RSS

Tag Archives: Cluj-Napoca

Experienţa Couchsurfing

Nu prea ştiam despre ce să vă povestesc azi, dar când am primit un mail de la nişte indivizi de pe Couchsurfing, să le fiu ghid prin Oradea în week-end, gata – m-am decis! Azi vă scriu despre Couchsurfing! 😉

Ce e Couchsurfing? 

Pot să spun cu mâna pe inimă că e una dintre cele mai mişto experienţe pe care-am apucat să le trăiesc! Mai exact, Couchsurfing e o comunitate de oameni care-adoră să călătorească, şi care vor să profite la maxim de experienţele locale. Astfel, prin cerere (de găzduire sau de ghid) te oferi să găzduieşti unul sau mai mulţi indivizi la tine acasă, şi să-i plimbi prin zona ta, gratis, fireşte! Eu am găzduit până acum 3 oameni, şi cu toţi mai păstrez legătura, şi am cunoscut alte câteva zeci de persoane fascinante, pe care altfel poate n-aş fi avut ocazia să le cunosc niciodată! 🙂

Viziunea Couchsurfing:

O lume în care fiecare poate explora şi crea legături deosebite cu oamenii şi locurile pe care-i întâlnesc! (Mai multe info aveţi aici).

Sunt multe de spus despre această comunitate minunată, unde n-aş fi intrat dacă nu era Flavia. Începutul a fost greu, apoi nu-mi doream să mă mai opresc! Să le poţi povesti străinilor despre obiceiuri, locuri şi câte altele de la tine de-acasă – a fost o experienţă inedită! Îmi amintesc mai ales de D., un canadian care studiază în Paris şi care-a fost în trecere prin Timişoara, şi pe care l-am găzduit: l-am dus la Restaurant Timişoreana, i-am dat să mănânce ciorbă de burtă şi mămăligă cu brânză – era înnebunit! Zicea că n-a mai mâncat aşa ceva de când maică-sa l-a făcut!

Cum funcţionează:

Primul lucru: trebuie să-ţi faci profil. Să-l umpli cu informaţiile necesare, poze şi ce eşti dispus să oferi (de exemplu, eu nu mai pot găzdui acum, aşa că-s “available only for coffee or drinks”). Poţi să aderi la diferite grupuri (de ex., eu sunt în grupurile Oradea, Timişoara şi Cluj-Napoca), de unde poţi afla multe chestii sau să oferi informaţii utile turiştilor.

Evident, nu trebuie doar să găzduieşti: poţi să fii şi tu cel găzduit. Aşa am făcut eu, acum 3 ani, parcă, la Braşov, când am mers la concertul lui Tiziano Ferro de la Cerbul de Aur. Nu cunoşteam pe nimeni în Braşov, nu voiam să dau mulţi bani pe cazare, aşa că le-am scris unor oameni din Braşov, şi unul dintre ei m-a găzduit. Chiar m-am distrat de minune, s-a ocupat de mine şi de prietenele cu care eram.

Probabil sunt şi experienţe mai puţin plăcute, însă eu n-am păţit-o, şi nici prieteni de-ai mei. Persoanele pe care vrei să le găzduieşti sau la care urmează să mergi trebuiesc verificate. Pe profil, după fiecare vizită, se dă un feedback: acolo se scrie despre cum a fost (good or bad, trebuie s-o spui, dacă-s bune – super, or să ştie şi alţii, iar dacă-s rele – mai bine – să nu păţească alţii ce-ai păţit tu).

Cu cât eşti mai vechi în schemă (ai găzduit mai mulţi oameni), poţi să ajuţi comunitatea să crească prin donaţii sau poţi să strângi “vouchers” (oameni care te-au cunoscut şi care garantează pentru tine în comunitate).

Cu alte cuvinte, în weekend voi avea o nouă experienţă: de data asta, voi fi ghid pentru 2 turişti din Bucureşti, care vor să vadă Oradea. Probabil c-o să-i duc şi la YellowFest, că tot se nimeresc acum! 😉

 
6 Comments

Posted by on June 15, 2011 in Oradea, te iubesc!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

IRAF vs. YellowFest

Navigând în pauza de masă prin puzderia de evenimente care s-a adunat în profilul meu de feisbuc, dau peste o mare zăpăceală: şi IRAF, şi YellowFest au loc în aceeaşi perioadă (week-end-ul cu 17-18 iunie), şi la ambele am dat “attending”. Decizii, decizii, ştiu că mai e ceva timp de aşteptat până la evenimentele respective, dar totuşi, ar fi bine să stabilesc ceva, nu? Dar ia să vă vorbesc eu puţin despre astea 2 mega-evenimente ale verii:

1. IRAF (începem cu el pentru că-i mai cunoscut – de unde vin eu, adică Timişoara), şi e deja la a 5a ediţie.

Festivalul IRAF (International Romani Art Festival) a luat naştere acum 5 ani, în Timişoara, la iniţiativa Asociaţiei Culturale TURN, şi este acum recunoscut la nivel mondial ca fiind un eveniment deosebit din punct de vedere cultural, un mix de cultură rromă internaţională, reunind nume mari. Concerte, dans, teatru, film, lansări de carte, party-uri, toate acestea s-au întâmplat începând cu anul 2007. Anul acesta, festivalul a fost mutat la Cluj, iar organizatorii ne promit un mega-show. O aduc din nou pe Mitsoura, iar printre ceilalţi artişti ce vor concerta se numără Taraf de Haidouks, Dubioza Kolektiv, Gypsy Hill, Nadara, No Sikiriki (lista întreagă o aveţi aici). Ţin minte că cel mai fain eveniment la care am participat la IRAF a fost acum 2 ani, parcă, când am prins abia ultima seară de festival, şi l-am admirat pe Paco Pena. Mamă, ce şow… Încă-mi mai amintesc cum dansam din scaune. 🙂

2. YellowFest debutează anul acesta, şi este un festival fresh, tot în aer liber, care se ţine la Oradea, de data aceasta, în parcarea ERA Shopping Park. Toţi orădenii ştiu ce-i Yellow Submarine, şi-anume cel mai cool local al momentului din Oradea, care şi-a propus să schimbe modul în care se organizează evenimentele pe-aici, ridicând standardele! Bravo, băieţi! 😉
Printre numele care vor fi prezente la YellowFest se numără: Şuie Paparude, Paraziţii, Guess Who, ROA, Gojira, Optik, Adrian Eftimie, Emil Lassaria, Marika, şi… şi… the list is endless! (îi aveţi aici). Preţul biletelor e unul foarte bun: 25 lei/zi şi 40 lei/2 zile. Ne vedem la YellowFeeest!!! 😆

Acestea fiind scrise, cred că cel mai bine ar fi să le-mpart cumva… 2 zile la IRAF, şi-o zi să mai prind YellowFest, şi aşa ar fi toată lumea mulţumită, nu-i aşa? 🙂

*afişe preluate de pe sait-urile festivalurilor.

 
1 Comment

Posted by on May 19, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , ,