RSS

Prima “Hen Party”

15 Jul

Din viaţa mea. Evăr. Adică nah, până acum, la memorabila vârstă de 23 de ani!🙂

Dar să-ncepem cu-nceputul. O “Hen Party” pe British, adică, e o petrecere de burlăciţe – modă adusă de peste ocean sau de prin Eurotunel – cert e că se fac şi la noi, şi-ncă din ce în ce mai des.
Locaţia aleasă: Yellow Submarine (că doar tot a fost într-o joi, şi voi ştiţi deja că-s mare amatoare de karaoke).
Fetele: 4 iniţial, şi eu apărută, graţioasă ca o floare, pe ultima sută de metri.
Şampanie, vin, şi jucărioare care de care mai amuzante pentru fete, că doar e party, nu?

Lume amuzată, care se uita la noi ca la avioane (la noi adică la vălul de pe capul viitoarei “bride to be”), dar asta doar la-nceput, până au prins care-i duma. Celorlalte 4, care aveam coifuri de “Happy Birthday” în cap, ne tot blagosloveau cu “Mulţi Ani trăiască” şi tradiţionala întrebare “dai de băut?”. A fost amuzant, oricum. Dar per ansamblu, s-a cântat, s-a dansat, s-a băut, s-a petrecut până târziu în noapte.

Partea a doua a poveştii… Şi mirarea mea supremă, ca să zic aşa, e legată de vârsta fragedă a miresei (22). În jurul meu, mai nou, primesc invitaţii la nunţi ale foştilor colegi, ale verilor – şi unul nu-i trecut de 25 de ani. Ne întoarcem la moda din trecut? Căsătorită la 20, mamă la 21? But why commit “suicide so” soon? Da, aud că-i dragoste mare la mijloc, dar mie tot mi se pare că se mai poate aştepta. Sau NU? (şi totuşi, poate n-ar trebui să-mi dau cu părerea: pentru că nu m-a lovit niciodată atât de tare dragostea încât să nu-mi mai trebuiască nimic altceva). So… în încheiere, toate urările de bine viitoarei mirese, şi… să fie într-un ceas bun alianţa!🙂

PS: vă las cu melodia care mi se-nvârte în cap de când cu ideea de căsătorie. Oare aşa să fie: “since we’re sharing the same bed, we’re not sharing the same dreams anymore?” Hmm…

 
2 Comments

Posted by on July 15, 2011 in Personal

 

Tags: , , , , , , , , , ,

2 responses to “Prima “Hen Party”

  1. zet

    July 16, 2011 at 9:56 am

    Io vad privelistea asta din 3 puncte total diferite.
    1. Interesul societatii (adica al meu personal, un strain): cat mai multi tineri ar trebui sa se casatoreasca devreme si sa toarne copilasi multi😀. E foarte simplu de intuit de ce: in lipsa natalitatii, o societate e in pericol de disolutie: cine o sa ne plateasca noua pensiile peste decenii? Cine o sa fie medicii, politistii, pompierii, etc, romaniei?
    2. Interesul tinerilor: ce rost are sa te legi la cap daca nu te doare? De ce sa intri de buna voie in ceva din care se iese cu mare greutate? Casnicia este un job dificil, si pur si simplu poti fi fericit si implinit si fara asta.
    3. Interesul adultilor in care se vor transforma actualii tineri. La o anumita varsta e greu sa faci copii, sa ii suporti, sa ii intelegi, pentru ca nu mai ai aceleasi disponibilitati sufletesti la 40 ca la 30. Copiii sunt niste “paraziti” draguti, care stiu una si buna: au nevoie de toate resursele tale😀. Asa ca pe la 35 de ani, cand corporatistii decid in fine ca e timpul sa procreeze, ajung la o concluzie interesanta: daca faceam pasul asta acum 10 ani, era mai bine, deja nu mai aveam nicio bataie de cap, mergea copilul singur la scoala, la joaca, etc, si puteam sa imi vad linistit de cariera (am vorbit despre copii ca am considerat pe buna dreptate ca nu exista copii fara casnicie). E mult mai natural ca in anii 20 ai varstei tale te ocupi de copii, iar in anii 30 de cariera decat invers.
    asa ca prietena ta a pus de fapt boii inaintea carului, chiar daca pare pe dos.
    just my 2 cents…

     
    • Ioana S

      July 16, 2011 at 9:03 pm

      Well, thanks for sharing your thoughts. Şi totuşi…

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: