RSS

Îndrăgostiţii din Ancona

06 May

Poate n-aveţi chef de filme, în această după-masă (deşi am auzit că-s alese pe sprânceană), şi poate vreţi să râdeţi cu poftă la o comedie numa’ bună de-nceput de week-end… Dacă aşa stau lucrurile, ei bine, vă recomand să mergeţi la piesa de teatru ce se joacă în această seară, cu începere de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Am fost la premieră, şi ţin minte că vreme de peste 2 ceasuri am râs cu gura până la urechi, am fredonat (căci e o comedie muzicală, uitai să vă zic), şi m-am simţit foarte bine în compania locuitorilor din Ancona.🙂

Sinopsis:

Ancona este un orăşel din Italia, unde apropierea dintre case şi vulcanicul sânge latin fac imposibilă păstrarea secretelor. Cel mai important om din oraş este bogătaşul Tomao Nicomaco, un Don Juan văduv, aflat la ultima tinereţe. El are o fată, Lucia, bâlbâită şi mioapă pe care doreşte să o mărite cu Giovanni, proprietarul unei cafenele din apropiere. În vecinătatea lor mai locuieşte şi Agnese, patroana unui motel, fosta iubită a lui Don Tomao, o femeie care ştie tot şi spune tot. Aceleaşi “calităţi” le are şi Dorina – menajera, amanta lui Don Tomao.

Evident că n-or să se-ntâmple lucrurile cum vrea Don Tomao, dar ce să-i faci, încearcă şi el marea cu degetul.😆 Apar în scenă noi personaje care să le deranjeze viaţa locuitorilor Anconei, dar, în bunul stil clasic al happy-end-ului, toate se aşează în final!

Piesa lui Katalin Vajda îi are în distribuţie pe îndrăgiţii actori ai teatrului orădean:

Don Tomao – Richard Balint
Lucia – Anca Sigmirean
Luigi – Sebastian Lupu
Drucilla – Corina Cernea
Lucrezio – Alexandru Rusu
Victoriţa – Adela Lazăr
Giovanni – Andrian Locovei
Dorina – Mihaela Gherdan
Agnese – Ioana Dragoş-Gajdo

Se cântă, se dansează cu foc, se iubeşte cu patimă, şi toate într-o veselie! Sala a fost plină la premieră, şi sunt convinsă că aşa va fi la fiecare reprezentaţie a piesei acesteia! Distracţie plăcută s-aveţi!😉

PS: poze de la premieră, via Sebi Tonţ, găsiţi aici!🙂

 
Leave a comment

Posted by on May 6, 2011 in Teatru. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: