RSS

Mr. Popper’s Penguins

07 Jul

Ca orice orădean care se “cultivă”, miercurea mă găseşte întotdeauna la film. Ei, merg şi-n alte zile, dar miercurea e zi specială, că doar e ofertă la bilete: 2 la preţ de 1 cu Orange. Ce mai contează că n-am avut în viaţa mea cartelă portocalie, treaba e că “mă lipesc” mereu de cineva care are!😉

Ieri am reuşit să văd mult-mediatizatul film cu pinguini: “Mr. Popper’s Penguins”. Târziu am ajuns la el, dar doar pentru că X-Men sau mai ştiu io care au avut prioritate în faţa unui film soft, pentru femei. Am mers cu nişte prieteni, şi abia aşteptam să vedem pinguinii (da, ăsta a fost principalul motiv pentru care l-am ales).

Povestea nu-i complicată deloc: domnul Carrey (mai bătrân decât în toate amintirile mele laolaltă) e un om matur, divorţat, cu 2 copii, cu mega-succes în afaceri imobiliare, dar care a rămas cu sechele de pe urma tatălui, explorator prin lumea largă. La moartea acestuia primeşte un cadou mai special: un pinguin din ultima expediţie a acestuia din Antarctica. Disperat să scape de el, la început, recurge la diferite strategii, sună poliţia animalelor, grădinile zoologice, chiar şi-n Antarctica, ca 2 zile mai târziu să se trezească cu încă 5 bucăţi. Ar scăpa de ei bucuros, mai ales că e ajutat de un “expert în pinguini”, dar e ziua lu’ ăla micu’, şi ca să nu-l dezamăgească iar, îl minte că-s cadoul lui. Long story short: se amorezează de pinguini, îşi transformă casa pentru a le oferi condiţii arctice, spre deliciul copiilor, şi pare a deveni şi el mai uman. Are happy-end, deci mergeţi cu ăia micii la el. Sau cu o iubi, care o să facă tot filmul “aaaaawwwwwwwwwwww, how cute” (cum am făcut eu).

Altele, nu mai ştiu… Jim Carrey îmbătrâneşte, şi se potoleşte (mira-m-aş!). A avut o tentativă de goofy la un moment-dat în film, asta ca să nu uităm despre cine este vorba. E un film de corazon, pe un tipar arhi-cunoscut, dar care prinde mereu la publicul devorator de popcorn. Mie mi-a plăcut, în fond, doar îs fată, şi mai pişoi din ochi la filme d-astea familiste… Dar până una-alta, aştept cu mare interes următorul film al lui. Poate-poate. În sală, înainte de proiecţie, zicea Lili: “E un film cu pinguini. Cute. What could go wrong?” iar Laurenţiu a şi venit cu răspunsul “Well, Jim Carrey could go wrong”…😆

 
4 Comments

Posted by on July 7, 2011 in Film. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

4 responses to “Mr. Popper’s Penguins

  1. m@ri@n

    July 7, 2011 at 10:46 am

    Am fost tentat sa ma duc, dar am preferat robotii lui Michael Bay.(o sa-l astept pe DVD)
    Din trailer am observat ca Jim are riduri din ce in ce mai pronuntate.😦 Cum trece timpul

     
    • Ioana S

      July 7, 2011 at 10:48 am

      La roboţi merg săptămâna viitoare (greu cu rezervările astea😉 ).
      Cât despre Jimmy-boy… nah, trece vremea şi peste el, sunt curioasă ce turnură va lua cariera lui de-acum încolo!

       
  2. Bogdan Pater

    July 8, 2011 at 8:38 am

    dudette, mai da si tu un semn cand faceti dinastea…😛

     
    • Ioana S

      July 8, 2011 at 8:39 am

      În fiecare miercuri, domnu’!🙂
      Miercurea viitoare, rezervare la Transformers, you in?😀

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: