RSS

Tag Archives: cinema

Finite Incantatem

Sau azi, despre sfârşitul copilăriei, cum foarte bine spunea un amic zilele trecute pe twitter. Da, am fost şi eu să văd ultimul film din seria de succes bazată pe cărţile Joannei Rowling, the one and only: Harry Potter.

Povestea mea despre HP începe la sfârşitul unei clase din gimnaziu (să fi fost a 5-a sau a 6-a) când am primit de la mama, cum ne era obiceiul, o carte de premiu. Mare amatoare de cărţi, aveam o listă de unde mama putea să se inspire, însă ea a uitat lista acasă, iar eu m-am trezit c-o carte despre care nu ştiam nimic. Era un băieţaş cu ochelari pe copertă, şi scria mare HARRY POTTER. Supărată că n-am primit ce-am cerut, am uitat de cartea asta câteva săptămâni bune, însă, la un moment dat, a dat mama de ea şi m-a întrebat dacă-mi place. Nu prea ştiam eu să mint atunci (cum nu ştiu nici acum), şi am zis că bun, o citesc. Povestea m-a prins încă de la primele pagini, cu toate denumirile, magia, aerul de mister – am decretat că-i bună. Am pus-o înapoi în bibliotecă, şi mi-am amintit de ea abia prin 2005, cred, când au dat primul film la teveu. Ce încântată eram eu atunci! Ştiam despre ce-i vorba, citisem povestea. Dar, surpriză: se face că erau, de fapt 7 cărţi, şi eu eram doar la începutul poveştii. Mai apoi, când s-a lansat HP mania, eu am stat deoparte… Deşi curiozitatea era mare, m-am gândit că-i mai bine s-am răbdare, şi voi vedea/citi toate filmele/cărţile doar la final.

Aşa am şi făcut… şi din 2001 de la primul film, până acum, în 2011 la ultimul, am răbdat. Pentru că nu concepeam să văd ultimul film fără să le fi văzut pe anterioarele, zilele trecute m-am apucat de treabă: am făcut maratonul HP. Le-am vizionat pe toate, până la ultimul. Şi bine-mi pare, căci povestea s-a închegat foarte bine în capul meu, şi miercuri, când am văzut şi ultima parte, n-aveam nevoie de “îndrumar” sau rezumat pentru a-nţelege despre ce e vorba. Şi pentru că ultimul a fost în 3D, şi efectele speciale au fost de-a dreptul magice, pot afirma cu certitudine că ar fi fost mult mai bine să se fi aşteptat oleacă, să fie toate în 3D. Dar apoi n-ar mai fi jucat drăguţul de Daniel Radcliffe.

Şi chiar dacă am încheiat povestea începută în copilărie abia la 23 de ani, am trăit cu sufletul la gură finalul. Stăteam atâta de afundată în scaun, şi-mi bătea tare-tare inima la secvenţe, de parcă aveam iar 11 ani şi citeam cartea. A fost, cu-adevărat, magic. Dacă iniţial mi-au cam curs ochii la vederea lui HP intrând în the Forbidden Forest şi confruntându-se cu Lord Voldemort, well, la final m-am gândit că poate era mai mişto să moară. Da’ apoi mi-a picat fisa: s-ar fi sinucis milioane de copii, deci bine s-a terminat. Logica de adult mi-a cam jucat feste, şi nicicum n-am înţeles de ce n-a murit când Lord Voldemort i-a făcut vraja, pentru că era şi el un talisman, şi mai rămânea doar şarpele. Ah, şi când am văzut faza cu 19 years later – acolo să te ţii şoc. Pentru mine a fost destul de şocantă trecerea lui HP de la un copil adorabil la un adolescent mai dark, aşa, dar să-l văd “transfigurat” în adult de 30 şi ceva de ani… cam greu de digerat.

La final… pot să vă zic doar că pentru mine, HP rămâne o experienţă magică, şi sper să împărtăşesc aventura şi copiilor mei, pentru că rămâne, înainte de toate, un film pentru copii. Cât despre cărţi, încerc să pun mâna pe ele în engleză, şi să mă pregătesc de un maraton de citit. 🙂

PS: am ştiut eu, deep down inside, că Severus Snape e băiat bun, de fapt. Simţeam eu că n-are cum să fie chiar aşa de dark & creepy. Şi da, când a murit el, am vărsat o lacrimă – a fost personajul meu preferat din toată aventura asta…

 
Leave a comment

Posted by on July 29, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , ,

Zilele Filmului Românesc

Un nou eveniment, la Oradea, pentru cinefilii pasionaţi de pelicule româneşti: în weekend, (vineri, sâmbătă şi duminică), debutează “Zilele Filmului Românesc” la cinema Libertatea. Au fost alese cele mai reprezentative filme româneşti ale ultimilor ani, sau cel puţin aşa se laudă organizatorii. 🙂

Astfel, programul e după cum urmează:

Vineri – 27 mai 2011
16.00 – Moartea domnului Lăzărescu(2005) – 153 min. – Dramă, regia: Cristi Puiu
19.00 – Kapitalism – rețeta noastră secretă (2010) – 80 min. – Documentar, regia: Alexandru Solomon
21.00 – Aurora (2010) – 181 min. – Crimă, dramă; regia Cristi Puiu

Sâmbătă – 28 mai 2011
13.00 – Boogie (2008) – 103 min. – Dramă, regia: Radu Muntean
15.00 – Katalin Varga (2009) – 84 min. – Dramă, regia: Peter Strickland
17.00 – Morgen (2010) – 100 min. – Dramă, regia Mircea Crișan
19.00 – Kapitalism – rețeta noastră secretă (2010) – 80 min. – Documentar, regia: Alexandru Solomon
21.00 – Moartea domnului Lăzărescu (2005) – 153 min. – Dramă, regia: Cristi Puiu

Duminică – 29 mai 2011
12.00 – Aurora (2010) – 181 min. – Crimă, dramă, regia: Cristi Puiu
15.00 – Katalin Varga (2009) – 84 min. – Dramă, regia: Peter Strickland
17.00 – Kapitalism – rețeta noastră secretă (2010) – 80 min. – Documentar, regia: Alexandru Solomon
19.00 – Morgen (2010) – 100 min. – Dramă, regia: Mircea Crișan
21.00 – Boogie (2008) – 103 min. – Dramă, regia: Radu Muntean

Preţurile, după cum urmează: 8 lei biletul întreg, şi 5 lei pentru elevi/studenţi – biletele se achiziţionează pentru fiecare film în parte! Ne vedem la film! 😉

 
2 Comments

Posted by on May 26, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , ,

Mergem la un film?

În toată goana asta de-a acumula cât mai mult, am tot făcut pe maratoane de filme. Au fost Oscarurile, maraton de filme nominalizate (şi încă n-am terminat cu ele). A murit Elizabeth Taylor, pac 3 filme cu ea… Apoi, cu răceli şi alte boli (mai mult sau mai puţin închipuite…), alte zile-ntregi de stat în casă şi băgat filme la greu (şi artistice, şi seriale). Poate-aţi crede că mi s-a acrit, şi că o perioadă bună o să stau pe curu’ meu c-o carte (ne)bună (da, încă mă mai chinui cu Lolita…), dar nu cred că-i cazu’, mai ales c-auzii prin târg c-ar fi nişte filme foarte tari la Multiplex. 😆

Astfel, dragilor: aveţi chef să mergem la un film? Am făcut pe feisbuc o ghiduşie, la secţiunea aia nouă de “questions”, şi dacă vreţi să veniţi cu noi, daţi-vă şi voi cu părerea la ce film să mergem! 🙂

În listă se regăsesc:

  1. Red Riding Hood (Scufiţa Roşie reloaded, variantă semi-horror :))
  2. Animals United (ceva animaţie drăguţă)
  3. London Boulevard (e cu Colin Farrel, restul e cancan…)
  4. Battle: Los Angeles (care-am auzit că-i slaaab, da’ slab rău de tot)
  5. Sucker Punch (despre care nu ştiu mai nimic)
  6. The Lincoln Lawyer (cu un Matthew McConnaughey ceva mai serios decât de obicei :P)

Acestea fiind scrise, haideţi, daţi un vot! 😉

*sursa foto: aici

 
2 Comments

Posted by on April 11, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , ,

Regal de filme nordice, la Oradea

Nu-i aşa că vă era dor de un nou festival de filme? N-am avut de ceva vreme… Şi iată, cei de la Cinema Libertatea ne aduc o nouă provocare: Nordic Film Fest poposeşte şi la Oradea! :)Festivalul de filme nordice începe azi, şi ţine până duminică; cuprinde filme dintre cele mai variate: documentare, comedii, drame, horror-uri, sau filme de animaţie – în speranţa de a împăca toţi cinefilii!

“Selecţia peliculelor surprinde tendințele cinematografice pe care merg cei mai apreciaţi cineaşti din Europa de Nord. Filmele prezintă subiecte variate, de la poveşti emoţionante despre singurătate, gelozie, divorţ, la poveştile pentru copii, în care regăsim plăcerea de a ne aventura în lumea plină de peripeţii a insectelor şi plantelor, sau filme despre puterea de a o lua de la capăt şi despre prietenii neaşteptate”, a declarat în comunicatul de presă coordonatorul festivalului, Paul Pintea.

Iată şi programul festivalului:

  • Joi, 17 martie

18:30 Film de deschidere: Nimic personal / Nothing personal de Urszula Antoniak. Dramă, 1h 20 min. 2009, Irlanda-Olanda. PREMIERĂ
20:30 Involuntar / Involuntary / De Ofrivilliga de Ruben Östlund. Dramă, 1h 40 min. 2008, Suedia.

  • Vineri, 18 martie

Portret Mika Kaurismäki
17:00 În ritm brazilian / Brasileirinho – Grandes Encontros do Choro . Documentar, 1h 30 min. 2005, Brazilia-Finlanda-Elveţia.
Omagiu filmic adus stilului “choro”, un fundament muzical ce serveste ca bază artei componistice braziliene, care include samba si bossa nova.
19:00 Muzica magică / Sonic Mirror. Documentar, 1h 20 min. 2008, Finlanda.
21:00 Iubiri încrucişate / The House Of Branching Love / Haarautuvan rakkauden talo. Comedie/Dramă, 1h 40 min. 2009, Finlanda. PREMIERĂ

  • Sâmbătă, 19 martie

11:30 Poveste cu doi ţânţari / Tale of Two Mozzies / Cykelmyggen og Dansemyggen de Jannik Hastrup şi Flemg Quist Moller, Animaţie, 1h 15 min. 2007, Danemarca.
13:30 Mărul şi viermele / The Apple and the Worm / Æblet & ormen , de Anders Morgenthaler, Mads Juul, Animaţie, 1h 15 min. 2009, Danemarca.
15:30 Fiul vânătorului cu acvile / The Eagle Hunter’s Son de René Bo Hansen. Dramă/Comedie, 1h 40 min. 2009, Suedia-Danemarca-Germania.
18:00 Magazinul viselor împlinite / Shop of Dreams / Stiilipidu de Peeter Urbla. Comedie/Dramă, 2005, 1h 50 min. Finlanda-Estonia.
20:30 Involuntar / Involuntary / De Ofrivilliga de Ruben Östlund. Dramă, 1h 40 min. 2008, Suedia.

  • Duminică, 20 martie

11:30 Mărul şi viermele / The Apple and the Worm / Æblet & ormen , de Anders Morgenthaler, Mads Juul, Animaţie, 1h 15 min. 2009, Danemarca.
13:30 Poveste cu doi ţânţari / Tale of Two Mozzies / Cykelmyggen og Dansemyggen de Jannik Hastrup şi Flemg Quist Moller, Animaţie, 1h 15 min. 2007, Danemarca.
15:30 Fiul vânătorului cu acvile / The Eagle Hunter’s Son de René Bo Hansen. Dramă/Comedie, 1h 40 min. 2009, Suedia-Danemarca-Germania.
18:00 Magazinul viselor împlinite / Shop of Dreams / Stiilipidu de Peeter Urbla. Comedie/Dramă, 2005, 1h 50 min. Finlanda-Estonia.
20:30 Film de închidere: Legături de sânge / Let the Right One In / Låt den rätte komma in de Tomas Alfredson. Horror/Mister/Dramă, 2008, 1h 55 min. Suedia. PREMIERĂ

Toate filmele vor fi prezentate în original, şi vor avea subtitrare în limba română. Biletele costă 8 lei, iar pentru studenţii până în 25 de ani, biletul costă 5 lei! Mai mult decât acceptabil, dacă mi se permite să comentez! 😀

Aşa că… orădeni, nu staţi acasă în week-end! Ieşiţi să vizionaţi un film de excepţie, la Nordic Film Fest! 🙂

 
3 Comments

Posted by on March 17, 2011 in Evenimente, Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , ,