RSS

Una bucată vis: bifat!

13 Jul

Toţi cei ce mă ştiţi personal cu siguranţă veţi afirma că nu cunoaşteţi o persoană care să fie mai energică/vorbăreaţă decât mine. Aşa e. Întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc (cu folos, aş preciza), şi iată că papagalul cu care m-a înzestrat natura vine, în sfârşit, să-mi acorde o recunoaştere care pentru mine înseamnă enorm. Ieri, în cadrul şedinţei Oradea Toastmasters, au avut loc primele votări pentru funcţiile de conducere.

V-am tot povestit cât de mult îmi place tot ceea ce înseamnă Toastmasters, şi cât de bucuroasă sunt că m-am lăsat convinsă de unica, inegalabila, Raluca, să mă alătur lor în noua provocare: public speaking & leadership. Pentru mine, Toastmasters înseamnă energie, motivaţie să devin un lider bun şi un vorbitor şi mai bun, atitudine, şi multe, multe beneficii pe plan profesional. “Nu poţi fi un lider bun, dacă nu eşti liber. Şi nu poţi fi liber, dacă nu ştii să te exprimi coerent” (merci, Eugen, pentru acest citat edificator!).

Ca să n-o mai lungesc cu postarea, mesajul de azi e în felul următor: la alegerile de aseară, am candidat pentru postul de Vice Preşedinte pe Relaţii Publice. Şi am câştigat! (Gurile rele ar putea să spună că am câştigat pentru că am fost singura candidată, însă eu vreau să cred că am fost omul potrivit la locul şi mai potrivit, sau că ceilalţi eventuali doritori s-au retras la auzul candidaturii mele – da, i-am băgat în sperieţi! ;)). E o provocare, însă ştiu că-i pot face faţă cu brio!

Felicitări tuturor celorlalţi membri care au ales aventura Toastmasters! N-o vor regreta!🙂

PS: poza aceasta e mai veche, de la Toastmasters Timişoara – locul unde a început toată această aventură minunată!😉

 
7 Comments

Posted by on July 13, 2011 in Oradea Toastmasters

 

Tags: , , , , , , , , , ,

7 responses to “Una bucată vis: bifat!

  1. caimacul din (d)rac

    July 13, 2011 at 10:57 am

    felicitari felicitari, sincere felicitari!

     
    • Ioana S

      July 14, 2011 at 12:54 pm

      Mulţumesc frumos!😀

       
  2. Eliza

    July 13, 2011 at 11:30 am

    Eu zic că ai câştigat fiindcă ai să faci o treabă minunată. Partea bună e că vor vedea şi”bad mouths” în scurt timp acest lucru. Felicitări again!

     
    • Ioana S

      July 13, 2011 at 12:19 pm

      Merci pentru votul de încredere, Eliza!🙂

      Chiar cred că vom fi o echipă minunată! Apropo, felicitări şi ţie, pentru Educaţie!
      E o funcţie foarte importantă şi aceea!🙂

       
  3. Raluca Moisi

    July 13, 2011 at 12:08 pm

    Bravo! Inca un motiv sa fiu mandra de tine!

     
    • Ioana S

      July 13, 2011 at 12:18 pm

      N-aş fi ajuns aici fără tine… Mulţumesc! I’ll make you even more proud!😀

       
  4. Eugen Antal

    July 13, 2011 at 7:06 pm

    Again, congratulation!

    Ioana meriti pe deplin rolul. Nu l-ai castigat aseara ci in stradania ta de cateva luni prin implicare si… talent as zice. Nu e de ici de colo sa te implici si doar sa “dai din gura” ci sa si realizezi ceva e fantastic. Sincer, nu cred ca as fi reusit fara voi. Si mai sincer am adorat momentele cand am fost impreuna la Timisoara Toastmasters, cu diferite prilejuri. Pentru ca dincolo de vorbele tale lasi faptele sa vorbeasca. Cand ne distram o facem “ca lumea” si suntem la fel de rigurosi si cand trebuie sa cladim imperii de mai bine, in orice zona a existentei s-ar materializa.

    Felicitari si tie Eliza!
    Ne bucuram sa ne fii alaturi. Si tu ai un rol foarte important.

    Cred ca va trebui sa o mai rugam pe Raluca (apropo, te salut si de aici) sa ne mai impartaseasca din experientele ei din Timisoara Toastmasters. Cel mai bun lucru ar fi sa luam legatura cu omologii/omoloagele si sa imprumutam din bagajul lor de cunostinte, pe care presupun ca in calitatea lor de mentori ar fi bucurosi sa ni le ofere.

    Si eu am trait o bucurie mare aseara, sa vad conturandu-se in urbea de pe malul Crisului o echipa de invingatori pe drumul catre excelentza, fie si intr-un domeniu ingust sau larg cum este arta vorbitului in public.

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: