RSS

Tag Archives: Artemotion

Cum a fost: Nu-s parale-n buzunare

Cum a fost: Nu-s parale-n buzunare

Dacă ieri după-masă vă invitam la teatru, la o comedie excepţională, ei bine, azi vă povestesc cum a fost. Ştiam încă de pe afiş că piesa se bazează pe cupletele lui Constantin Tănase, şi că va apărea şi Oana Lianu în distribuţie, însă n-aveam habar de surpriza pregătită: ea a lansat un adevărat recital cu melodii de-ale Mariei Tănase, stârnind ropote de aplauze în sală! Întreaga audienţă a ascultat-o fermecată, pe prinţesa naiului românesc, Oana Lianu! 🙂

Evident, nici Sebastian Lupu nu s-a lăsat mai prejos: costumat şi machiat ca să semene cât mai bine cu maestrul Tănase, acesta a avut şi el o seară mare. A încântat publicul la maxim, care l-a răsplătit, la rândul lui, cu bine-meritatele aplauze!

Cupletele au fost de-aşa natură alese (chiar de soţia lui Sebastian, actriţa Mirela Lupu), încât se potrivesc ca o mănuşă cu realitatea cotidiană a secolului 21 din România, chiar dacă ele au fost scrise acum 80 de ani. Nu vă spun mai multe, ci vă invit să redescoperiţi farmecul lumii demult apuse a maestrului Tănase, însoţit de vocea inegalabilei Oana Lianu! La teatru cu voi! 😉

PS: Am făcut şi poze, ca să nu ziceţi c-am stat degeaba. Enjoy! 🙂

This slideshow requires JavaScript.

 
4 Comments

Posted by on May 16, 2011 in Teatru. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

Premieră Artemotion: Nu-s parale-n buzunare!

Prieteni, aveţi chef de-o piesă de teatru de pub în această seară? Dacă DA, ei bine, am o veste bună: prietenii de la Asociaţia Artemotion au ce-a de-a patra premieră a lor: “Nu-s parale-n buzunare”. Piesa are loc în această seară, în Escape Club din Oradea, începând cu ora 20. Şi-acum, pentru că am tras cu ochiul puţin pe pagina de Facebook a evenimentului, pentru că am înţeles că ni se pregăteşte şi o surpriză, iată câteva informaţii despre ce aveţi să vedeţi diseară. 🙂

Piesa “Nu-s parale-n buzunare” se bazează pe cupletele maestrului Constantin Tănase, probabil cel mai mare pamfletar pe care l-a avut România, neegalat încă, ale cărui subiecte sunt la fel de actuale şi-acum. Constantin Tanase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945), actor si cupletist român, a fost o figura cheie în teatrul românesc. În buna tradiţie a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetăţeanului simplu, umil şi necajit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu părtăţele, crizantemă la butonieră, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii. Constantin Tanase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică, şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi)

“Rău era cu “der, die, das”
Da’-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraso tovărăşie!”
După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa.

În această seară ni se promite o comedie pe cinste, iar protagoniştii sunt nimeni altcineva decât Sebastian Lupu şi Oana Lianu. Preţul unui bilet costă 10 lei, iar în preţul acestuia aveţi inclus un cocktail. Deci, dacă vreţi să râdeţi bine… haideţi în Escape! 🙂

 
2 Comments

Posted by on May 15, 2011 in Teatru. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

Gunoierul

Ce mod mai fain de a încheia un super-week-end decât c-o piesă de teatru, dată de prietenii de la Asociaţia ArtEmotion? Pe afişul evenimentului stătea scris “super-comedie”… şi iniţial am avut unele îndoieli… cât de “super” poate fi. Răspunsul? Ei bine, au fost modeşti pe afiş. N-a fost numai “super”, eu aş fi pus “mega-giga-comedie”!! Pentru că nu-mi amintesc momente în care să nu fi râs, şi-asta pe parcursul a aproape 2 ore. 😀

“Gunoierul” are ca protagonişti un trio de senzaţie: Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela Niţă-Lupu, pe care publicul orădean îi cunoaşte din spectacolele Trupei Iosif Vulcan! 🙂 În piesa lui Mimi Brănescu, gunoierul este “filosoful” care, tot căutând prin gunoaie, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute “la secret” de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi…

Cum crezi că un “simplu” gunoier îţi poate întoarce viaţa cu susul în jos? Câte lucruri interesante poţi afla despre o persoană pur şi simplu cotrobăind prin gunoiul său menajer? Şi dacă după o zi istovitoare de muncă, mergând să arunci gunoiul întâlneşti un individ care îţi prezintă tot soiul de poveşti despre familia ta, poveşti care se transformă treptat în realitate, realitate care se transformă în paranoia, finalul nu poate fi decât unul incitant.

Ce pot să mai adaug?!… ei bine, cei ce n-au apucat să vadă încă piesa asta, sunt rugaţi s-o facă numaidecât!! N-aveţi nicio scuză dacă rataţi recitalul fantastic al lui Richard Balint, care face, încă o dată, un rol de zile mari! Şi ca o paranteză de final: Artemotion au spectacole din 2 în 2 săptămâni, duminica, în Escape, şi-i puteţi găsi pe Feisbuc sau să le scrieţi un mail: art_emotion[at]yahoo.com, dacă doriţi rezervări! Peste două săptămâni, în 27 martie, mai exact, invitată specială e Oana Lianu, cu-a ei jazz-cafe! 😀

Ah, vă las şi cu un mic “teaser”… Eu încă mai râd… 😉

 
10 Comments

Posted by on March 14, 2011 in Teatru. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , ,

Buletinista

Se pare că întreg week-end-ul ce tocmai se încheie a stat sub semnul acestei arte. Am început cu evenimentul de vineri (Strângerea de fonduri pentru proiect), apoi apariţia de sâmbătă dimineaţa la spectacolul pentru cei mici, “Vrăjitorul din Oz”, unde ne-am jucat cu copilaşii care au venit s-o vadă pe Dorothy şi pe Toto, (iar eu am avut ocazia de-a îmbrăca o rochie minunată pe care n-aş mai da-o jos nici când aş dormi, dacă s-ar puteaaaa :D), apoi azi, când am fost pentru prima oară să văd despre ce e vorba cu Artemotion ăsta! 🙂

Asociaţia Artemotion are spectacole din două în două săptămâni, în Clubul Escape din Oradea. Şi, după cum am văzut în seara asta, se joacă teatru de calitate în spaţii neconvenţionale! Deci, DA, şi la Oradea se întâmplă lucruri interesante, chiar dacă mai există încă Toma necredincioşi care să clevetească pe la colţuri.

Piesa din această seară se numeşte “Buletinista”, şi este o comedie romantică, avându-i ca protagonişti pe îndrăgiţii actori ai trupei “Iosif Vulcan” din Oradea, şi anume: cuplul Mirela şi Sebastian Lupu.

În “Buletinista”, spune actorul Sebastian Lupu, spectatorii se pot regăsi, pot trăi “întâmplări” cu rezonanţă în existenţa lor cotidiană. Spectacolul ilustrează o situaţie de viaţă posibilă oriunde, oricând, într-un oarecare tip de cuplu bărbat-femeie, analizează şi aspecte legate de condiţia spirituală şi socială a omului prin întrebări, nu întotdeauna vesele, care pretind şi o oarecare meditaţie. “E o călătorie în care nişte oameni se urmăresc şi se înfruntă trecând de la schimburi amabile, prieteneşti, de păreri la ciocniri dure şi revelaţii năucitoare, devenind câmpul unor bătălii decisive”, mai spune Lupu. (sursa: aici)

Mie mi-a plăcut în mod deosebit şi pot să vă spun că a fost întocmai după spusele lui Sebastian: situaţii cotidiene, în care ne putem regăsi fiecare dintre noi, pentru că, nu-i aşa, “în fiecare noapte mii de bărbaţi mint mii de femei” pentru a-şi atinge scopurile. Iar scopul din această situaţie e acela de a nu rămâne, măcar pentru câteva ore preţioase, singur.

Mergeţi la “Buletinista”! Nu veţi regreta! 😉

PS: Poze de la premieră, care-a avut loc în data de 12 decembrie 2010, aici, făcute de Sebi Tonţ.

 
8 Comments

Posted by on January 30, 2011 in Teatru. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , ,