RSS

Recenzie de carte: Casa Spiritelor

27 Feb

Titlu original: La Casa de los Espiritus

Autor: Isabel Allende

Naţionalitate: chiliană

Ecranizare: The House of the Spirits (1993)

De acelaşi autor: Eva Luna, Cuentos de Eva Luna, El plan infinito, De amor y de sombra, Paula, Afrodita, Hija de la fortuna, Retrao in sepia, Zorro, Ines del alma mia.

Se pare că dimineaţa de duminică e singurul moment al săptămânii în care pot să stau în tihnă, alături de o cană cu ceai cald şi ciocolată, pentru a-mi savura ritualul de lectură. Dacă duminica trecută mă plângeam c-am fost o leneşă, şi că n-am reuşit să termin decât 2 cărţi anul acesta, ei bine, săptămâna aceasta am dat gata o carte pe care n-am putut s-o las din mână. În aşa hal a fost de captivantă cartea asta, încât nu puteam să mă pun la somn fără să fi citit încă un capitol-două. Cartea am luat-o cu împrumut de la o prietenă, şi până acum nu citisem nimic de această autoare. Auzisem de ea, îi văzusem cărţile prin librării, dar n-am fost nicicând curioasă să merg mai departe. Până la recomandarea amicei mele, căreia-i mulţumesc încă o dată!😀

Încă de la primele rânduri m-a acaparat, pentru că nu m-am putut abţine să n-o compar cu “Un veac de singurătate” a lui Garcia Marquez. O poveste despre viaţă – iubire, furie, onoare, mistică, ambiţii politice, sacrificii – toate se împletesc într-o istorisire care parcă n-ai vrea să se termine. Saga familiei Trueba se deschide cu povestea micuţei Clara, clarissima, clarvăzătoarea (cum avea să fie numită mai târziu de către soţul ei). Ea posedă o serie de caracteristici paranormale: poate muta obiectele prin casă, vorbeşte cu spiritele şi poate vedea în viitor. Prevăzând moartea surorii sale, Rosa, şi simţindu-se oarecum vinovată, fetiţa rămâne mută timp de 9 ani, începând să însemneze toate evenimentele ce se petreceau în “caietele de povestit viaţa”; când îşi deschide în sfârşit gura, o face pentru a-şi anunţa familia că se va căsători cu fostul logodnic al surorii sale, Esteban Trueba. Profeţia ei se împlineşte, acesta vine s-o ceară de nevastă şi astfel ia naştere povestea familiei Trueba, care se întinde pe 3 generaţii: mai întâi Clara, apoi fiica sa, Blanca şi la final Alba, nepoata – sunt urmărite îndeaproape, planul personal fiind foarte bine îmbinat cu evenimentele sociale şi politice care au loc în această perioadă în statul chilian: lupta pentru emancipare a femeilor, preluarea puterii de către dictatură, persecutarea gherilei.

Singurul lucru care pot să zic că nu prea mi-a plăcut a fost prevestirea care urma după introducerea în poveste a unui nou personaj, pentru că mi-ar fi plăcut să mă surprindă fără să-mi zică dinainte “… cel ce avea să joace un rol important în tragedia Blancăi” şi aşa mai departe… În rest, nimic de reproşat: şcoala sud-americană creează autori care încep să fie descoperiţi încetul-cu-încetul de europeni şi apreciaţi, fireşte. Eu, una, abia aştept să mai pun mâna pe-o carte de-a Isabelei, şi până una-alta, v-o recomand cu mare drag pe aceasta!🙂

“Clara a trecut de copilărie şi a intrat în tinereţe între pereţii casei, într-o lume plină de poveşti uimitoare şi tăcerile casei, unde timpul nu se măsura cu ceasuri şi nici cu calendare, şi unde obiectele aveau o viaţă proprie, fantomele se aşezau la masă şi vorbeau cu oamenii, trecutul şi viitorul făceau parte din acelaşi lucru, iar realitatea prezentă era un caleidoscop de oglinzi amestecate, în care se putea orice.”

 
8 Comments

Posted by on February 27, 2011 in Carte. Părerea mea!

 

Tags: , , , , , , , , , ,

8 responses to “Recenzie de carte: Casa Spiritelor

  1. Gratian

    February 27, 2011 at 1:21 pm

    ce buna descriere ! Am notat-o pe lista pentru anul acesta😡

     
    • Ioana S

      February 27, 2011 at 1:27 pm

      Super! Sper să-ţi placă…😀
      Are 400 de pagini cartea, dar n-am putut s-o las din mână: în 3 zile am dat-o gata!🙂

       
  2. Miri

    February 28, 2011 at 12:17 pm

    am si eu o pasiune pentru scriitorii sud-americani🙂
    Casa Spiritelor e foarte buna, iti recomand si Paula. E o carte foarte puternica si in acelasi timp te cam stoarce de lacrimi🙂

     
    • Ioana S

      February 28, 2011 at 12:21 pm

      Merci frumos, Miri!🙂
      Sper s-o găsesc pe la careva de împrumutat, o trec pe listă!😀

       
  3. Andrea

    February 28, 2011 at 1:08 pm

    Eu iti recomand de asemenea si Ines al sufletului meu, e o carte geniala despre puterea unei femei. Referitor la Paula, daca vrei sa citesti, la urmatoarea intalnire TSO ti-o aduc🙂

     
    • Ioana S

      February 28, 2011 at 1:12 pm

      Great!😀
      Mi-o aduci, te rog?🙂
      Mulţam fain…

       
  4. Andrea

    February 28, 2011 at 5:53 pm

    Ah da! Sa te uiti si la film, are un cast de exceptie, asta daca o iubesti pe Meryl Streep, Antonio Banderas, Glen Close si multi altii😀 Reda destul de bine firul cartii🙂 Eu zic ca merita si filmul🙂

     
    • Ioana S

      February 28, 2011 at 9:29 pm

      S-a făcut!😀
      Merci de recomandare…

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: