RSS

What goes up…

21 Feb

must come down, right? Sau… What goes around, comes around. Pe scurt, azi despre all-mighty-karma-bitch.
Da’ ştiu, ştiu. Ce-şi face omul cu mâna (piciorul) lui, se numeşte lucru manual. Şi ştiu că mi-am atras astea asupra mea, da’ ce ţi-e şi cu omul ăsta, trestie sau dansatori sau ce naiba om mai fi.

Povestea mea începe miercurea trecută când, într-un acces total necaracteristic mie de a merge la cumpărături, am aflat şi eu că “BĂĂĂ!!! Sunt reduceri la pantofi, fetelooor!!!” Probabil ştiţi zicala… o femeie nu poate avea niciodată prea mulţi pantofi. Femeie cum sunt, ergo slabă în faţa tentaţiei, atâta mi-a trebuit. Mi-am cumpărat nişte bocanci mov foaaarte drăguţi (după cum zicea o prietenă, legat de dorul meu de Timişoara…) şi nişte pantofi superbi din piele pe care-i iubesc şi-i ador şi aş dormi şi noaptea cu ei, dacă s-ar putea. Cu toc de 12 cm, vere. Că de ceva vreme mi-am dat seama că mă doare-n cot dacă sunt prea înaltă ori ba. Tocuri, că-s tânără – mai încolo opinci! No, şi i-am pozat, i-am şi pus pe feisbuc, s-a comentat, râs, distrat… alea-alea :))))

Aşaaa… şi cum mergeam eu fain-frumos pe Corso, grăbindu-mă înspre şedinţa de la teatru, iată că nimeresc şi mai fain-frumos într-o groapă miiiică, din pavajul ăla multi-lăudat cu piciorul drept. No panic, n-am căzut sau ceva… dar glezna dreaptă a făcut nişte mofturi. Povestea cu ea e veche, a fost luxată de cel puţin 4 ori, şi niciodată în gips, că n-au fost circumstanţele… long story short – am luxat-o olecuţă. Eh, am dat repede uitării glezna, pentru că joia seara, după cum tot eu mă laud, e seară de karaoke de la care nu lipsesc. Şi ce prilej mai minunat să “lansez la apă” noii pantofi decât ăsta?! Booon, mă cocoţez pe toacele de 12, ies din casă, urc în taxi, merg la piesa de teatru, apoi la quiz în Podz, apoi ceva treabă prin Lord’s şi într-un final, pe la 11 şi ceva îmi fac apariţia în Submarin, cu noile accesorii. Cânt, dansez, show de show ce-am făcut, cred c-am ajuns acasă pe la 4.

Faza cea mai faină a fost abia vineri dimineaţa… când tanti glezna s-a simţit probabil ignorată, şi-a vrut musai să capete niţică atenţie. S-a umflat, s-a colorat – pe scurt, vineri seara nici pomeneală să mă sui din nou pe toace. Mamăăă, şi ce chin şi jale pe capu’  meeeu… Iarăşi, plâns pe la neamuri, pe la prieteni, cerşit de compasiune pe feisbuc… tot tacâmul😦

Iată, azi se fac 4 zile de când umblu cu chestiile  mov în picioare. Nu-s aşa de rele, da’ nici aşa de faine precum superbii mei pantofi. Eh, o lecţie am învăţat: în viaţa mea nu mă mai laud cu-alţi pantofi noi!! la nimeni. Că uite ce păţesc. Sper să ţină.😀
(cel puţin până apare colecţia de primăvară…)

 
6 Comments

Posted by on February 21, 2011 in Zilnice

 

Tags: , , , , , , ,

6 responses to “What goes up…

  1. Gratian

    February 21, 2011 at 11:10 pm

    femeile…😀

     
    • Ioana S

      February 22, 2011 at 8:55 am

      … e plină lumea de nebune, huh?😉

       
  2. Cristi

    February 22, 2011 at 2:42 am

    Iar te-ai laudat cu tocuri mari joi :-“

     
    • Ioana S

      February 22, 2011 at 8:56 am

      păi despre seara de joi e vorba în povestire :))))

       

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: