RSS

Tag Archives: concert

#Timisoara – Cesaria Evora, în concert

Ziua de azi s-a îmbunătăţit considerabil din momentul în care am văzut anunţul despre viitorul concert al divei desculţe de la noi din ţară: DA, bine aţi citit, Cesaria Evora vine în concert la Timişoara! 🙂

Eu pe femeia asta o ascult de câţiva ani, şi o respect şi o ador, şi-mi doresc de foarte multă vreme să ajung la o cântare de-a ei, mai ales că de câţiva ani a tot venit la noi. Ţin minte că anul trecut am fost la o zi distanţă de-a ajunge la concertul pe care trebuia să-l susţină la Braşov (concert anulat mai apoi din motive de sănătate). Ei bine, de data asta n-o mai ratez, pentru că mi-e frică: vreau să prind magia mornei şi a vocii ei superbe.

Anunţul concertului e în felul următor: Cesaria Evora va concerta în data de 3 octombrie 2011 la Timişoara, în Sala Olimpia, începând cu ora 20. Biletele se găsesc la preţuri începând de la: 100 lei (140 lei, 170 lei, 220 lei) până la 600 lei. Biletele care costă 600 lei sunt în număr de 20, incluzând, pe lângă locurile excepţionale, şi o cină, dupa concert, cu artista. Iată: un motiv în plus să-mi revăd Timişoara dragă şi pe fete. Bonus: Cesaria Evora. Deci, ne vedem în octombrie, garantat! 😉

 

*sursa foto: aici

 
1 Comment

Posted by on July 20, 2011 in Evenimente, Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , ,

Redescoperirea Moszkvei

Cred că nu sunt mulţi orădeni care să nu ştie de Moszkva Kávézó (sau Cafeneaua Moscova). Situată foarte convenabil, pe strada Moscovei (cum altfel), aproximativ vis-a-vis de Filarmonică, aceasta e una dintre cele mai mişto cafenele pe care le-am vizitat în ultima vreme. Recunosc, n-am călcat acolo decât aseară, pentru prima oară, dar mi-a plăcut foarte mult. Se aseamănă cu multe dintre localurile pe care le-am descoperit în Cluj. E amenajat într-o casă veche (cred, sau poate fi la fel de bine o sală de reuniuni de pe vremea Împuşcatului), dar îmi place faptul c-a venit moda asta şi în Oradea. 🙂

Au şi-o sală pentru spectacole (bine, arăta cam dărăpănată, dar lucrul ăsta nu i-a împiedicat pe cei de la Kumm sau Ţapinarii să susţină concerte acolo), şi au şi-o terasă faină de tot, care dă exact înspre şosea, de unde se poate admira destul de plăcut o bucată din arhitectura Oradiei. Plus că preţurile-s şi ele foarte bune, deci motive să vă tot dau, şi veţi merge să (re)descoperiţi şi voi Moscova. Din Oradea! 😉

 
6 Comments

Posted by on July 12, 2011 in Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , ,

Concert AdHoc în Cafeneux

Orădeni, aşa-i că vă era dor de nişte muzică medievală, care să vă ungă la suflet? 😉

Aşadar, trupa de menestreli Ad Hoc vă aşteaptă vineri (1 iulie) în Cafeneux, începând cu ora 20, la o serbare-aniversare, după cum spune şi anunţul lor, aşa că se cuvine să-i susţinem! 🙂

“Dragii nostri buni prieteni,
va chemam la o serbare
la mare aniversare,
ca se fac 2 anisori
cu Ad Hoc de cand cantam.
Sa veniti cu totii am vrea
cand cantam la cafenea
vineri catre inserat,
chiar si-un tort am preparat!”

Cum ziceam mai sus, băieţii vor sărbători 2 ani de la prima apariţie a trupei în public. Iar intrarea e liberă, şi-n Cafeneux ştiţi că merită să mergeţi! Deci, la concert cu voi/noi! 😉

 
2 Comments

Posted by on June 28, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Rock la Filarmonica Oradea!

Dacă săptămâna trecută vă invitam să ascultaţi muzică de vară (compoziţiile lui Gershwin – şi a fost FABULOS!), ei bine, a venit şi vremea închiderii stagiunii pentru Filarmonica de Stat din Oradea. Şi cum să-nchidem stagiunea mai bine decât cu un concert Rock-Simfonic? 😉

Astfel, joi, 23 iunie, cu începere de la ora 19, avem ultimul concert din această stagiune: Concert Rock Simfonic! Sub bagheta dirijorului Horst-Hans Bäcker (invitat din Germania) şi alături de Corul Filarmonicii vom putea audia compoziţii alese pe sprânceană: Rolling Stones, Queen, Led Zeppelin, Beatles, Blue Brothers şi mulţi alţii. Eu zic că-i un program care merită! 😉

Partea I: Simfonică

Rolling Stones – Satisfaction
Blues Brothers – medley din piesele: Everybody Needs Somebody to Love, Peter Gunn Theme, Gimme some Lovin’
Queen – Another One Bites the Dust
Deep Purple – Smoke on the Water
Led Zeppelin – Stairway to Heaven
Beatles – medley din piesele: Michelle, Ob-La-Di, Ob-La-Da, Let it Be, All You Need is Love, A Hard Days Night, Hey Jude, Yesterday, Yellow Submarine

Partea a II-a: Vocal Simfonică:

Kevin Costner & Modern West – Long Hot Night
Queen – Flash
Queen – Friends Will Be Friends
Queen – Bicycle Race
Queen – Killer Queen
Queen – Love of My Life
Queen – A Kind of Magic
Queen – Bohemian Rhapsody
Queen – We Are the Champions

Biletele costă între 10 lei (cele de pe lateral) şi 25 (etaj). Eu merg! 😉

*sursa foto: aici

 
Leave a comment

Posted by on June 22, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , , ,

Concert Gershwin la Filarmonică

Am citit ieri în programul pus pe OradeaPress că joia viitoare (adică în data de 16 iunie 2011) începând cu ora 19, la Filarmonica din Oradea va avea loc un concert din compoziţiile lui George Gershwin. Mie-mi place la nebunie muzica acestui compozitor / pianist american, de multe ori mi se-ntâmplă să fredonez a lui faimoasă “Rhapsody in Blue”, sau “An American in Paris”. Muzica lui merge perfect cu serile călduroase de vară, cu atmosfera de visare…

În scurta sa viaţă (s-a născut în 1898 şi a murit în 1937) a compus piese care s-au cântat pe Broadway, în filme sau în marile săli de concerte. A colaborat cu mari artişti ai jazz-ului din acea perioadă, printre care-i menţionez pe Louis Armstrong sau Ella Fitzgerald.

Din câte-mi amintesc, preţul unui bilet costă 19 lei (central) sau 9 lei (pe laterale, preţ redus pentru studenţi). Oricum, voi suna să mă interesez. Ce ziceţi, mergem la filarmonică? 😀

 
2 Comments

Posted by on June 10, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , ,

Concert Ioan Gyuri Pascu, la Oradea!

Uite ce veste bună ne dau cei de la Muzica de Vest azi: Ioan Gyuri Pascu, alături de The Blue Workers, vor concerta sâmbăta aceasta, 4 iunie, în Oradea! Concertul va începe de la ora 21, şi va avea loc la proaspăt-deschisul restaurant “Hanul cu Noroc” (care se află pe str. Mihail Kogălniceanu, la nr. 7).

Nu e cu intrare cântarea, dar e musai să faceţi consumaţie de minim 15 lei. Eu zic că-i mai mult decât acceptabil! Rezervări se pot face la nr. de telefon: 0770.987.483 🙂

Ne vedem la cântare, dară că! 😀

*afiş “furat” de la muzicadevest

 
Leave a comment

Posted by on June 1, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , ,

Busy bee this week-end

Încă n-am terminat cu treaba la job-ul oficial, că celelalte au şi început să mă preseze. Not bad, ţinând cont că week-end-ul ăsta va fi ceva mai aglomerat decât de obicei, dar cică aşa-i fain, la tinereţe 😆

So, despre premiera de la Teatrul de Stat Oradea v-am mai spus, nu-i aşa? Azi, de la ora 19 se joacă “Îndrăgostiţii din Ancona”, un musical fabulos!, iar mâine, tot de la ora 19, cea mai celebră poveste de dragoste a tuturor timpurilor, the one and only – “Romeo şi Julieta”. Ambele spectacole se ţin la Casa de Cultură a Sindicatelor, care are o capacitate de aproximativ 800 de locuri, aşa că vă aşteptăm în număr cât mai mare! 🙂

Apoi, de la ora 21, în Chanson Cafe are loc un super-concert Şeptarii de treflă! Intrarea e 10 lei, şi evident c-avem preţuri faine-faine la băuturi. Tot în seara aceasta, de la ora 22, sau ceva mai târzior, în Pod’z ne vor încânta Tudotto, care-i un fel de proiect a doi prieteni, obişnuiţi ai localului. Ni se promite ceva atmosferă, deci încerc s-ajung şi-acolo. Şi pentru ca noaptea să fie completă, mai un tur prin Lord’s sau Submarin.

Mâine, de cu dimineaţă, voi fi ghid turistic prin oraş! Fiind înscrisă de ceva vreme în CouchSurfing, iată c-am primit un mesăgel de la un polonez care vrea să ne viziteze oraşul… Ar fi frumos din partea mea să-mi fac un fel de plan dinainte, nu? şi să mă gândesc la ce ar fi mai fain să-i arăt în frumoasa noastră urbe de pe malul Crişului Repede… (evident, feel free to drop recommendations! ;))

Pe seară, tot de la ora 19, cea de-a doua premieră de la teatru: “Romeo şi Julieta”. Iar cei de la Crişana mi-au făcut o bucurie, şi-am câştigat la concurs o invitaţie, pe care o voi dărui părinţilor, care chiar că n-au fost de multicel la teatru! 🙂 Cu începere de la ora 21, în Moszkva Cafe, de data aceasta, vin să ne (în)cânte cei de la Byron, în concertul lor de promovare al noului lor album. Intrarea e 15 lei.

Ajungem şi la ziua de duminică: de la ora 3, în tradiţionalul de-acum Crema Cafe, are loc ediţia lunii aprilie a Schimbului de Cărţi Oradea! 🙂 Iar pe seară, cu începere de la ora 8, prietenii de la Asociaţia Artemotion ne aşteaptă cu-a lor “Buletinista” în Escape. Biletul costă 10 lei, un cocktail fiind inclus în preţul acestuia. 🙂

So,… multe şi mărunte în acest week-end! Ce să vă mai zic… distracţie faină tuturor! 😀

*sursa foto: aici

 
Leave a comment

Posted by on April 15, 2011 in Evenimente, Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Emeric Imre, la Oradea!

Ei bine, orădeni, nu-i aşa că vă era dor de-un concert de folk autentic? 🙂

Noi, fetele de la Cenaclu Nocturn, v-am pregătit o surpriză: un concert ad-hoc cu Emeric Imre, la Oradea! Evenimentul va avea loc miercuri, 6 aprilie, cu începere de la ora 19, la Terasa Bihoreana (fosta Grădină de Vară), de pe strada Iosif Vulcan (care dă în strada Republicii). Intrarea e liberă, haideţi să-l ascultăm în număr cât mai mare pe artistul care-a fermecat generaţii întregi cu-ale lui piese nemuritoare: “Nebun de alb”, “Oraţie de nuntă”, “Condamnare”…

Ne vedem, deci, la Terasa Bihoreana, împreună cu Emeric Imre! 😀

*sursa foto

PS: nu se putea să uit de “Nebun de alb”… Enjoy! 🙂

 
7 Comments

Posted by on April 5, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , ,

Oradea şi handmade

După o zi de vineri destul de grea (OK, mi-am făcut-o cu mâna mea, întorcându-mă acasă de la petreceri pe la 5 azi-dimineaţă), iată că sosise şi vremea târgului de handmade, organizat în Era Shopping Park Oradea. Dis de dimineaţă, împreună cu colega de suferinţă, Alina, ne-am îmbarcat în ceea ce avea să fie una dintre cele mai obositoare experienţe… La 9 şi-un pic (după doar 3 ore de somn) eram deja în galerie, pregătindu-ne măsuţa pentru vizitatori. Care vizitatori… ei bine, ERA nu şi-a făcut un public fidel încă, iar promisiunea unui concert bin-bam-bum sau mai-ştiu-io-cine ne-a mai încurajat să credem că va fi, totuşi, lume.

Şi a fost. Dar nu lume pentru târg. În niciun caz, nu târg de handmade. 😦 Lumea (OK, femeile, în general) trecea pe lângă expozanţi, se uita, strâmba din nas, şi mergea mai departe, în grabă. Prea puţini cumpărători veniţi special pentru cel mai mare târg de handmade din zona de vest, după cum se lăudau organizatorii: peste 38 de expozanţi, oameni cu talent, îndemânare şi multă, foarte multă imaginaţie! Dar cred că Oradea nu e pregătită pentru aşa ceva, nu încă. În vreme ce în alte oraşe (zic de Timişoara, pentru că acolo ştiu cum stă situaţia aproximativ) lumea se înghesuie să vadă produse unicat, făurite de artizani, ei bine, la noi nu prea se caută… Dar deh, să nu ne oprească asta! Eu am fost prezentă, alături de Alina, ne-am distrat, am făcut cercei, am povestit cu multă lume faină. Spre exemplu, am cunoscut-o în sfârşit pe fabuloasa Anamaria, care face nişte lucruşoare absolut superbe!! De la ea mi-am cumpărat dragii şi adoraţii mei cercei cu Jimi Hendrix. Ah, am mai cunoscut-o pe doamna Dorina, care face pălării foarte frumoase, sau o doamnă din Oradea care face chestii din piele: mi-am luat un inel din piele pe care stă desenată o bicicletă din aia retro, şi sandale de piele atât de uşoare, încât simt că n-am nimic în picioare. Eu, una sunt mulţumită! Chiar dac-am cheltuit mai mult decât am produs, mie mi s-a părut o experienţă deosebită, (chiar dacă a fost foarte obositoare – abia mă abţin să nu casc în timp ce scriu postarea asta…) şi sper ca în viitor orădenii să fie mai deschişi către comunitatea handmade.

Vă las cu o galerie de poze. Week-end fain în continuare, prieteni! 🙂

This slideshow requires JavaScript.

 
2 Comments

Posted by on April 2, 2011 in Evenimente, Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , ,

O săptămână de Timişoara

Pentru că dorul e prea mare. Pentru că trebuie să-mi văd fetele. Pentru că n-am mai fost de 7 luni, şi se simte. Pentru că e musai să mai dau pe gât o bere în Happy sau o shaorma de la arabii din complex. Şi pentru că urmează un week-end cu mega-evenimente!! 😀

Pentru toate astea de mai sus, şi multe altele, ei bine: mă duc la Timişoara! Încă n-am decis: tren sau maşină, but who cares?! Atâta m-am tot pregătit, că acuma-s în stare să merg şi pe jos, dacă trebe!! 😀

Oh, şi-abia aştept să ajung… să revăd complexul, şi Unirii, şi Opera, şi Catedrala, şi magnoliile, şi Bega, chiar şi Politehnica aia căcănie, a cărei culoare îmi displăcea profund ori de câte ori treceam pe-acolo, şi toate-toate locurile mişto pe care le-am descoperit. Ah, şi Scârţ. Cred că vreo 2-3 zile o să-mi pun cortul în grădina celor de la Auăleu 😀

Evenimentele care urmează să aibă loc la Timişoara sunt dintre cele mai deosebite: vineri şi sâmbătă seara sunt 2 concerte foarte faine: în cadrul Festivalului Zilelor Basarabiei îi vom vedea/asculta pe cei de la Snails, Paralela 47, Travka şiii… drumroll… ALTERNOSFERA!! Atâta muzică bună, şi toate concertele la un preţ derizoriu: 10 lei intrarea; evenimentele vor avea loc în club Daos.

(Până atunci, tot cu Travka şi Alternosfera la atac… le-am şi pus pe repeat albumele!! :D)

Apoi, pentru că în 27 martie e ziua internaţională a teatrului, Teatrul Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara ne aşteaptă la mega-evenimentul: 24 de h de TEATRU!! Tradiţia începută în 2003 de Teatrul Studenţesc Thespis de a celebra ziua teatrului printr-un maraton care ţine 24 de ore, continuă şi în acest an. Manifestarea va începe sâmbătă, 26 martie, la ora 24, şi va dura până duminică, 27 martie, la aceeaşi oră, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara, în studioul de teatru 202 “Lelu Bihoi” şi clubul festivalului 203. Pe modelul de succes al ediţiilor precedente, Teatrul Thespis, împreună cu invitaţii săi – Teatrul Podul din Bucureşti, Teatrul Skepsis din Alba-Iulia, The Serious Road Trip, Heavenly Hell, catedra de teatru din Timişoara şi magicianul Claudiu Gheorghe – va oferi spectacole, workshop-uri de actorie, jonglerie şi manipulare de obiecte, proiecţii de spectacole, precum şi concerte de calitate, susţinute de Sonatic, Phaser şi Nu & Apa Neagră. Ah, şi încă o chestie: ediţia din acest an are o steluţă caritabilă: Ema este fetiţa unei colege vechi din acest teatru studenţesc, regizoare a nenumărate spectacole, fetiţa suferind de nefroblastom, mai pe româneşte tumoră la un rinichi. Costul unei asemenea operaţii, ce se va efectua într-un spital din Paris, ajunge la 60.000 de euro…

Donaţii se pot face la faţa locului sau în conturile specificate mai jos:

Andreea Corina Duţeanu
RO11 BACX 0000 0002 1645 3000 în lei
RO04 BACX 0000 0002 1645 3320 în euro
UniCredit Tiriac Bank

So… uraţi-mi drum bun, şi distracţie faină… şi promit că mă-ntorc cu poze şi poveşti fabuloase! 😀

 
10 Comments

Posted by on March 21, 2011 in Evenimente, Timişoara - mon amour

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,