RSS

3 ceasuri rele cu ficăţei explodaţi şi multe altele

10 May

Eu sunt o optimistă. Pe bune că sunt! Toţi cunoscuţii mei pot depune mărturie pentru asta. Dar câteodată n-am alternativă, şi mă las învinsă, uite-aşa. Spre exemplu azi. Ştiu, din popor, că marţea-s 3 ceasuri rele. Da’ niciodată nu ştiu când anume încep, aşa că mă risc, în fiecare marţi, să văd ce se mai poate întâmpla. Dacă azi a mers totul strună la serviciu (până acum, cel puţin), mă gândeam că poate mă ocolesc ceasurile rele. Ei, poveste!…

Ca tot omu’ care trudeşte de-acasă, încerc şi eu să mai trag chiulul 5-10 minute, să fug la bucătărie să ciugulesc ceva. Mi-era o poftă teribilă de ficăţei, făcuţi de aseară, da’ cum ieri avusei o urgenţă la dentist, n-am pupat nimic din ei, şi-abia aşteptam dimineaţa de azi. Pun iute ficăţeii în microunde, şi-aştept – până una-alta, dau o fugă la baie să mă spăl pe mâini. Dintr-o dată, aud POC! Apoi încă un POC, ceva mai pronunţat. Mă fac roşie-verde-galbenă-mov, şi mă-ndrept cu groază spre bucătărie. Scot iute drăcia din priză, deschid, şi ce să vezi?! toţi ficăţeii împrăştiaţi prin cuptor, niciunul rămas în farfurie, iar capacul trântit şi-ăla. Slobod nişte dumnezei, cum îi stă bine unei domnişoare, şi iau, resemnată, laveta să curăţ pagubele. Juma’ de oră mai încolo, şi moartă de foame, şi cu nervii la maxim, încerc să mă calmez, şi-mi aduc aminte de lapte. Da, lapte cu cereale, poate-poate ţin şi-alea de foame. Când să deschid cutia cu lapte (de-ăla Dorna, nu ştiu cum de-a răsărit la mine-n frigider, că io Mili iau de obicei), frate, nu se deschidea. Şi dă-i, şi trage, când colo, zbang, rup cutia de lapte. No, aşa ceva, neam de neamu’ Ştefilor n-a păţit. Curăţ încă 15 minute pagubele, cu o ureche atentă la laptop, să nu-mi scrie şefu’, şi pun drăcia la microunde. Merge bine (mă gândesc eu, în sfârşit)! Pe dracu, mă uit în jos la mână, şi văd cum şiroia un firicel de sânge din degete. 2, mai exact. Indexul şi degetul mare de la mâna stângă, fain-frumos străpunse de plasticul de la cutia cu lapte. No, aşa ceva?!…O_o

Pansată, şi flămândă, să revin la muncă, nu? Că nu-i decât ora 2, aproape, şi ziua e departe de a se fi terminat…

 
13 Comments

Posted by on May 10, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , ,

13 responses to “3 ceasuri rele cu ficăţei explodaţi şi multe altele

  1. Raluca Moisi

    May 10, 2011 at 12:58 pm

    Io ti-am zis ca am sechele de martea trecuta, cand mi s-a stricat masina, laptop, era sa dau foc la casa… ;))

     
    • Ioana S

      May 10, 2011 at 1:00 pm

      Pfoai, da’ chiar aşa?!😆

       
  2. Looky

    May 10, 2011 at 5:24 pm

    Trist… Dar teribil de amuzant :))

     
  3. Roxana Călinescu

    May 10, 2011 at 6:51 pm

    :)) :)) :)) Scuze dar încă râd, nu mă pot abține, mai ales după felul în care ai povestit.
    Măcar ai apucat să mănânci ceva sau nu? :)))))

     
    • Ioana S

      May 10, 2011 at 9:50 pm

      Da… Mult mai târziu. Nişte biscuiţi vechi, că ăia nu trebuiau încălziţi😆

       
  4. m@ri@n

    May 10, 2011 at 10:39 pm

    trebuie sa stai departe de bucataria in zile de marti.🙂
    eu am patit asa cu niste pulpe (nu stiu de ce dar parca puiul explodeaza la microunde)

     
    • Ioana S

      May 10, 2011 at 10:40 pm

      N-ar trebui să scrie asta pe undeva?! adică, într-un fel de manual de utilizare, gen MICROWAVES FOR DUMMIES😆

       
  5. eugen

    May 11, 2011 at 8:22 am

    Poate nu stiai, dar dupa 3 ceasuri rele nu urmeaza al patru-lea ci alta serie de trei…🙂

    Te compatimesc…
    Si ca invatura: sa nu mai ascunzi explozibilul in ficatzei!
    :)))))

    Nu-ti fa griji. Problemele curg oricum…

     
    • Ioana S

      May 11, 2011 at 8:32 am

      Aşa-i, curg ele, dar de obicei vin una câte una, nu în calup… :))))

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: