RSS

Daily Archives: June 29, 2011

De ziua mea…

… îmi place să fie soare şi căldură (nu cum e anul acesta! :(). Multe grade în termometre, că doar e vară, ce naiba?! Orice-ar fi, azi mă trezesc cu zâmbetul pe buze! Ador să mă trezească lumea din somn cu telefoane şi mesaje, la care răspund cu cel mai mare drag, poate şi pentru că sunt un (d)răcuşor ceva mai narcisist, ete de-asta! 😉

Îmi face plăcere să primesc cadouri şi surprize – cu condiţia să nu fie prea surprize (adică îmi place să deţin controlul, aşa că sugerez, ca o drăguţă ce sunt – că poate ai face mai bine să-mi iei cartea AIA decât cea pe care voiai tu, de fapt). Mi se trage de la faptul că-s un fel de control freak, dar asta e, mă mândresc cu asta! E ziua-n care ador să fiu centrul atenţiei, mai mult ca niciodată (da, cei ce mă cunoaşteţi personal… ştiţi că mă cred buricul pământului – prove me wrong and maybe, just maybe, I might change my mind). Flori nu prea mi-a cumpărat lumea, de parcă scrie la mine pe frunte că-mi doresc cărţi şi bijuterii, dar sincer, ador şi florile!! Un fir de ceva mărunt, acolo, nu dă rău, chiar deloc! De fapt, îmi iau eu singură, când mă loveşte dorul (pentru că merit!). 😉

Pentru că e sărbătoare azi (FYI: Apostolii Petru şi Pavel), în copilărie mă “chinuiau” ai mei cu “Dar, Ioana, noi Pavelina voiam să te botezăm… Sau Petronela”. Şi aşa mi s-a acrit de numele astea două, dar ce să fac, cred că la rândul meu o să-mi distrez copiii cu gluma asta… 😆 Iar când vine vorba de ceea ce nu-mi place… ei, am o listă şi-acilea: nu-mi place să muncesc de ziua mea (întotdeauna îmi iau liber, mai mult sau mai puţin legal, pe cât se poate). Sau să dau examene de ziua mea (la capacitate şi în sesiune am scăpat, dar bac-ul m-a prins cu română – scris). E groaznic să stau cu stres sau cu rapoarte sau mai ştiu io ce, când aş putea să mă relaxez (chiar şi făcând nimic – ceea ce rareori fac!). Nu-mi mai place să aud veşti triste, despre accidente sau decese. Nu azi (am o traumă din copilărie, când un unchi a murit şi-a fost îngropat chiar de ziua mea, şi nimeni nu şi-a amintit de mine – cam dramatic, dar aveam 8 ani, şi m-a cam marcat treaba asta!)…

Dar destul cu lucrurile neplăcute pentru că azi e ZIUA MIA!! (prietenele din Timişoara sunt, cred, marcate de felul meu conştiincios de a marca marele eveniment cu 3 luni înainte şi 3 după, just in case they forget! ;)). Dar ne-am distrat de fiecare dată, aşa-i, fetelor? Cu bune, cu rele, cu baia-surpriză din anul 1 (doamne, ce mult mi-a plăcut), cu beţia trasă cu băuturile alea verzi oribile, dar absolut delicioase (thanks, Mery, nu te uit!) sau tortul de fructe mâncat în tăcere, la 12 noaptea, pe semi-întuneric, să nu trezim colega! 😆

Aşa că… 23, bine ai venit! Promit să te fac să fii memorabil, la fel ca ceilalţi dinaintea ta! 🙂

PS: tot ce scrie-n poza de mai sus e foarte adevăraaat! Sunt toate alea, şi ceva în plus! 😉

PPS: La Mulţi Ani tuturor celor ce poartă numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel! 🙂

 
4 Comments

Posted by on June 29, 2011 in Evenimente, Prieteni

 

Tags: , , , , ,