva spaniole) şi cred că nu trec 2-3 zile fără să nu văd un film nou. Aşa a fost şi-n weekend, când sâmbătă, după o vizită destul de obositoare la dentist, am decis că-i musai să mă relaxez cu nişte titluri noi. Am vizionat 3 filme-ntr-una, şi aş mai fi văzut unul, dacă nu trebuia să merg la ziua 2 de YellowFest.

Primul vizionat a fost The Stepford Wives (2004). Mi-era foarte dor de Nicole Kidman (una dintre actriţele mele preferate) şi cum nu văzusem acest film, am zis, what the heck. E o poveste cu accente comice pe alocuri, dar totuşi un thriller, aş zice, bazată pe cartea lui Ira Levine. Joanna Eberhart e o producătoare TV de succes, care are însă o cădere nervoasă după ce unul dintre show-urile ei îi aduce concedierea. Soţul său îşi dă şi el demisia şi aceştia decid să se mute din tumultosul Manhattan în foarte liniştitul oraş Stepford din Connecticut. Ajunşi acolo, Joanna e frapată să constate că toate femeile sunt “perfecte”, iar bărbaţii nişte “average Joes”. Alături de 2 vecini mutaţi şi ei de curând, încearcă să facă unele investigaţii, să afle ce-i cu femeile acestea croite toate după acelaşi tipar, ca la final să afle că femeile din Stepford sunt “modificate” după un program conceput de Claire Wellington (o Glenn Close într-un rol de femeie malefică, care-i vine atât de bine!). Deznodământul e unul… hollywoodian, din păcate. Dar filmul, per ansamblu, merită cele 90 de minute! 😉

La recomandarea foarte plăcută citită pe FilmSinopsis, am decis că următorul film e A Single Man (2009) – şi acesta bazat pe romanul omonim al lui Christopher Isherwood. Noua mea pasiune pentru Colin Firth a fost confirmată de rolul pe care acesta l-a făcut în film. Bijuteria lui Tom Ford e lipsită de cusururi… Poate ar trebui ca oamenii din lumea modei, a frumosului, să se implice mai des în arta filmului, pentru că acest Tom Ford a făcut o treabă impecabilă. Filmul are cadre superbe, iar povestea e şi ea una emoţionantă: e cea a unui profesor englez, care trăieşte în Los Angeles-ul anilor ’60, şi care încearcă să-şi revină după drama pierderii partenerului de viaţă într-un accident de maşină. Felul în care flashback-urile se integrează atât de firesc în derularea poveştii… cadrele… totul e minunat. Nu-mi vine să cred că Firth n-a primit Oscarul pentru el (dar s-au revanşat cu The King’s Speech anul acesta).

Ultimul film e tot unul care-a triumfat la Oscarul de anul acesta, povestea pentru care i-aş fi dat 2 Oscaruri, nu unul, lui Christian Bale: The Fighter (2010). Da, drept e, Whalberg e protagonistul, dar Bale face toţi banii. Am un deosebit respect pentru un astfel de actor care dă totul pentru filmul său. Film e bazat pe fapte reale, şi anume povestea boxerului irlandez Micky Ward, un boxer de 31 de ani care trăieşte, practic, în umbra fratelui său, “faimosul” Dicky Ward, care în urmă cu câţiva ani îl făcuse KO pe Sugar Ray Johnson, singura victorie notabilă, dar care-a fost îndeajuns pentru a-l transforma în vedetă locală. Ajuns consumator de droguri, acesta îl antrenează pe fratele său acum, şi acceptă să fie filmat de HBO pentru un documentar despre marea lui întoarcere (după cum crede el). Însă documentarul este, de fapt, despre dependenţa de droguri, ajunge să se încaiere cu poliţişti şi face închisoare, dar iese de-acolo cu gânduri mari: face pace cu Micky şi cu familia şi împreună îl conduc pe acesta spre primul titlu mondial la box. Dacă la-nceputul anului mă-ntrebam care-i faza cu Oscarul Melissei Leo, ei bine – l-a meritat pe deplin!

 
4 Comments

Posted by on June 20, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Being Erica

Azi, despre “Being Erica”. Sau, în română, de la Diva Universal (fostul Hallmark) – “În mintea Ericăi”. Serialul canadian care m-a captivat într-atât încât l-am vizionat în 4 zile, după ce-am dat de episodul pilot. Doar 3 sezoane, a câte 12 episoade (ultimul are 13) de 40 şi ceva de minute.

Am să încep prin a spune că serialul ăsta e pentru fete. Nu prea ştiu mulţi masculi feroce care să se fi uitat la el, se încadrează în categoria ChickTVShows, gen “Gilmore Girls” sau “Sex And The City”. Mi-a fost recomadat de o prietenă, care mi-a mai dat nişte titluri bune, deci ştiam de la început că n-are cum să mă dezamăgească. Şi aşa a şi fost! M-a prins foarte tare, povestea semi-SF, iar finalul sezonului 3 m-a cam dat pe spate, deşi deh, trebuia să termine în coadă de peşte, altfel cum ar fi putut să-l reia la toamnă? (da, va exista şi sezonul al patrulea).

Despre ce e vorba:

Erica e o femeie de 32 de ani, proaspăt concediată, care tocmai s-a despărţit de prieten, ajunsă în plină criză existenţială, cu depresii cum numai femeile ştiu avea. După un şoc anafilactic datorat unei alergii, ajunge în spital, unde-l cunoaşte pe Dr. Tom. Acesta îi dă o carte de vizită, pe care e inscripţionat sugestiv “The only therapist you’ll ever need”. Deşi convinsă iniţial că nu are nevoie de ajutor, ajunge totuşi să-l viziteze pe Dr. Tom, din curiozitate, cum ea însăşi afirmă. Însă, surpriză: acesta îi cere să scrie o listă cu cele mai mari regrete ale ei, pentru că el o va ajuta: o va trimite în timp, să-şi schimbe viaţa, luând decizia corectă, de fiecare dată. Neîncrezătoare, Erica merge totuşi pe mâna doctorului, şi astfel începe întreaga aventură. Care se tot complică, în bunul stil al serialelor. Dacă în sezonul 1 ea e doar pacient, şi se tot plimbă în trecut, reparând regrete, în sezonul 2 aflăm că, de fapt, terapia presupune 3 etape: pacient singur, pacient în grup, iar la final, testul pentru a deveni doctor, pentru că, nu-i aşa?, serviciul trebuie returnat! 🙂

O grămadă de aventuri, unele comice (am şi râs cu lacrimi), unele mai tragice (s-a şi plâns, pe ici, pe colo), însă din toate se pot desprinde o grămadă de învăţăminte. Am înjurat-o pe Erica, am plâns alături de ea, am fost şi fericită, cum ziceam, în bunul stil al soap-operas, serialul a atins o gamă variată de emoţii. Mi-a plăcut foarte mult coloana sonoră (la un moment dat credeam că-s în “Grey’s Anatomy”, au cam aceleaşi melodii), şi am fost fascinată de Dr. Tom, cu citatele lui mai mult sau mai puţin celebre. 😆

Fetelor, uitaţi-vă la “Being Erica”! E plin de lucruri faine, experienţe de zi cu zi, ups & downs, trădări, iubiri, ce mai – all inclusive. 😉

 
10 Comments

Posted by on April 21, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,