RSS

Cum vă petreceţi Apocalipsa?

21 May

Tot vă ziceam eu că-s o optimistă, şi că greu poate cineva să mă dărâme, da’ când aud vorbe prin târg despre o apocalipsă care cică ne loveşte la noapte, şi eu nu ştiam nimica… Pişu’-lumii, nu alta. Ajunsă azi în faţa unui teveu (am două acasă, da’ nu mă uit, din prinţip!), dau pe ştiri, la tevereu, că ăia îs singurii ai căror ştiri le mai urmăresc, din an în paşti, şi când văd ditamai anunţul de la Radio Family (o afacere mai mult decât profitabilă, între noi fie vorba), care a lansat mega-ştirea secolului: în 21 mai vine apocalipsa, păi mai că mi-a picat faţa.😆

Apoi dă-i cu tuitărul, pe feisbuc evenimente, party-uri (cred că cluburile au cam făcut numa’ bine nişte profituri cu tot tămbălăul ăsta), ce mai, e ştirea hip, despre care toată lumea vorbeşte. Doar eu ce-am fost mai picată din lună, da’ văd că realitatea nu m-a iertat. În fine, fie ce-o fi. Şi pentru că azi-dimineaţa am ajuns în pat la ora 6, şi-am dormit vreo 3 ore, şi-apoi treburi cât cuprinde, ca-n fiecare sâmbătă, eu o să-mi petrec apocalipsa dormind. Să nu vă fie cu supărare, azi stau acăsucă, în pătuţ. Chiar dacă stătui până la 6 dimineaţa în oraş, eu cred că prin cluburile din Oradea apocalipsa a venit încă de ieri, că ziceai c-a dat cineva c-o bombă, aşa gol era peste tot. Mai puţin în Feşăn, da’ acolo nu calc (tot din prinţip).

So, noapte bună tuturor, apocalipsă numa’ aşa cum vreţi să vă fie, pă gustu’ vostru, adică, şi să ne vedem cu bine pă lumea ailaltă!😉

 
5 Comments

Posted by on May 21, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , , , ,

5 responses to “Cum vă petreceţi Apocalipsa?

  1. seicean

    May 21, 2011 at 8:48 pm

    Sun is the same, in a relative way… but you’re over! (Time)

    Am luat azi o amenda si m-am enervat la culme. Am parcat la mai putin de 50m de trecerea de pietoni. N-are legatura cu postul, dar, sincer, n-am cui sa ma plang.

     
    • Ioana S

      May 22, 2011 at 11:49 am

      Oh, honey, să-ţi dea mămica o ciucalată?😉

       
    • The Fan

      May 23, 2011 at 9:31 am

      WTF, pe aia care parcheaza la 1 metru, la 1/2 metru sau chiar pe trecerea de pietoni de ce naiba nu-i amendeaza nimeni?

       
  2. The Fan

    May 23, 2011 at 9:29 am

    Eu unul am facut cruce.
    Adica am jucat cruce toata dupamasa cu doi parteneri de nadejde.😀

     
    • Ioana S

      May 23, 2011 at 9:30 am

      Aşa mi-ar fi plăcut şi mie😆
      da’ cum eram mega-obosită, am zis că mai bine “play dead” :)))))

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: