RSS

Daily Archives: June 1, 2011

Concert Ioan Gyuri Pascu, la Oradea!

Uite ce veste bună ne dau cei de la Muzica de Vest azi: Ioan Gyuri Pascu, alături de The Blue Workers, vor concerta sâmbăta aceasta, 4 iunie, în Oradea! Concertul va începe de la ora 21, şi va avea loc la proaspăt-deschisul restaurant “Hanul cu Noroc” (care se află pe str. Mihail Kogălniceanu, la nr. 7).

Nu e cu intrare cântarea, dar e musai să faceţi consumaţie de minim 15 lei. Eu zic că-i mai mult decât acceptabil! Rezervări se pot face la nr. de telefon: 0770.987.483 🙂

Ne vedem la cântare, dară că! 😀

*afiş “furat” de la muzicadevest

 
Leave a comment

Posted by on June 1, 2011 in Evenimente

 

Tags: , , , , , , , , ,

Cele mai frumoase flori

… nu-s panseluţele, nici trandafirii!
Cele mai frumoase flori
Apar pe lume în grădinile iubirii!
Cele mai frumoase flori
Se duc la şcoală cu lecţia-nvăţată
Şi chiar de nu iau nota 10 câteodată,
Sunt, totuşi, cele mai frumoase flori! 🙂

Azi, despre cele mai frumoase flori, sau “La Mulţi Ani, Copii, de ziua noastră!” 😀
Scriu “de ziua noastră” pentru că încă fac parte din masa de copii, refuz să cresc încă o perioadă, aşa că azi mă aştept să primesc cadouri, îngheţată, baloane, ce mai, să fie cu-adevărat ziua mea!

Ah, ţin minte că-n fiecare an, cel puţin în anii de şcoală, până prin liceu, primeam cadouri şi de la învăţătoare/profesori. Ne duceau în excursii, ne cumpărau dulciuri (simbolice, nu vă închipuiţi că dădeau averi pentru asta), dar cât de fericiţi ne făceau…

Cu trecerea timpului, pot să declar cu mâna pe inimă că mă bucur la fel de mult de-o chestie măruntă primită de 1 Iunie, atâta vreme cât ştiu c-a fost dăruită cu drag! Aşa că azi, şi de primesc, sau nu, cadou, tot îmi fac eu o surpriză mie! 😉

PS: şi uite cum au mai rămas doar 28 de zile până la ZIUA MIAAAAAAA!!! 😀
PPS: în poză sunt eu, la 3 ani 🙂

 
Leave a comment

Posted by on June 1, 2011 in Prieteni

 

Tags: , , , , , ,