RSS

Premieră Artemotion: Nu-s parale-n buzunare!

15 May

Prieteni, aveţi chef de-o piesă de teatru de pub în această seară? Dacă DA, ei bine, am o veste bună: prietenii de la Asociaţia Artemotion au ce-a de-a patra premieră a lor: “Nu-s parale-n buzunare”. Piesa are loc în această seară, în Escape Club din Oradea, începând cu ora 20. Şi-acum, pentru că am tras cu ochiul puţin pe pagina de Facebook a evenimentului, pentru că am înţeles că ni se pregăteşte şi o surpriză, iată câteva informaţii despre ce aveţi să vedeţi diseară.🙂

Piesa “Nu-s parale-n buzunare” se bazează pe cupletele maestrului Constantin Tănase, probabil cel mai mare pamfletar pe care l-a avut România, neegalat încă, ale cărui subiecte sunt la fel de actuale şi-acum. Constantin Tanase (n. 5 iulie 1880 – d. 29 august 1945), actor si cupletist român, a fost o figura cheie în teatrul românesc. În buna tradiţie a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetăţeanului simplu, umil şi necajit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu părtăţele, crizantemă la butonieră, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii. Constantin Tanase încă mai juca în Bucureşti, la un an de la invazia sovietică, şi se spune că ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaţilor ruşi, care aveau obiceiul să rechiziţioneze mai ales ceasuri, folosind expresia: “Davai Ceas” (davai = dă-mi)

“Rău era cu “der, die, das”
Da’-i mai rău cu “davai ceas”
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moşie
Haraso tovărăşie!”
După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa.

În această seară ni se promite o comedie pe cinste, iar protagoniştii sunt nimeni altcineva decât Sebastian Lupu şi Oana Lianu. Preţul unui bilet costă 10 lei, iar în preţul acestuia aveţi inclus un cocktail. Deci, dacă vreţi să râdeţi bine… haideţi în Escape!🙂

 
2 Comments

Posted by on May 15, 2011 in Teatru. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

2 responses to “Premieră Artemotion: Nu-s parale-n buzunare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: